Filozofie

Prezentari filozofi

PICO DELLA MIRANDOLA

Filozof italian din secolul al XV-lea, apartinand scolii neoplatonice numita „Academia” din Florenţa, întemeiata si susţinuta de Casimo de Medici, sub îndrumarea lui Marsillio Ficimo.
Cele mai importante lucrări sunt: „Despre fiinţa si om”, „Despre demnitatea omului” si „900 de teze”
In „900 de teze” a supus disputării tezele platonice, considerate de el invincibile. O parte din tezele susţinute de Pico, au fost poate prea curajoase, fiind interzise de Papa.
Deşi drept-credincios creştin, ca om al Renaşterii, înclinat spre erudiţie, este atras de magie si de cabala, pentru care invata limba ebraica. Studiul sau despre „Kabbalah” a fost prima scriere serioasa a unui invatat creştin.
Lucrarea sa „Despre demnitatea omului” analizează condiţia umana, arătând imensa responsabilitate pe care o are omul, si in acelaşi timp, demnitatea sa intre celelalte fiinţe. După Pico, omul este o specie a intervalului, aflat intre animalitate si angelitate, cu voinţa libera de a se îndrepta spre ceea ce pofteşte. Omul este înzestrat cu existenta dar nu cu fiinţă, căci doar Dumnezeu este ţiinţa. Dar omul poate aspira la îndumnezeire prin propria sa crea?ie (autocreere). Adică omul este ceea ce face el insusi din sine.


BLAISE PASCAL

Important filozof, matematician si om de stiinta francez din secolul XVII
Cele mai importante lucrări sunt: „Cugetări”, „Scrisori provinciale”
Se retrage la mănăstirea jansenista de la Port-Royal, unde se preocupa de filozofie, morala, geometrie si fizica.
Pascal pune accentul pe sfasierea lăuntrica a persoanei umane, intre nobleţea si mizeria condiţiei umane
Considera ca e primejdios sa-l faci pe om sa vadă prea mult, intru-cat e asemenea dobitoacelor, dar trebuie sa-si vadă si măreţia. Este si mai primejdios sa-l laşi sa-si vadă maretia, fara sa-i araţi si josnicia. Trebuie sa i le araţi pe amândouă.
Pascal subliniază mizeria condiţiei umane pentru ca omul sa se îndrepte spre Dumnezeu, sa-si întindă braţele spre Mântuitorul
El insusi insa oscilează, ca orice filozof modern, intre credinţa si îndoiala, intre acceptarea dogmei revelate si nevoia reflecţiei libere.
Declara ca scopul omului e in afara sa, si anume in Dumnezeu, de care ne leagă doar dragostea, gândire in mişcare spre scop.


RENE DESCARTES (RENATUS CARTESIUS)

Filozof, matematician si om de stiinta francez care a trăit in secolul al XVII-lea
Opere: „Meditaţii metafizice”, „Discurs asupra metodei”, „Tratat despre pasiunile sufletului”, „Principiile filozofiei”
Născut in 1596 in provincia Touraine, dintr-o familie înstărita, aparţinând micii nobilimi franceze. După terminarea colegiului urmează studii de drept si calatoreste mult, mai ales in Olanda si Germania. E preocupat de filozofie matematica si fizica. La 23 de ani are o criza mistica, simţindu-se însărcinat de a reforma el singur edificiul stiintelor.
Întreaga epoca, si mai ales secolul XVII, râvnea sa dea o metoda, din nevoia de a înlocui cu ceva autoritatea de sub care ieşeau. Metoda trebuia sa incredinteze gândirea ca nu umbla pe cai greşite. De aici încercarea lui Descartes de a găsi o metoda care sa o înlocuiască pe cea a lui Aristotel, acceptata de scolastica drept cea oficiala.
A încercat sa găsească deci o metoda proprie dar valabila pentru toate minţile, bazata doar pe principiile mintii omeneşti. De aici decurge si raţionalismul sau excesiv, numit cartezianism, care a influenţat filozofia moderna si chiar destinul intelectual al Frantei.
A fost adversarul filozofilor antici, si mai ales al lui Aristotel, a cărui filozofie vroia sa o înlocuiască.
Prin inteaga sa opera, Descartes a dorit sa creeze o „mathesis universalis”, adică o stiinta universala, care sa răspundă la toate problemele mari ale filozofiei si stiintelor. Ea trebuia sa privească ceea ce este comun in toate disciplinele, si mai ales noţiunile de mărime, măsura si ordine. Această cercetare trebuia sa preceadă celelalte stiinte, oferindu-le o metoda de lucru
Filozofia sa isi exprima dezacordul cu autoritatea vremii, dorind ca propia sa concepţie sa devină o autoritate. Urmaşii săi ii preiau metoda si procedează critic la rândul lor cu filozofia carteziana, căutând sa-si impună propia lor metoda.
Descartes a creat o noua concepţie despre existenta lui Dumnezeu si despre nemurirea sufletului, care trebuia sa ramana valabila pentru câteva secole, in timp ce toate celelalte trebuiau sa dispară.
A cultivat îndoiala metodica asupra tuturor cunostintelor, fie senzoriale ori raţionale, si neancrederea in orice autoritate, cu speranţa in găsirea unor adevăruri neandoielnice.
A avut o preocupare speciala pentru gnoseologie, fiind printre reprezentanţii cei mai importanţi ai raţionalismului modern. Criteriul adevărului se afla in raţiune, considerând evidenta (claritatea si distincşia ideilor) drept criteriul adevărului.


HENRI BERGSON

Filozof francez, laureat al premiului Nobel pentru literatura, ce a trăit la sfarsitul secolului XIX – începutul secolului XX
Principalele lucrări au fost: „Evoluţia creatoare”, „Datele imediate ale constiintei”, „Cele doua surse ale moralei si religiei”
De origine evreiasca, se apropie sufleteşte de creştinism, la care s-a convertit din punct de vedere spiritual. Dorinţa sincera de a se boteza a fost inhibata de soarta evreilor in Germania nazista si de presiunile mediilor culturale evreieşti pe fondul antisemitismului european in creştere in anii ’30.
Este preocupat de problema raportului dintre libertate si determinism, de dezvoltarea formelor de viata pe pamant si scopul acestui proces si de probleme moral-religioase.
In problema evoluţiei vieţii, considera ca la baza vieţii se afla un principiu creator numit de Bergson elan vital.
După el, evoluţia vieţii nu e lineara, nu urmează o traiectorie unica, ci jerbe de traiectorii, pe al căror parcurs se desfac noi direcţii divergente. In aceasta consta după Bergson, evoluţia creatoare.
Viata este convertirea unei energii virtuale intr-o energie dinamica. Izvorul universal al energiei este Soarele, a cărui influenta e receptata de plante si transmisa animalelor s.a.m.d.
La început elanul vital a creat instinctul animal, care are o zona de indeterminare, mai mare decât plantele si decât unele insecte
După aceea, elanul vital a experimentat soluţia inteligentei, ca una care este mai capabila sa realizeze intenţia ei creatoare. Caracteristica inteligentei e facultatea de a fabrica unelte, cu ajutorul cărora isi întinde raza acţiunii si puterii eiă
Drumul elanului vital înaintează triumf?tor peste obstacolele pe care i le opune materia. Intre viata si materie exista un antagonism profund. Procesul de creaţie al vieţii e doar de natura spirituala.
Viata străbate cai opuse materiei, utilizând materia. Paradoxul vieţii consta in a insera libertatea ei in determinismul naturii.
Dumnezeu coincide in viziunea lui Bergson cu principiul creaţiei ce străbate natura. Divinitatea bergsoniana nu e o fiinţa inzestrata cu constiinta si inteligenta, de vreme ce acestea sunt atribute ale vieţii practice (coloratura panteista).
Cea mai înalta forma de exprimare a elanului vital, e după el intuiţia si nu inteligenta, care nu poate intelege viata, libertatea si constiinta.
Lucrarea „Evoluţia creatoare” e o vasta evocare a vieţii pe pamant, cu toate direcţiile ei , cu principalul scop de lărgire a „zonei de indeterminare” cu fiecare direcţie si specie animală.


LUCIAN BLAGA

Filozof, poet si dramaturg roman din secolul XX.
Principalele sale opere: „Trilogia culturii”, „Trilogia cunoaşterii”, „Trilogia valorilor” si „Trilogia cosmologica”
A fost creatorul unui sistem filozofic in centrul căruia se afla ideea de mister. Misterul învăluie existenta, fiind un stimul si o frâna a cunoaşterii omeneşti. Prin arta, filozofie sau religie, omul nazuieste spre revelarea misterului.
Principiul absolut in sistemul blagian este „Marele Anonim”, misterul suprem si totodată gardian al misterelor. Căci „Marele Anonim” aseaza ca bariera intre el si omenire „cenzura transcendentală”, ce împiedica cunoaşterea esenţei existentei.
Omul are la dispoziţie doua forme de cunoaştere:
„cunoaşterea paradisiaca”, o cunoaştere conceptuala, empirica, neproblematica, subordonata obiectului făurit (intelectul enstatic)
„cunoaşterea luciferica” e situata in planul misterelor, putând revela existenta autentica. Ea se realizează prin intelectul ecstatic ce depaseste logicul, si scindează obiectul cunoaşterii in partea care dezvăluie („fanicul”) si partea care ascunde („cripticul”).
Astfel, misterul nu se dezvăluie in întregime, „Marele Anonim” ramanand un mister nerevelat.
Omul are doua moduri diferite de existenta:
„Existenta intru imediat si pentru securitate”, ce-l asociază pe om biologicului
„Existenta intru mister si pentru revelare”, face din om fiinăa istorica si creator de valori culturale.
Prima existenta corespunde „omului paradisiac”, iar a doua „omului luciferic”
Specifica omului ii este „existenta intru mister si pentru revelare”
Textul „existenta intru mister si pentru revelare” face parte din „Trilogia culturii”, partea a III-a, „Geneza metaforei si sensul culturii”. Lucrarea se ocupa de filozofia culturii unde aduce interpretări originale. Fenomenul definitoriu al unei culturi e stilul („matricea stilistica”) determinat de factori inconstienti, abisali, cu funcţie formativa ce isi pun pecetea asupra creaţiei unui popor, îi imprima o trainica si autentica identitate.
Cultura romana e determinata de „spaţiul mioritic”, ce descinde din plai („generator al doinei”) si se infatiseaza ca un plan ondulat, cu alternanta deal-vale (generatoare a „dorului” si ale îmbinărilor armonioase intre orizontala si verticala arhitecturii caselor taranesti)

„Geneza metaforei si sensul culturii” studiază creaţia culturala, problematica stilului, destinul creator al omului si singularitatea omului, ultima problema fiind si cea a textului din „Manual”.


JEAN JACQUES ROUSSEAU


Filozof, pedagog, scriitor, iluminist francez ce a trait in secolul al XVIII-lea
OPERA: - „Contractul social”
„Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni”
„Emile sau despre educatie”
„Confesiuni”
„Discurs asupra stiintelor si artelor”
Opera sa a pregatit ideologic revolutia franceza
Dupa el, omul in „stare naturala” e bun, iar civilizatia a avut asupra lui o influenta nociva
Originea inegalitatii era proprietatea privata, care a dus la formarea statului. Intru-cat inegalitatea încalca „contractul social” încheiat la trecerea de la starea naturala la cea civila, trebuie înlaturata.
A fost adeptul suveranitatii poporului si ca idee de stat avea republica patriarhala, in care cetatenii pot schimba direct legile.
A criticat religia si Biserica oficiala. A fost adept al deismului (recunostea existenta unui Dumnezeu – ca o cauza prima impersonala a universului, care nu se amesteca in desfasurarea evenimentelor). Dupa el, religia se bazeaza pe sentiment, ca si morala (temeiul dreptatii).
In gnoseologie a fost un senzualist inconsecvent, sustinand caracterul înnascut al ideilor morale
Lucrarea careia ii apartine textul „Natura si ratiune” este „Discurs asupra originii inegalitatilor dintre oameni”, care e dedicata originii nedreptatii, statului si despotismului.





ARISTOTEL


Filozof , logician si om de stiinta ce a trait in secolul al IV-lea i.Hr.
OPERA: „Metafizica”, „Despre suflet”, „Etica nicomahica”, „Politica”
Este întemeietorul mai multor stiinte, pentru care a scris lucrari fundamentale: Logica – „Organon”; Estetica – „Poetica”; Biologie – „Istoria animalelor”; Fizica – „Fizica”
Este originar din oraselul Stagira din Macedonia. Primeste cea mai aleasa educatie, iar la vârsta adolescentei vine la Atena, unde studiaza vreme de 20 de ani in academia condusa de Platon, pana la moartea acestuia. Apoi calatoreste in Mediterana, dupa care este invitat la curtea regelui Filip al Macedoniei, care ii propune sa devina educatorul fiului sau Alexandru.
Când Alexandru devine rege, Aristotel revine la Atena, unde deschide o scoala filozofica proprie, numit Liceul ori scoala peripatetica(de la „peripatoi”= plopi; discipolii discutau plimbându-se printr-o alee de plopi)
Nu exista domeniu filozofic neatins de reflexia stagirului, fiind preocupat atât de ontologie, cat si de gnoseologie, antropologie ori morala si politica.

METAFIZICA – termenul „metafizica” este creat chiar de Aristotel. Prin metafizica el intelege „prima filozofie”. In greaca veche „meta ta phisika” însemna „dupa cele fizice”, datorita asezarii lucrarilor filozofice supa cele de fizica in asezarea operelor aristoteliciene.
Aristotel lamureste care sunt cele patru principii fundamentale a tot ce exista astfel:
1)FORMA (TO EIDOS, MORPHE), adica esenta rationala a lucrurilor, cauza formala
2)MATERIA (HYLE), cauza materiala sau substratul lucrurilor
3)CAUZA MISCATOARE (eficienta)
4)CAUZA FINALA (teleologica – teleos = scop)
Trei din cauze (forma, cauza eficienta si finala) sunt contopite de Aristotel sub eticheta de FORMA.
Asadar cele doua principii sunt FORMA PURA, lipsita de orice materie sau continut si care este totuna cu Dumnezeu si MATERIA PRIMA, lipsita de orice forma.
Forma pura, gratie miscarii, face ca materia sa primeasca o forma. Deci forma sau Dumnezeu este si „Primul Miscator” al lumii. El nu creeaza lumea, care este eterna, ci numai o ordoneaza. Dumnezeu misca lumea (el ramanand imobil) prin atractia sau simpatia pe care o exercita asupra ei. Prin iubire, lumea e atrasa spre Dumnezeu si orânduita cu ajutorul „formelor” subordonate, ce corespund notiunilor noastre, specii si genuri.
Pentru ca forma sa ordoneze materia, ea trebuie sa fie o forta (energie) ce urmareste un scop anume. Pentru ca forma sa fie activa in materie, aceasta din urma trebuie sa aiba dispozitia de a o primi. De aceea Aristotel mai denumeste materia si VIRTUALITATE (DYNAMIS), POTENTIALITATE, pe care forma o actualizeaz?a

ANTROPOLOGIA – Omul are trei feluri de suflete: SUFLETUL VEGETATIV sau apetitul, comun plantelor, singurul lor suflet, SUFLETUL SENZITIV, simtirea, posedat si de animal, alaturi de cel vegetativ, si SUFLETUL RATIONAL (NOUS) specific omului. Acesta se compune din: intelectul pasiv, senzorial, si intelectul activ, creator de idei generale pentru toti oamenii, care ne e legat de corp ca cel pasiv si este nemuritor.

GNOSEOLOGIA – Cunoasterea începe prin impresiile simturilor, ce primesc, pasiv, „formele” lucrurilor din suflet. Intelectul separa insa din perceptii, tot ce le întuneca „forma pura”, pentru a retine aurul curat al ideii, esenta.
Adevurul este deplina corespondenta a ideilor din noi cu esentele lucrurilor, datorita corespondentei intime dintre gândire si realitate.
MORALA – tinta vietii este fericirea. Dupa el, functia naturala a unei fapturi produce o placere pentru ca se exercita nesilit. Orice om, pe lânga functii individuale legate de meseria sa, mai e daruit cu una generala, ce constituie titlul de noblete al omului: GANDIREA. Deci suprema fericire va fi activitatea cugetarii, contemplarii adevarului.
Chiar Dumnezeu nu poseda decât gândirea, si anume gândirea de sine, caci perfectiunea Sa îl scuteste de cunoasterea vreunui lucru in afara de Sine. Contemplarea interioara produce cea mai intensa stare de beatitudine.
Exercitarea teoretica, practica si tehnica a energiei gândirii e o virtute. Virtutea nu se invata teoretic, ci are nevoie de sprijinul unor anume dispozitii sadite in facultatea de a dori si de a simti si întarite prin deprindere. Moralitatea presupune asadar o natura morala (ethos). Aceasta natura morala trebuie sa asculte de ratiune, adica sa se fereasca de extreme (desfrâu sau ascetism exagerat), urmând calea mijlocie. Intre virtutile etice, DREPTATEA e cea mai importanta. Dar virtutile etice sunt subordonate virtutilor dianoetice, INTELEPCIUNII.
Bunurile gândirii nu pot fi pierdute ca acelea din afara, lumesti (bani, glorie, pozitie sociala)
POLITICA – Este legata la Aristotel de morala, deoarece doar in societate fapta morala isi vadeste puterea si pretul sau.
Statul aristotelic e un institut de educatie morala, o comunitate de virtuosi.
Aristotel cere ca fiecare cetatean, potrivit cu vârsta si capacitatile sale, sa împlineasca o slujba politica in „Stat”, sub conducerea celor virtuosi, care alcatuiesc o aristocratie morala si intelectuala. Cetateanul trebuie sa fie eliberat de grija materiala, si de aceea munca trebuie lasata pe seama sclavilor. Asadar, doar oamenii liberi primesc o educatie stiintifica si artistica.
Statul aristotelic e o îmbinare de aristocratie, monarhie si democratie, cele trei forme de guvernamânt la care scopul este interesul obstesc urmarit fie de un conducator (monarhie), fie de mai multi (aristocratie) sau de tot poporul (democratie). Acestora le opune trei forme vicioase in care fie un singur conducator (tiranie), fie cativa (oligarhie), fie toti (timocratie) pun interesul statului in slujba intereselor egoiste.

PSIHOLOGIE

SENZAŢIILE

1 -DEF. SI CARACTERIZARE

-Definiţie – Senzaţiile sunt procese senzoriale elementare şi imagini simple ce semnalizează separat insuşirile concrete ale obiectelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra organelor de simţ.
-Caracreristici:
-Senzaţiile sunt imagini simple deoarece redau o singură însuşire a obiectului separata de celelalte însuşiri.
-senzaţiile sunt imagini primare deoarece semnalizează însuşirile obiectelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra organelor de simţ.
-Senzaţiile au o anumită intensitate ce depinde de intensitatea stimulilor si de sensibilitatea organului de simţ.
-senzaţiile au o anumita durata ce depinde de durata stimulului.
-senzaţiile au o anumita calitate ce depinde de claritatea stimulului, de sensibilitatea analizatorilor si de condiţiile de mediu.
-senzaţiile au o tonalitate afectiva ce depinde de caracterul placut sau neplăcut al stimulilor.
-senzaţiile pure nu exista decat în conditii de laborator deoarece asocierea ei intr-o percepţie se realiyeaya intr-un timp insesizabil constient.
-senzaţiile au atributul conştientizării, deoarece stimulul e asociat unui operator logic care ii conferă sens.
-senzatiile au o valoare informaţională deoarece sunt prima poarta de intrare a informaţiilor în psihicul uman.

2- Analizatorul, mecanismul de producere a senzatiilor

-Senzaţiile sunt rezultatul stimulării analizatorului, adică a organului de simţ.
-Analizatorul este un ansamblu functional care face posibilă producerea senzaţiilor.
-Componente:
-a- receptorul are rolul de a transforma energia excitanţilor externi (stimulii, lumina, sunet etc.) in impuls nervos.
-de ex. Retina conţine conuri de rodopsină, o substanţă ce are proprietatea de a se descompune selectiv în prezenţa luminii. Astfel se formează biocurenţi nervoşi care merg către creier.
-b- calea de conducere este formată din fibre nervoase senzitive care are rolul de a transmite impulsul nervos către cortex. Ea trece prin centrii subcorticali care au rolul de a selecta stimulii importanţi pebtru subiect.
-c- zona corticală este veriga centrală a analizatorului şi are rolul de a transforma impulsul nervos in imagine psihică. Fiecare analizator are o zonă corticala pe scoarţa cerebrală, unde se produc senzaţiile psihice.
-d- conexiunea inversă este o legătura intre zona corticală şi receptor sau grupe de muşchi pentru autoreglarea analizatorului.

3- LEGILE SENSIBILITĂŢII

A) Legea pragurilor senzoriale
-Pragul senzorial este o intensitate la care un stimul poate produce o senzatie specifică unui analizator.
-Pragurile senzoriale sunt de 2 feluri, absolute şi diferenţiale.
-Pragul senzorial absolut se refera la registrul de intensităti în care stimulul produce o senzatie specifică.
-De accea avem un prag absolut minim, adică intensitatea minimă la care stimulul produce senzatia. Dacă stimulul este sub intensitatea minimă, el nu este receptat.
-Pragul absolut maxim este cea mai mare intensitate a unui stimul la care se mai produce o senzaţie specifica acelui organ de simţ. Daca pragul maxim e depăşit, stimulul nu mai produce o senzaţie specifică ci o senzaţie de durere, disconfort, sau chiar afectarea negativă a acelui organ de simţ.
-Pragul diferenţial este acea parte de intensitate care adăugată la o stimulare anterioară face posibilă distingerea că cei doi stimuli sunt diferiti.
-Pragul operaţional este de câteva ori mai mare decât cel diferenţial pentru a sesiza mai uşor distinctia dintre stimuli.
B) Legea contrastului senzorial.
-Prin contrast senzorial se înţelege punerea reciprocă în evidenţă a doi stimuli cu caracteristici opuse. Ex alb/negru, dulce/acru.
-contrastul senzorial este de două feluri, simultan şi succesiv.
-Contrastul simultan este atunci cand stimulii apar în acelaşi timp. Ex. Alb-negru.
-Contrastul succesiv este atunci când stimulii apar unul după altul. Ex. Sunete, gus-turi.
-Legea contrastelor se aplică în industria alimentară şi în psihologia industrială.

C) Legea adaptării
-Este modificarea sensiblităţii analizatorilor sub influenţa acţiunii repetate a stimulului. Are două sensuri, ascendent si descendent. Dacă se repetă un stimul de intensitate mică, sensibilitatea analizatorului creşte, iar dacă se repetă un stimul de intensitate mare, sensibilitatea analizatorului scade.
-ex. Intr-o zi de iarnă cu zăpadă şi soare, când ieşim afară din casă avem privirea afectat si vederea slabă. Cu timpul sensibilitatea analizatorului scade si vederea se îmbunătăţeşte. E face trecerea de la vederea cu ajutorul bastonaşelor de pe retină la vederea cu ajutorul conurilor care au o fineţe mai mică.
Stăm intr-o cameră luminoasă şi apoi intrăm într-o cameră întunecată. Iniţial nu vedem nimic dar cu timpul sensibilitatea analizatorului vizual creşte si începem să zărim câte ceva.
D) Lgea semnificaţiei
-Semnificaţia mare a unui stimul face să crească sensibilitatea analizatorului pentru acest stimul. Există semnificaţie biologică, iar la om şi semnificaţie socioculturală.
E) Legea interacţiunii analizatorilor
-Stimularea unui analizator poate modifica senzaţiile produse în alt analizator care a fost şi el stimulat. Ex. vederea unei culori reci ne face să simţim eronat temperatura mediului ambiant, simţind-o mai rece decât e in realitate, la fel pentru culorile calde, dar invers. Consumarea de substanţe dulci acrişoare măreşte adaptarea vizuală la trecerea de la lumină la întuneric.
-sinestezia, e un caz particularde interacţiune a analizatorilor. Stimularea unui analizator produce senzaţii specifice altui analizator care nu a fost stimulat. Ex. culori dulci, sunete catifelate, etc.














PERCEPTIA

1-Definire si caracterizare.
def- Perceptia este un proces senzorial complex si imagine unitara si integrala ce semnalizeaza toate insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor.
Caracteristici-
-perceptia este un proces senzorial complex.
-perceptia este o imagine primara deoarece se formeaza doar in conditiile actiunii directe ale stimulilor asupra analizatorilor.
-perceptia este o imagine intuitiva deoarece semnalizeaza doar insusiri concrete ale ob. ce ni se ofera mintii imediat, direct, fara a fi nevoie de alte mecanisme intermediare.(gandire, imaginatie)
-perceptia are o anumita intensitate ce depinde de taria stimulului si de sensibilitatea analizatorului.
-perceptia are o calitate ce depinde de calitatea stimulului, conditiile de mediu, sensibilitatea analizatorului.
-perceptia are o anumita durata ce depinde de durata actiunii stimulului.
-Perceptia are o tonalitate afectiva pentru ca e insotita de stari placute sau neplacute.
-perceptia este bogata in continut deoarece reda toate insusirile unui obiect, atat cele principale, cat si cele de detaliu, de font sau de context.
-perceptia are un rol important in activitate deoarece ajuta la orientarea in mediu si coordoneaza miscarile, in activitati precum scrisul, cititul, vorbitul, manipularea obiectelor.
-perceptia e o imagine obiectualadeoarece reda un obiect anume cu toate insusirile acestuia.
-daca un obiect este integrat intr-o activitate, el esteredat mai clar si mai precis deoarece devine centrul campului perceptiv care e mai bine redat.
-perceptia are un rol informational deoarece ofera informatii despre insusirile ob.

2 -Fazele perceptiilor.

-perceptia are o desfasurare procesuala in patru faze:
a-detectia-consta in sesizarea si constientizarea prezentei stimulului in campul perceptiv, fara a sti ce caracteristici are. minimum visibile
b-discriminarea- consta in stabilirea caracteristicilor oboectului. stimulul se detaseaza de fond si se deosebeste de altti stimului. minimum discernabile.
c-identificarea- presupune integrarea tuturor insusirilor obiectului intr-o imagine unitara si integrala, pe care se proiecteaza apoi schema perceptiva a categoriei din care ob. face parte. astfel subiectul recunoaste ceea ce percepe. e un fapt cognitiv ce face apel la memorie si gandire. minimum discernabile
d-interpretarea- presupune urmatoarele operatii:
-stabilirea semnificatiei(intelesului) imaginii perceptive- se face legatura cu notiune
-integrarea verbala a imaginii perceptive-acordarea unui nume.
-stabilirea unei utilizari a obiectului
interpretarea depaseste planul sensorial si apeleaza la intelect(gandire, limbaj, memorie.)

3-Legile Perceptiilor.

a- Legea integralitatii imaginii perceptive. Daca senzatia reda o singura insusire a obiectelor, separata de celelalte insusiri, Perceptia reda toate insusirile obiectului, pe cele principale, secundare, de detaliu, de fond si de context, intr-o imagine unitara si integrala.. daca obiectul e vazut doar partial, subiectul recunoaste ob. ca si cand ar fi vazut in intregime, datorita memoriei acelui obiect sat acelei categorii de ob.
b-Legea structuralitatii imaginii perceptive. Intr-o imagine perceptiva, nu toate insusirile sunt la fel importante. unele sunt principale, altele secundare si altele de detaliu, pe mai multe nivele de importanta. Imaginea perceptiva e structurata ierarhic.
c-Legea selectivitatii perceptive. Nu toti stimuluii din mediu produc senzatii, sunt selectati, ci doar doar cei care respecta urmatorii factori:
-Interesul deosebit al subiectului pentru un anumit obiect;
-contrastul senzorial dintre stimul si fondul pe care apare;
-miscarea obiectului cautat pe un camp de stimuli ficsi.
-apelarea verbala prealabila a subiectului privind prezentaunui obiect;
-conturarea speciala a obiectului;
-actualizarea schemei perceptive a obiectului perceput.
d-Legea constantei perceptive. Cresterea distantei dintre obiect si dubiect modifica imaginea retiniana a obiectului.
-constanta marimii- cu cat creste distanta dintre subiect si obiectul perceput, imaginea retiniana se micsoareaza. ex. intr-o imagine fotografica, ob. din departare apar mici iar cele apropiate apar mari.
-in cazul ochiului uman micsorarea imaginii retiniene este compensata prin urmatoarele mecanisme:
-modificarea curburii cristalinului, o curbura mai mare creste imaginea pe retina.
-modificarea unghiului de convergenta oculara(unghiul format de cei doi ochi cand converg in acel punct reprezentatde obiect).
-experienta perceptiva anterioara a subiectului cu acel obiect/
-experienta tactilo-chinestezica.
-constanta formei. se realizeaza prin mecanisme asemanatoare.
-constanta culorii. la distante mari culorile isi pierd detaliile si tind spre cenusiu datorita straturilor de aer care se interpun. experienta anterioara insa ne spune ca un obiect are o anumita culoare.

e-Legea semnificatiei. Tot ce are semnificatie pentru noi se impune in campul nostru perceptiv si este mai bine perceput.

f-Legea proiectivitatii imaginii perceptive. Daca d.p.d.v. neuropsihic imaginea perceptiva se realizeaza la nivel cortical(in zona corticala a fiecarui analizator), d.p.d.v psihic ea este proiectata asupra obiectului de unde a plecat stimulul. proiectia se face prin mecanisme neuropsihice si oculare.

4-Observatia si spiritul de observatie.

-Relatia cu limbajul, gandirea si activitatea explica trecerea de la formele simple, spontane ale perceptiei, la cele complexe si la observatie.

-def. - Observatia e o activitate perceptiva intentionata, orientata spre scop, reglata de cunostinte, organizata si condusa in mod sistematic, constient si voluntar.
-scopul e important, da o semnificatie elementelor aparute si stimuleaza concentrarea activitatii perceptive si activizarea mecanismelor discriminative.
-Obs. presupune explorarea perceptiva in timp, are faze si un plan de desfasurare cu rol de pregatire si control.
-In observatie un rol important il au mecanismele verbale astfel:
-a) limbajul stabileste scopul observatiei si planul de desfarurare.
-b)indicatorii verbali ajuta la scoaterea in evidenta a alementelor semnificative pentru scopul observatiei.
-c)cuvantul actualizeaza cunostinte necesare in observatie.
-d)cuvantul fixeaza rezultatele observatiei.
-e)simbolurile verbale ajuta generalizarea schemelor logice ale activitatii perceptive.
- Diferenta dintre perceptia spontana si observatie se reflecta in expresiile verbale diferite:
-perceptia: a vedea, a auzi, a simti un miros
-observatia: a privi, a asculta, a mirosi
-Spiritul de observatie- este aptitudinea de a sesiza cu usurinta, rapiditate si precizie, ceea ce este slab, ascuns, dar semnificativ pentru scopurile omului.

-5- Iluziile perceptive. sunt deformari, denaturari, ale unor aspecte ale perceptiei.
-cauze, forme:
-a) efectele de camp. unele componente ale campului perceptiv, care actioneaza concomitent cu obiectul perceptiei si determina in plan neurofunctional procese inductive pozitive sau negative care influenteaza receptionarea lor, supraestimand sau subestimand unele aspecte ale subiectului.
-b) relatiile de contrast intre excitanti. ex. o persoana de statura mijlocie poate parea inalta langa persoane marunte, si mica pe langa persoane inalte. iluzia plecarii trenului din gara, in lipsa reperelor. iluziile opticogeometrice(vezi manual).



REPREZENTARILE

1- Def. si caract.

-def. Reprezentarile – process senzorial cognitiv ce semnalizeaza sub forma unor imagini unitare dar schematice, insusirileconcrete si caracteristice ale ob. Si fenom. In absenta actiunii stimulilor asupra analizatorilor.

Carecterizare:
-Reprez. Sunt procese psihice cognitive.
-Reprez. Sunt imagini intuitive figurative deoarece semnalizeaza insusiri concrete ale ob.
-Reprez. Sunt imagini secundare deoarece se produc in absenta actiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor.
-Reprez. Sunt imagini unitare dar schematice deoarece redau intregul obiect, dar numai cu insusirile importante.
-Desi se formeaza pe baza perceptiilor au o valoare de cunoastere mai mare deoarece implica mai mult operatiile intelectuale.
-Reprez. Au o dubla natura, una intuitive figurative si alta operational-intelectiva.
- Astfel reprezentarile fac trecerea de la procesele senzoriale la procesele cognitive(de cunoastere).
-pentru a se forma, reprezentarile au nevoie de urmatoarele conditii:
-a)-bogatia experientei perceptive anterioare cu acel obiect.
-b)-dezvoltarea operatiilor intelectuale.
-c)-activitatea practica cu obiectul favorizeaza formarea mai rapida si mai clara a reprez.
-functia reglatoare a cuvantului – cuvantul evoca reprez. deja formate
- dirijeaza formarea imaginilor.
- prin incarcatura sa de generalitate ajuta generalizarea intuitive
-e)-memoria. Pastreaza imagini perceptive pe baza carora se formeaza reprez.

2- Calitatile perceptiilor

a) Daca perceptiiloe redau toate insusirile obiectului, reprez. sunt unitare (redau tot obiectul) dar schematice, redand doar insusirile cele mai importante ale ob.
b) Daca perceptiile redau toate detaliile cromatice ale ob. Reprez. sunt mai sterse, redand doar culorile fundamentale.
c) Chiar daca au o intensitate mai slaba decat perceptiile, reprez. scot in evidenta mai bine elementele structurale importante. De ex la un arbore reprez. nu reda detaliile frunzisului dar reda mai pregnant radacina, tulpina si coroana.
d) Daca perceptiile redau numai aceleinsusiri ale obievtelor ce pot fi observate in functie de pozitia pe care subiectul o are fata de obiect, reprez. e o imagine panoramica a ob. Ce reda toate insusirile importante ale ob. Simultan. De ex reprez. unui motor reda atat informatii despre exterior cat si despre structura interna si modul de functionare.
e) Daca perceptia reda imaginea ob. Impreuna cu elemente de fond si de context, reprez. reda obiectul fara informatii despre fond si context si e proiectata pe un ecran intern uniform si intunecat.
f) Daca perceptia e acum si aici, se produce intr-un loc si moment anume, reprez. poate fi actualizata oricand si oriunde.
g) Toate calitatile reprez. arata nivelul inalt de generalizare intuitive al reprezentarii.

3)- Rolul reprezentarilor in activitatea mintala.

a) reprez. au un rol de prezentare, adica de readucere in minte a inform. Despre insusirile ob. In absenta lor pentru a fi prelucrate de gandire,
b) reprez. sunt sprijin intuitiv in construirea sensului cuvintelor. Reprez poate oferi o imagine a ob. La care se refera cuvantul atunci cand lipseste notiunea (intelesul).
c) Reprez. pregatesc si usureaza generalizarea deoarece reprez. generale contin insusirile commune pentru o categorie de ob.
d) Reprez. constituie punct de plecare si support intuitiv in desfasurarea unui sir de rationamente si in rezolvarea de probleme. De ex rezolvarea unei probleme de geometrie este usurata daca se construieste mental corect figura geometrica: o problema de fizica sau chimie poate debuta cu reprezentarea corecta a experimentului de laborator la care se refera problema.
e) Reprez. ajuta imaginatia deoarece ii ofera ca material imagini, insusiri pe care imaginatia le combina.

Tema: ideile principale din clasificarea reprezentarilor. Din manual.