Cele trei lumi în Taoism

Roşca Viorel

Cele trei lumi în Taoism

Ca în toate celelalte tradiţii autentice, şi în taoism cosmosul este intuit pe trei nivele
ontologice care au acelaşi izvor. În tradiţia chineză, arată René Guénon[1],
apare mai întâi diada cer (Tien)-pământ (Ti), care însă nu pierd din vedere principiul superior din care derivă, adică Marea Extremă, Tai-ki, în care cei doi sunt indisolubil uniţi, în stare nedivizată şi indistinctă anterioară oricărei diferenţieri şi care este Fiinţa pură, identificată cu Marea Unitate, Tai-i ce rezidă simbolic în steaua polară care este vârful cerului şi ca atare al întregului cosmos. Marea Unitate presupune ea însăşi un alt principiu Wou-ki, Nefiinţa sau zeroul metafizic; însă aceasta nu poate intra în niciun fel de relaţie cu vreun termen al vreunui ternar. Avem asadar, un ternar de un prim gen format din Tai-ki, Tien şi Ti, apoi un ternar de al doilea gen format din Tien, Ti şi Jen desemnat ca Marea Triadă.

Din acţiunea Cerului şi Pământului apar cele zece mii de lucruri, adică lumea creată. Jen este omul, termenul intermediar, fiul Cerului şi al Pământului, ce simbolizează aici planul spiritual. Numai în om se poate da acea luptă spirituală care trebuie să conducă la divinizarea omului. Acest al doilea tip de ternar, Marea Triadă, fomează cele trei nivele ale cosmosului de care tocmai vorbeam mai sus.

Cerul corespunde lumii divine, planului supraindividual, Pământul corespunde lumii terestre, planul material, iar Omul reprezintă planul spiritual, intermediar. Cei doi ternari au în comun, aşa cum se vede, cele două principii reciproc complementare şi sunt simbolizate prin două triunghiuri inversate, care au aceeaşi bază, ceea ce duce la formarea unui cuaternar.

Pe planul median al cuaternarului apar cei doi termeni complementari, care principial sunt conţinuţi în primul termen (Tai-ki), astfel încât naturile lor sunt rezultatul unei diferenţieri a Princiupiului comun, care reuneşte naturile lor, ceea ce face ca opoziţia să nu pară atât de radicală. În primul ternar, cei doi termeni polari iau naştere din Principiu tocmai prin polarizarea lor. În al doilea ternar, cei doi termeni complementari produc prin mişcare centripetă ultimul termen al cuaternarului, care îi şi uneşte. Astfel, apare pe verticală o opoziţie între Tai-ki şi Jen, ceea ce implică şi o ierarhizare între cei doi termeni complementari, Tien şi Ti, Cerul şi Pământul, care deşi sunt simetrici şi complementari, unul Tien, e superior iar celălalt, Ti eate inferior.

Cerul simbolizat printr-un cerc şi pământul simbolizat printr-un pătrat sunt Esenţa şi Substanţa universală, cei doi poli ai manifestării şi unul este deasupra, iar celălalt dedesubtul întregii existenţe. Manifestarea se situează în întregime între cei doi poli, iar omul care face parte din manifestare constituie chiar centrul ei simbolic, sintetizând-o în integralitatea sa. Omul, situat între cer şi pământ trebuie considerat ca produsul şi rezultanta influenţelor lor reciproce, apoi prin dubla sa natură ce ţine de ambii poli, devine termenul median sau mediator care le uneşte şi care este conform acestui simbolism podul dintre ele.
Cerul acoperă, Pământul suportă, aceasta este formula tradiţională ce determină rolurile acestor două principii complementare şi care defineşte simbolic situările lor, relativ superioară şi inferioară în raport cu cele zece mii de fiinţe , adică cu intreg ansamblul manifestării universale. Astfel sunnt indicate caracterul non-acţionant al activităţii Cerului şi pasivitatea pământului care este propriu-zis un teren sau un suport de manifestare, aşadar un plan de rezistenţă şi de oprire pentru forţele şi influenţele cereşti ce acţionează în sens descendent.
În Universal, şi văzute din perspectiva principiului lor comun, Cerul şi Pământul se asimilează perfecţiunii active Khien şi perfecţiunii pasive Khouen, niciuna nefiind de altfel Perfecţiunea în sens absolut, căci există deja o distincţie ce implică obligatoriu o limitare; văzute doar din perspectiva manifestării ele reprezintă Esenţa şI Substanţa.

În acelaşi timp Cerul şi Pământul sunt principiul masculin şi principiul feminin, alt complementarism atât de prezent în cultura chineză. Sfera şi cubul sunt sibolurile lor, ca şi cercul şi pătratul. De acest simbolism amintesc mesele chineze, rotunde cu un orificiu pătrat în mijloc, ca şi monezile lor tradiţionale folosite în divinaţia din Yi Jing.
Dao de Jing[ii] în versetul 42 spune că Dao dă naştere Unului (Tai-ki), Unul naşte Diada(Cer-Pămant), Diada naşte Triada(Cer, Pământ, Om), iar Triada toate fiinţele astfel:
Dao a născut Unul,
Unul a născut doi,
Doi a născut trei,
Trei naşte cele zece mii de lucruri.
Cele zece mii de lucruri
Pe Yin în spate îl poartă
Şi pe Yang din faţă îl îmbrăţişează.
Dao este dincolo de orice capacitate de exprimare şi înţelegere, principiul absolut al existenţei, Unul este Tai-Ki, Marele Început, haosul primordial, doi este Cerul şi pământul, polaritate de care am amintit iniţial, dar şi polaritatea Yin-Yang produsă de Cer şi de Pământ ca sufluri ale lor.
Privind semnificaţia lui Unu din versetul 42 s-au iscat numeroase comentarii. Max Kaltenmark[iii] crede că din supremul Dao provin Wu şi You, adică Nevăzutul şi Vizibilul, iar apoi cele zece mii de fiinţe. Ori Wu reprezintă natura naturata iar You, Cerul şi Pămantul. După Zhouang Zi “La început, exista nevăzutul Wu, nu exista nici un nume. Atunci s-a ivit Unul. A existat o unitate dar ea nu avea formă.” Aşadar înaintea haosului este imaginat un soi de vid absolut pe care Zhouang Zi îl numeşte Wu, adică acel Dao care poate fi numit. Toate marile metafizici îndepărtează Principiul într-o zonă a neantului ce nu poate fi numit sau conceput. Aşa este în esoterismul ebraic, unde deasupra arborelui sephirotic ce simbolizează lumile avem pe Ain Sof Aor, apoi pe Ain Sof şi la urmă pe Ain, neantul divin pe care gandirea discursivă nu-l poate concepe, Abisul Tatălui din patristica răsăriteană. Unele interpretări l-ar identifica pe Unul cu Femela misterioasă, cu spiritul văii[iv] din versetul 6:
Spiritul văii e fără de moarte
Şi se cheamă misterioasa femelă,
Poarta misterioasei femele se cheamă
Rădăcina Cerului şi a Pământului,
Necurmat, necontenit,
El pare că există
Şi folosit, nicicând nu istoveşte.
Dao simbolizat de o femelă nu e o fiinţă ca atare ci o entitate solitară. Această femelă primeşte calificativul de Xuan, tainică, mistică, ea e spiritul Vidului pe care îl simbolizează valea, Shen, care este definită în Yi Jing ca reprezentând ceva a cărei natură e nedeterminată şi împărtăşeşte natura nediferenţiată a lui Dao. Pe de altă parte evocă şi ideea de fecunditate. Ar reprezenta o putere maternă, o matrice din care s-a ivit lumea vizibilă.
Alt verset din Dao de Jing[v] spune:
Ceea ce se află între Cer şi pământ
Se aseamănă cu foalele fierarului,
Gol pe dinăuntru dar nesecat,
În mişcare dar şi mai mult
Aruncând în afară.
Ceea ce se află între cer şi pământ este vid şi înăuntrul său suflarea vieţii chi, în armonie pluteşte încoace şi încolo. Astfel cele zece mii de lucruri se nasc de la sine. Foalele mai descriu şi starea de golire interioară a înţeleptului, o condiţie a mersului pe calea spirituală cum vom vedea mai încolo.
Chiar atunci când cosmologic vorbeşte de distincţiile ce apar din Dao, înţelepciunea chineză nu uită că toate provin dintr-un principiu comun nedefinit şi indescriptibil ca în versetul 25[vi].
A existat ceva haotic, neâmplinit
Înainte de Cer şi pământ născut,
Fără sunet, fără formă,
Singur stă şi nu se supune schimbării
În cerc învârtindu-se, niciodată secat,
Poate fi socotit mama Cerului şi a pământului.
Eu nu îi ştiu numele, de aceea Dao îi spun
Şi silit să-l numesc i-aş zice cel mare,
Cel mare, adică mereu înaintând,
Mereu înaintând, adică îndepărtare,
Îndepărtare, adică întoarcere.
Zouang Zi interpretează prin Dao, o stare de fuziune primordială a universului, anterioară divizării şi apoi a ordonării lui coerente în formele variate ale celor zece mii de lucruri. O asemenea stare poate fi numită împlinită în măsura în care unitatea este dimensiunea sa fundamentală, iar potenţialitatea devenirii caracteristica sa principală. Mereu înaintând semnifică îndepărtarea de centru într-un proces de expansiune şi avansare continuă, pentru a manifesta cosmosul, iar prin întoarcere are loc resorbţia finală a cosmosului, la sfârşitul marelui ciclu, în Principiul din care a apărut. Învârtirea în cerc a lui Dao simbolizează rotirea Dragonului în jurul Polului, Dragonul reprezentând la chinezi Principiul.
În China sunt bine cunoscute două obiecte de jad care sunt simbolurile Cerului şi Pământului, ce erau întrebuinţate în cadrul ritualului imperial[vii] al venerării Cerului şi Pământului. Simbolul Cerului Pi era un disc sau un cilindru perforat sau o piatră-inel. Simbolul pământului Ts’ung era un cub tubular la interior. Prin cele două pietre de jad trecea Axis Mundi, calea pe unde Dao trecea în sus şi în jos nestingherit. Ori jadul semnifica la chinezi nemurirea, jadul era simbol al perfecţiunii, al vieţii veşnice. Prin tubulatura celor două pietre trecea un ax dintr-o substanţă pur spirituală, pneumatică, nefăcut de mâini. De acest simbolism pare să glăsuiască versetul 11 din Dao de jing:”Treizeci de spiţe se îmbină în butuc, şi-n gol şi-n plin se află folosul carului.” Adesea, Pi avea forma butucului de car prin centrul căruia trecea axis mundi.
Mai exista paractica rituală a celor şase jaduri[viii] de şase culori, albastru, galben, verde, roşu, alb, negru, reprezentând Cerul, Pământul, Estul, Sudul, Vestul şi Nordul, Ts’ung fiind aşezat pe abdomen, adică în centru, nordul şi sudul sunt capul şi picioarele, iar estul şi vestul, mâinile stângă şi dreaptă, trupul fiind orientat spaţial, astfel încât întregul corp este circumscris în ceea ce se numeşte cubul strălucitor. Intenţia evidentă este aceea de a înzestra decedatul cu un nou trup cosmic, diamantin, de lumină. În tradiţia taoistă omul nou, născut prin iniţiere este numit Trupul de Diamant, iniţiere prefigurând transformarea, reală şi veşnică, ce survine odată cu moartea.
Ca şi în alte tradiţii, cosmosul se oglindeşte în fiinţa umană, fiecare nivel răsunând în om, în centrii săi subtili ce corespund structurii cosmice, întregii ei ţesături. La fel şi în taoism, unde Omul este împărţit în trei Câmpuri de cinabru[ix]. Câmpul superior era localizat în creier, al doilea în zona inimii şi al treilea sub ombilic, numit şi oceanul de energie.
Isabelle Robinet[x] oferă detalii mai exacte . După exemplul universului, corpul este împărţit in trei părţi, fiecare având în centru numit câmp de cinabru unde vin să locuiască fiecare dintre ipostazele lui Unu primordial. În vintre, la două-trei degete sub buric, spun textele, se situează câmpul de cinabru inferior, numit Poarta Destinului ming (ce desemnează şi forţa vitală). Campul de cinabru median se află în inimă şi este denumit Palatul Stacojiu, iar câmpul de cinabru superior este un palat situat la nivelul capului numit niwan. În aceste trei campuri, sălăşuisc trei viermi, principii de natură htoniană, distrugători. Aşadar cele trei câmpuri poartă totodată izbăvirea şi moartea, zeii celeşti şi demonii tereştri. Aceste trei câmpuri, corespund axei verticale a lunii, iar cele cinci zang (receptacole) care sunt ficatul, inima, splina, plămânii şi rinichii, reprezintă punctele predilecte ale raportului dintre om şi cosmos, când omul e considerat în plan orizontal, adică guvernat de cei cinci agenţi. Aceştia, ordonează viaţa şi echilibrul fiinţei umane, prin intermediul celor cinci zang, fiecare potrivit propriului mijloc de acţiune şi în conformitate cu timpul său, ora din zi şi anotimp. Cei cinci zang sunt replica celor cinci planete şi totodată receptacolul forţelor spirituale, care sunt: sufletele Yang şi celeste, spiritul, voinţa, sufletele yin şi terestre şi esenţa seminală. Mai mult, corpul este locuit de doăzecişipatru de spirite luminoase, cunoscute şi de maeştrii celeşti dar sub alte nume, care care corespund celor 24 de perioade tropice solare sau sufluri ale anului.
O lumină aruncă asupra acestor probleme cartea Secretul Florii de Aur[xi] apărută în China la 1920 şi tradusă prima oară în Europa la 1929 de către Richard Wilhelm, cu un comentariu de Carl Gustav Jung. Cartea a avut o influenţă deosebită asupra lui Jung, asupra lui Heinrich Zimmer, şi a altor cercetători, deoarece era un text clar privind practicile de meditaţie taoiste, care oferea o înţelegere profundă asupra înţelepciunii chineze.
După acest text, în corpul omenesc sălăşuiesc trei centri subtili extreme de importanţi în alchimia taoistă: Spiritul Originar ce sălăşuieşte în zona dintre şi dinlăuntrul celor doi ochi, Spiritul Conştient ce sălăşuieşte în inimă, ce are înfăţişarea unei piersici uriaşe (acoperită de aripile plămânilor şi susţinută energetic de către ficat) şi Inima inferioară, centrul subtil de sub ombilic, ce dispreţuieşte pe stăpânul ceresc, un uzurpator al acestuia. La cele două extreme se găsesc Spiritul Necorporal, numit şi Spiritul Originar sau Ancestral şi Spiritul Corporal, care, cum am văzut sunt Yang şi respectuv Yin, şi provin de la Cer şi de la Pământ ca sufluri ale acestora.
Cei trei centri mai sunt denumiţi, în ordine de sus în jos, Pământul-Gând, Focul-Spirit şi Apa-Sămânţă. Apa-Sămânţă este adevărata energie a cerului prenatal, Focul-Spirit este Lumina , Pământul-Gând este Inima Cerească din centrul locaşului dintre şi dindărătul ochilor. Pământul-Gând e substanţa, Focul-Spirit e acţiunea iar Apa-Sămânţă e fundamentul energetic. Sufletul Corporal înrâureşte Conştiinţa, originea ei fiind Sufletul Corporal. Sufletul Corporal Yin este substanţa Conştiinţei. Atâta timp cât Conştiinţa nu este întreruptă, Sufletul Corporal continuăsă se nască din generaţie în generaţie şi metamorfozele lor nu încetează. Concentrarea Sufletului Necorporal este produsă prin Circulaţia luminii, şi astfel Spiritul este protejat, Sufletul Corporal este subjugat şi conştiinţa este izolată. Astfel se reduce Sufletul Corporal Yin, se împlineşte Sufletul Necorporal Yang. Astfel, cu ajutorul Circulaţiei Luminii, discipolul se reîntoarce la Creator.
Sufletul Necorporal este Inima Cerească şi are natura luminii. Sufletul Corporal are natura Întunericului şi obscurităţii, este legat de inima trupească. Sufletul Necorporal iubeşte viaţa, pe când Sufletul corporal caută moartea. Toate dorinţele senzuale şi impulsurile mâniei sunt produse de Sufletul Corporal. Dacă adeptul practică circulaţia luminii timp îndelungat, pe lângă trupul natural i se dezvoltă şi un trup spiritual. Floarea de aur, Jinhua este elixirul vieţii. Toate prefacerile spirituale depind de această inimă. Inima cerească este germenele Marii Căi. Daxă poţi fi absolut liniştit, imperturbabil, inima cerească se va manifesta absolut spontan, de la sine..
Spiritul Originar sau Ancestral se află dincolo de opoziţiile polare. Acesta este locul de unde Cerul şi Pământul îşi iau fiinţa. Atunci când discipolii înţeleg să pună stăpânire pe Spiritul Originar, ei domină opoziţia polară dintre Lumină yang şi întuneric yin, şi nu mai zăbovesc mult timp între Cele Trei Lumi. Dar numai cel care a privit Faţa Originară a Naturii Umane este în stare s-o facă. Când lumea exterioară nu mai provoacă agitaţie şi tulburare în interior apare Mişcarea Cerului. Când nu apare nici un gând atunci apare Adevăratul Gând. Când lucrurile sunt liniştite şi eşti cu desăvârşire neclintit, iar desfacerea Cerului mişcă pe neaşteptate, nu este aceasta o mişcare fără scop.
Această perspectivă asupra realizării spirituale taoiste, dar cu o evidentă influenţă budhistă apare la Lu K’uan Yu[xii], un cercetător din secolul XX care a încercat să ofere occidentului, la îndemnul lui Jung, o sinteză a înţelepciunii şi practicii meditative chineze. Conform acestei lucrări adeptul trebuie mai întâi să-şi oprească procesul de gândire. Apoi, după ce şi-a reglementat trupul şi mintea se aşează cu faţa spre est cu picioarele încrucişate. Îşi ajustează inspiraţia şi expiraţia şi îşi pune mâna dreaptă peste cea stângă, trăgându-le aproape de pântecele inferior, dedesubtul ombilicului. El trebuie să lase Dragonul Roşu (limba) să stârnească marea (cerul gurii) de 36 de ori, direcţionându-şi ochii inchişi pentru a-i urmări mişcările. Apoi îşi lasă limba să atingă palatul, calmându-şi mintea şi numărând respiraţiile de 360 de ori. Când gura i se umple de apă Divină o înghite de câteva ori şi apoi practică cele patru Acte, trăgând în sus anusul pentru a asigura trecerea liberă a Principiului Vital în canalul Ren Mo şi apoi prin canalul Do Mo (echivalente cu nadisurile Ida şi Pingala la hinduşi, cele două nadisuri care trec prin chakre din coccis pană în creştetul capului), prin coccis şi prin Poarta Mijlocie din dreptul şalelor (echivalentă cu Pitri Yana la hinduşi) şi de acolo de-a lungul şirei spinării în sus. Apoi adeptul închide ochii întorcând-ui în sus şi inspiră încet pe nări fără a expira, până ce Perna de Jad (ceafa, echivalentă cu Svayamatrnna, adică Poarta Cerului, Ianua Coeli) este străpunsă de chi. Apoi acesta se ridică prin Canalul Central (echivalent cu shushuma la hinduşi) , înconjoară Culmea Kunlun (creştetul capului) şi coboară spre Podul Coţofenei (limba) si Principiul Vital ajunge la Palatul strălucitor (inima), înainte de a reveni la Oceanul Pranei (pântecele inferior). Se repetă acest exerciţiu de douaă ori . Aceasta se numeşte curgerea inversă a Curentului Ceresc. Este evidentă asemănarea cu Secretul Florii de aur, chiar şi dacă ar fi doar menţionarea celor trei centri subtili interiori ori circulaţia energiei prin inversarea ei de la Pântecele Inferior, la Palatul Strălucitor (inima) şi apoi la Culmea Kunlun. Aici mai apar şi cele doua porţi de trecere între cele trei câmpuri de Cinabru, Poarta Oamenilor şi Poarta Cerului, prezente în toate tradiţiile şi legate de cele două solstiţii, cel de vară şi cel de iarnă, cand evoluţia energiei Yang marchează cele două perioade ale anului, de creştere (de la solstiţiul de iarnă la cel de vară) şi de descreştere (de la solstiţiul de vară la cel de iarnă). În cele două perioade ale anului Cerul şi Pământul domină pe rând lumea, ca şi cele două energii fundamentale ce emană din Cer şi din Pământ, Yang şi Yin, hotărâtoare pentru realizarea spirituală. În religia populară, cele două momente ale anului aveau o importanţă deosebită, indicând creşterea şi descreşterea soarelui, principala sursă de energie Yang. Mai ales la Solstiţiul de vară, cand se deschiode Poarta Oamenilor şi influenţele inferioare Yin cresc, avea o importanţă specială deoarece oamenii trebuiau să se pregătească special pentru perioada nefastă a anului, prin rituluri care cereau protecţia zeilor celeşti. Celor trei centri le corespund trei esenţe sau sufluri: ching, partea eterică, opusă părţii trupeşti, chi este elanul vital asemenea aerului iar shen, spiritul animal, mintea. Fiinţele sunt rezultatul combinării celor trei elemente. Numai omul le posedă pe toate trei.
Un alt text fundamental taoist[xiii] constată corepondenţa dintre cele trei nivele ale cosmosului şi alcătuirea internă a omului, arătând nevoia de armonizare în om a cestora, adică conducerea lor după Dao. Dar Cerul şi Pământul îşi menţin mai departe contactul originar, şi urmează în toate mişcările lor, mişcarea lui Dao. Însă omul, nu urmează impulsurile lui Dao ci propriile dorinţe conducându-şi sidtemele administrative, educaţionale şi ceremoniale fără să-i pese de Dao. Astfel el pierde contactul cu realitatea şi crează un mod de viaţă artificial, în care armonia este pierdută.
Informaţii asemănătoare ne oferă şi alte texte clasice[xiv] chinezeşti, precum şi Alan Watts[xv], un fin cunoscător al orientului, care a contribuit la înţelegerea de către occident a înţelepciunii orientale şi despre care voi vorbi mai mult când voi încheia capitolul despre gândirea chineză. Din cele de mai sus reiese legătura dintre cosmologie, antropologie şi practicile de meditaţie şi tripartiţia cosmosului şi a omului, scopul lucră
[1] Rene Guenon, Marea Triada, ed. Herald ,Buc. P 45-56.
[ii] Lao Zi Dao de Jing Ed. Humanitas 1003 p. 201
[iii] Max Kaltenmark Lao zi şi daoismul Ed. Symposion 1994 p.53-58
[iv] op.cit. p. 63
[v] op. Cit. P 58
[vi] op.cit p. 126
[vii] Ananda Coomaraswamy Svayamatrnna-Ianua Coeli, Revista Zalmoxis nr. III 1939p 261-262
[viii] Van der Osten Ancient Oriental Seals in the Newell Collection p. 109
[ix] Mircea Eliade Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică
[x] Isabelle Robinet Istoria Daoismului Ed. Herald 2005 p. 120-121
[xi] Secretul Florii de Aur Ed. Herald 2005
[xii] Lu K’uan Yu Secretele maditaţiei chineze Ed. Herald 2005
[xiii] Huai Nan Zi Dao Marele Luminător, Ed. Herald 2006
[xiv] Calea neştiutului Dao Ed. Herald
[xv] Alan Wattts Dao calea ca o curgere de apă, Ed. Humanitas 1996