Mnemosyne Gânduri despre apocatastază
Acum 16 ani
marți, 11 mai 2010
PSIHO - Personalitatea
Temperamentul
1-Definire si caract.
Din cele mai vechi timpuri oamenii au realizat ca sunt diferiti din punctul de vedere al tonusului psihic si al structurii nervoase. Unii sunt mai agitate, altii mai calmi, unii mai vioi, altii mai lenti, unii mai perseverenti, altii mai schimbatori, unii mai sciabili altii mai singuratici, toate astea au intrat in zona temperamentului
In limba romana pentru temperament avem cuvantul “fire”, si despre cineva se zice: asa e firea lui.
Inca din antichitate medici precum Hipocrates si Galenus au cercetat temperamental si au legat diferentele temperamentale de predoninanţa uneia din cele patru umori – lichide care circula in organism:
-limfa era legata de temperamentul flegmatic(limfatic).
-vezica biliara dadea temperamental melancholic.
-sangele avea legatura cu temperamental sangvinic
-bila galbena influenta temperamental coleric.
Temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii care raspunde de cateva caracteristici psihonervoase fundamentale: emotivitatea, activismul, mobilitatea psihica, energia psihica, etc
Temperamentul este innascut si nu se poate modifica radical pe parcursul vietii ci suporta doar doar o usoara modelare.
Temperamentul nu are caracteristici morale, nu exista temperamente bune sau rele, fiecare temperament are avantajele si dezavantajele sale, si nici character estetic, nu sunt temperamente frumoase sau urate.
2-Metoda Pavlov- Tipuri de activitate nervoasa.
-savantul rus Pavlov a inteles ca temperamental este o manifestare a sistemului nervos.
-El a observat ca activitatea nervoasa superioara are trei insusiri fundamentale:
1 – Forţa sau energia psihonervoasa produsa in nucleul neuronului si sta la baza proceselor nervoase si a celor psihice.
2 – Mobilitatea sau viteya cu care energia psihonervoasa se produce si se cheltuie ( incarcarea si descarcarea energetica psihonervoasa).
3 – Echilibrul, adica raportul care se stabileste intre cele doua procese nervoase de baza, excitatia si inhibitia. Daca raportul este egal avem tipul echilibrat, daca predomina inhibitia avem tipul neechilibrat.
Astfel se formeaza sase tipuri psihice grupate in trei perechi: dupa forta avem tipurile puternic-slab, dupa mobilitate, mobil-inert, iar dupa echilibru, echilibrat-neechilibrat.
Cele sase tipuri combinate intre ele dau patru tipuri de activitate nervoasa superioara, care au fost puse in corespondenta cutemperamentele anticilor astfel:
Temperamentul
-Sangvinicul- Puternic, Mobil, Echilibrat.
-Colericul- Puternic, Mobil, Neechilibrat
-Flegamaticul- Puternic, Inert, Echilibrat
-Melancolicul Slab
-Dca Pavlov era consecvent cu criteriile metodei sale, ar fi obtinut 6 temperamente, trei puternice si trei slabe. Dar dorind sa pastreze corespondenta cu temperamentele anticilor a obtinut doar patru temperamente.
3-Metoda Jung-Eysenck
Carl Gustav Jung a fost sa descopere noi criterii de stabilire a temperamentului si noi tipologii psihice. Un criteriu important era dupa el, directia de orientare a energiei psihonervoase, spre lumea externa sau spre interiorul finite noastre. Au reiesit doua tipuri psihice :
-Tipul introvertit- nesociabil, retras in el insusi, meditativ, reflexiv, emotiv.
-Tipul extrovertit- sociabil, vorbaret, dezinvolt, activ, se imprastie in jur prin preocupari.
Psihologul olandez Eysenck a adaugat un nou criteriu, nivelul de nevrozism, adica intensitatea activitatii nervoase, dupa care a stability doua tipuri psihice:
- Stabil – nivel scazut de nevrozism
- Instabil – nivel ridicat de nevrozism.
Eysenck face legatura dintre aceste tipuri psihice si temperamentele anticilor astfel: la tabla
3- Metoda Huysmans – Renne Le Senne
Psihologul olandez Huysmans este cel care trece de la o tipologie intuitive, behaviorista, bazata pe studierea comportamentului, la o metoda bazata pe fapte positive, pe raspunsurile date de subiecti la un test psihologic. Metoda sa a fost perfectionata mai tarziu de psihologul francez Rnne Le Senne si scoala sa de psihologie de la Sorbona. Dupa acestia, elementele constitutive ale firii omenesti sunt: emotivitatea, activitatea si rezonanta reprezentarilor.
A – Emotivitatea este insusirea ce masoara fradul de tulburare pe care o provoaca un eveniment, o persoana, o fiinta, in viata noastra organica si psihologica. Emotia determina eliberarea unei cantitati mai mari sau mai mici din anergia posedata anterior.
-Emotivul se tulbura in situatii in care ceilalti oameni nu sunt miscati, emotia ii epuizeaza energia nervoasa.
-Nonemotivul ramane netulburat chiar in situatii care emotioneaza media oamenilor.
Emotivul il vede pe nonemotiv ca pe o fiinta rece, nepasatoare, reptiliana chiar.
Nonemotivul il vede pe emotive ca pe o fiinta care se agita prea mult, care se face praf pentru orice.
B – Activitatea este masura desfasurarii de actiuni manifestate de la sine sin u de evenimentele din afara ori din constrangere.
-Activul cauta ocazii de actiune chiar cand nu sunt evenimenteexterioare ce pot servi ca pretext. Dupa o activitate depusa, este proaspat fizic si psihic, capabil sa reia activitatea.
-Inactivul opune rezistenta si se plange de efortul pe care e nevoit sa-l depune. Dupa o actiune pare prabusit avand nevoie de mult timp pentru a-si reveni si a-si reface energiile.
C – Rezonanta reprezentarilor consta in rasunetul ori impresia pe care o suferim dupa disparitia evenimentelor si actiunilor. Influenteaza modul nostrum de a simti, gandi si actiona.
- Tipul Primar e dependent de evenimentele prezente si actioneaza sub influenta prezentului. E orientat spre exterior, adaptabil, are reactii vii dar superficiale, apreciaza noul, moda.
-Tipul secundar e orientat dupa trecut, dup ace s-a intamplat, e interiorizat, se angajeaza profound in actiuni si relatii sociale care sunt reduse dar stabile, e reflexive, prevazator, greu de adaptat la context, invata din experienta si are capacitatea de a actualize rapid invatatura experientei trecute, fapt care ii permite evaluari rapide si executii accelerate in situatii asemanatoare.
Din combinarea acestor tipuri reies 8 temperamente precum: nervosii, sentimentalii, colericii, pasionatii, sangvinicii, flegmaticii, amorfii si apaticii.
luni, 12 aprilie 2010
Procese reglatorii
Motivatia
1- Definitie si functii.
-Pentru a desfasura o activitate efficient, nu e sufficient ca scopul activitatii sa fie clar si correct formulat, sa dispui de instrumente intelectuale dezvoltate, mai este nevoie si de stimulare si sustinere energetica pentru a fi determinati in activitatile noastre.
-Activitatea trebuie sa faca apel la o serie de factori cu rol de sensibilizare selective si imbold, incadrati in notiunea de motivatie.
-Definitie – Ansamblul starilor de necessitate ce se cer satisfacute si care il imping, il determina pe subiect sa si le satisfaca, formeaza sfera motivatiei.
-Motivatia e o parghie importanta in procesul autoreglarii, o forta motrice a dezvoltarii psihice.
-In sfera motivatiei intra trebuinte, conditii ale vietii cum ar fi nevoia de substante nutritive, nevoia de miscare, de relaxare, etc dar si impulsuri, intentii, tendinte.
-Forme ale motivatiei : -simple- innascute (trebuintele biologice).
-complexe- dobandite pe parcursul vietii, stimulari externe ce au fost preluate si interiorizate.
-Selectarea influentelor externe se produce dependent de structurile motivationale personale.Motiva-tia sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ele.
-Motivatia prin rolul ei propulsor si tensional si tensional, rascoleste si reaseaza, sedimenteaza si amplifica materialul psihic al individului.
Functiile motivatiei:
-Functia de activare interna difuza si de semnalizare a dezechilibrelor fiziologice sau psihice. E indeplinita de trebuinte care nu declanseaza inca actiunea de satisfacere ci doar atentioneaza subiectul.
-Functia de mobil sau de declansare a activitatii effective. Este indeplinita de motive.
-Functia de autoreglare a conduitei prin care se imprima conduitei un character active si selective. Determina energizarea si directionarea actiunii.
2 – Modalitati si structuri motivationale.
a) Trebuintele – sunt structuri motivationale bazale el personalitatii, fortele ei motrice cele mai puternice, reflectand cel mai clar echilibrul biopsihosocial al omului in conditiile solicitarilor externe. Semnalizeaza cerintele de reechilibrare in forma imboldurilor specifice.
-Forme (dupa geneza si continut) :
1- Forme primare – innascute, cu rol de asigurarea integritatii biologice:
-trebuinte biologice-foame, sete, sex.
-trebuinte fiziologice si functionale – relaxare
2 – Forme secundare- formate pe parcursul vietii, cu rol de asigurare a integritatii psiho-sociale. Ex_ -materiale-locuinta, confort.
-spirituale – treb estetice, etice, de cunoastere.
-sociale – de comunicare, anturaj.
-Maslow a stability un system al trebuintelor sub forma unei piramide cu cinci nivele: trebuinte biologice, trebuinte de securitate, trebuintede afiliere, trebuinte de stima si statut si trebuinte de autorealizare.
-Piramida trebuintelor e guvernate de urmatoarele reguli:
-trebuinta care motiveaza comportamentul este trebuinta nesatisfacuta.
-o trebuinta nu apare ca motiv daca cea anterioara ei nu a fost satisfacuta.
-cu cat o trebuinta se afla mai spre varful piramidei, cu atat e mai specific umana.
Satisfacerea fireasca a trebuintelor se asociaza cu reducerea tensiunilor, nesatisfacerea lo duce la exacerbarea acestora, fie la stingerea lor prin saturatie si reactie de aparare, insotita de perturbari caracteriale.
b)Motivele – sunt reactualizari si transpuneri in plan obiectiv a starilor de necessitate.
-Cand individul constientizarea deficitului de substante nutritive din organism si se orienteaza spre inlaturarea lui, trebuinta s-a transformat in motiv.
-Nu toate motivele sunt constiente, si cele inconstiente avand un rol important in activitate.
-Def. Motivul e mobilul care declanseaza actiunea, o sustine energetic si o orienteaza.
-Motivul are doua segmente, unul energizant si unul orientativ, ce interactioneaza si se sustin reciproc.
-Motivele actioneaza interdependent, formand in structura personalitatii constelatii de motive. Acest fapt explica varietatea comportamentelor umane, la aceeasi stimulare aparand actiuni diferite la oameni diferiti.
-Motivele impica actiuni de optare, retinere, respingere, actiuni de cooperare sau de conflict intre motive.
c)Interesele – sunt orientari selective, relative stabile si active catre anumite domenii de activitate.
-Daca cineva initiaza multe activitati fara sa le finalizeze pe niciuna, nu si-a format inca interesele.
-Interesele sunt preferinte spirituale, atractii irezistibile pentru un obiect, o persoana, sau o activitate, fara a viza foloase materiale.
-Sunt formatiuni motivationale complexe superioare trebuintelor si motivelor, implica o organizare, constantza si eficientza.
-In structura intereselor intra elemente cognitive(cunostinte), affective(buna dispozitie, placere) si volitive(hotarare, perseverenta).
-d)Convingerile- sunt idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care impulsioneaza spre actiune.
-Nu orice idée este o convingere, cid oar o idée valoare, o certitudine subiectiva care il ajuta sa stabileasca ceea ce e valabil, optim, necesar, sa distinga intre bine si rau, frumos si urat, adevar si minciuna.
-Sunt convingeri doar ideile valoare care se contopesc cu trebuintele si dorintele individului, cu trasaturile de personalitate.
-Ele isi au radacinile adanc infipte in afectivitatea subiectului, in emotiile, sentimentele si pasiunile lui.
-Convingeril;e intra in actiune in imprejurari de alegere sau de conflict valoric.
-Daca sunt foarte puternice, pot actiona chiar si impotriva instinctului de conservare. Ex. Giordano Bruno, martirii crestini, pilotii kamikaze, teroristii sinucigasi.
e)Idealurile – reprezinta proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei care il ghideaza intrega existenta.
-Idealurile sunt anticipari, generalizari si optimizari ale proiectului existential.
-Este plamadit de individ in functie de particularitatile proprii, se integreaza valorilor personalitatii iar cu timpul devine o valoare personala, reusind sa motiveze comportamentul.
-Structura psihologica a idealului cuprinde:
-sensul si semnificatia vietii, directia de orientare a individului.
-scopul vietii, obiectivul vietii, valoarea personala suprema.
-modelul de viata- ghidul urmat, eul ideal.
-Idealul ca motiv central al existentei, ca stea calauzitoare, reprezinta o adevarata forta spirituala.
3)Motivatie si performanta
Motivatia nu trebuie considerate un scop in sine ci pusa in slujba obtinerii unor performante inalte. Ceea ce intereseaza e valoarea motivatiei si eficienta ei propulsiva.
-Relatia dintre intensitatea motivatiei si nivelul performantei e dependenta de complexitatea activitatii indeplinite:
-in sarcinile simple, repetitive, cu putine alternative, pe masura ce creste intensitatea motivationala creste si nivelul performantei.
-in sarcinile complexe, creative, bogate in continut si cu multe alternative de rezolvare, cresterea motivatiei se asociaza pana la un punct cu cresterea performantei, dupa care performanta scade, deoarece intensitatea motivatiei e nefavorabila discriminarii intre alternative.
- Eficienta activitatii depinde si de relatia dintre intensitatea motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii. Cu cat intre ele este o corespondenta mai mare, cu atat eficienta activitatii e asigurata. Astfel a aparut idea de optim motivational, adica a unei intensitati optime a motivatiei care sa permita obtinerea performantei scontate.
-De optim motivational putem vorbi in doua situatii:
a)Cand dificultatea sarcinii este apreciata correct de catre subiect. Aici Oprimul Motivational inseamna relatia de corespondenta, chiar de exhivalenta intre marimile celor doua variabile.
b)Uneori dificultatea sarcinii este apreciata incorrect de catre subiect, fie:
1- subapreciaza dificultatea sarcinii si va fi submotivat nereusind sa realizeze sarcina,
2- supraapreciaza dificultatea sarcinii, va fi supramotivat si va realize sarcina irosind insa resursele inutil, situatie soldata cu oboseala si satisfactii indoielnice.
- Stimulul motivational care impinge spre realizarea unorprogrese si autodepasiri evidente, poarta numele de Nivel de Aspiratie. Acesta trebuie raportat la posibilitatile subiectului, dar trebuie sa fie cu putin peste posibilitatile sale de moment.
1- Definitie si functii.
-Pentru a desfasura o activitate efficient, nu e sufficient ca scopul activitatii sa fie clar si correct formulat, sa dispui de instrumente intelectuale dezvoltate, mai este nevoie si de stimulare si sustinere energetica pentru a fi determinati in activitatile noastre.
-Activitatea trebuie sa faca apel la o serie de factori cu rol de sensibilizare selective si imbold, incadrati in notiunea de motivatie.
-Definitie – Ansamblul starilor de necessitate ce se cer satisfacute si care il imping, il determina pe subiect sa si le satisfaca, formeaza sfera motivatiei.
-Motivatia e o parghie importanta in procesul autoreglarii, o forta motrice a dezvoltarii psihice.
-In sfera motivatiei intra trebuinte, conditii ale vietii cum ar fi nevoia de substante nutritive, nevoia de miscare, de relaxare, etc dar si impulsuri, intentii, tendinte.
-Forme ale motivatiei : -simple- innascute (trebuintele biologice).
-complexe- dobandite pe parcursul vietii, stimulari externe ce au fost preluate si interiorizate.
-Selectarea influentelor externe se produce dependent de structurile motivationale personale.Motiva-tia sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ele.
-Motivatia prin rolul ei propulsor si tensional si tensional, rascoleste si reaseaza, sedimenteaza si amplifica materialul psihic al individului.
Functiile motivatiei:
-Functia de activare interna difuza si de semnalizare a dezechilibrelor fiziologice sau psihice. E indeplinita de trebuinte care nu declanseaza inca actiunea de satisfacere ci doar atentioneaza subiectul.
-Functia de mobil sau de declansare a activitatii effective. Este indeplinita de motive.
-Functia de autoreglare a conduitei prin care se imprima conduitei un character active si selective. Determina energizarea si directionarea actiunii.
2 – Modalitati si structuri motivationale.
a) Trebuintele – sunt structuri motivationale bazale el personalitatii, fortele ei motrice cele mai puternice, reflectand cel mai clar echilibrul biopsihosocial al omului in conditiile solicitarilor externe. Semnalizeaza cerintele de reechilibrare in forma imboldurilor specifice.
-Forme (dupa geneza si continut) :
1- Forme primare – innascute, cu rol de asigurarea integritatii biologice:
-trebuinte biologice-foame, sete, sex.
-trebuinte fiziologice si functionale – relaxare
2 – Forme secundare- formate pe parcursul vietii, cu rol de asigurare a integritatii psiho-sociale. Ex_ -materiale-locuinta, confort.
-spirituale – treb estetice, etice, de cunoastere.
-sociale – de comunicare, anturaj.
-Maslow a stability un system al trebuintelor sub forma unei piramide cu cinci nivele: trebuinte biologice, trebuinte de securitate, trebuintede afiliere, trebuinte de stima si statut si trebuinte de autorealizare.
-Piramida trebuintelor e guvernate de urmatoarele reguli:
-trebuinta care motiveaza comportamentul este trebuinta nesatisfacuta.
-o trebuinta nu apare ca motiv daca cea anterioara ei nu a fost satisfacuta.
-cu cat o trebuinta se afla mai spre varful piramidei, cu atat e mai specific umana.
Satisfacerea fireasca a trebuintelor se asociaza cu reducerea tensiunilor, nesatisfacerea lo duce la exacerbarea acestora, fie la stingerea lor prin saturatie si reactie de aparare, insotita de perturbari caracteriale.
b)Motivele – sunt reactualizari si transpuneri in plan obiectiv a starilor de necessitate.
-Cand individul constientizarea deficitului de substante nutritive din organism si se orienteaza spre inlaturarea lui, trebuinta s-a transformat in motiv.
-Nu toate motivele sunt constiente, si cele inconstiente avand un rol important in activitate.
-Def. Motivul e mobilul care declanseaza actiunea, o sustine energetic si o orienteaza.
-Motivul are doua segmente, unul energizant si unul orientativ, ce interactioneaza si se sustin reciproc.
-Motivele actioneaza interdependent, formand in structura personalitatii constelatii de motive. Acest fapt explica varietatea comportamentelor umane, la aceeasi stimulare aparand actiuni diferite la oameni diferiti.
-Motivele impica actiuni de optare, retinere, respingere, actiuni de cooperare sau de conflict intre motive.
c)Interesele – sunt orientari selective, relative stabile si active catre anumite domenii de activitate.
-Daca cineva initiaza multe activitati fara sa le finalizeze pe niciuna, nu si-a format inca interesele.
-Interesele sunt preferinte spirituale, atractii irezistibile pentru un obiect, o persoana, sau o activitate, fara a viza foloase materiale.
-Sunt formatiuni motivationale complexe superioare trebuintelor si motivelor, implica o organizare, constantza si eficientza.
-In structura intereselor intra elemente cognitive(cunostinte), affective(buna dispozitie, placere) si volitive(hotarare, perseverenta).
-d)Convingerile- sunt idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care impulsioneaza spre actiune.
-Nu orice idée este o convingere, cid oar o idée valoare, o certitudine subiectiva care il ajuta sa stabileasca ceea ce e valabil, optim, necesar, sa distinga intre bine si rau, frumos si urat, adevar si minciuna.
-Sunt convingeri doar ideile valoare care se contopesc cu trebuintele si dorintele individului, cu trasaturile de personalitate.
-Ele isi au radacinile adanc infipte in afectivitatea subiectului, in emotiile, sentimentele si pasiunile lui.
-Convingeril;e intra in actiune in imprejurari de alegere sau de conflict valoric.
-Daca sunt foarte puternice, pot actiona chiar si impotriva instinctului de conservare. Ex. Giordano Bruno, martirii crestini, pilotii kamikaze, teroristii sinucigasi.
e)Idealurile – reprezinta proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei care il ghideaza intrega existenta.
-Idealurile sunt anticipari, generalizari si optimizari ale proiectului existential.
-Este plamadit de individ in functie de particularitatile proprii, se integreaza valorilor personalitatii iar cu timpul devine o valoare personala, reusind sa motiveze comportamentul.
-Structura psihologica a idealului cuprinde:
-sensul si semnificatia vietii, directia de orientare a individului.
-scopul vietii, obiectivul vietii, valoarea personala suprema.
-modelul de viata- ghidul urmat, eul ideal.
-Idealul ca motiv central al existentei, ca stea calauzitoare, reprezinta o adevarata forta spirituala.
3)Motivatie si performanta
Motivatia nu trebuie considerate un scop in sine ci pusa in slujba obtinerii unor performante inalte. Ceea ce intereseaza e valoarea motivatiei si eficienta ei propulsiva.
-Relatia dintre intensitatea motivatiei si nivelul performantei e dependenta de complexitatea activitatii indeplinite:
-in sarcinile simple, repetitive, cu putine alternative, pe masura ce creste intensitatea motivationala creste si nivelul performantei.
-in sarcinile complexe, creative, bogate in continut si cu multe alternative de rezolvare, cresterea motivatiei se asociaza pana la un punct cu cresterea performantei, dupa care performanta scade, deoarece intensitatea motivatiei e nefavorabila discriminarii intre alternative.
- Eficienta activitatii depinde si de relatia dintre intensitatea motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii. Cu cat intre ele este o corespondenta mai mare, cu atat eficienta activitatii e asigurata. Astfel a aparut idea de optim motivational, adica a unei intensitati optime a motivatiei care sa permita obtinerea performantei scontate.
-De optim motivational putem vorbi in doua situatii:
a)Cand dificultatea sarcinii este apreciata correct de catre subiect. Aici Oprimul Motivational inseamna relatia de corespondenta, chiar de exhivalenta intre marimile celor doua variabile.
b)Uneori dificultatea sarcinii este apreciata incorrect de catre subiect, fie:
1- subapreciaza dificultatea sarcinii si va fi submotivat nereusind sa realizeze sarcina,
2- supraapreciaza dificultatea sarcinii, va fi supramotivat si va realize sarcina irosind insa resursele inutil, situatie soldata cu oboseala si satisfactii indoielnice.
- Stimulul motivational care impinge spre realizarea unorprogrese si autodepasiri evidente, poarta numele de Nivel de Aspiratie. Acesta trebuie raportat la posibilitatile subiectului, dar trebuie sa fie cu putin peste posibilitatile sale de moment.
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
Psiho- Procese cognitive
Gandirea.
1) Def. si caract.
Def: G este proces cognitiv complex care cu ajutorul operatiilor intelectuale, prelucreaza informatii despre relatiile catergoriale sub forma judecatilor, notiunilor si rationamentelor.
-are rol central in psihicul uman deoarece coordoneaza si valorifica toate celalalte preocese si functii psihice
-are ca obiect ceea ce este constant , general in lucruri.
-e discursiva , procesuala fiindca trece prin mai multe secvente pentru a ajunge la produsele sale: concepte, idei, concluzii
-unitatea de baza a G este Notiunea, o reuniune de insusiri esentiale ale unei clase de ob/fiinte
-functia cea mai imp. a G este Intelegerea prin care necunoscutul este transformat in cunoscut cu ajutorul propriului bagaj de cunostinte.
-domeniul de performanta al G este rezolv. problem.
-dupa Guilford -principalele.caracteristici ale gandirii sunt:
a) Flexibilitate-schimbarea prompta a directiei
b)Fluiditatea ( cursivitatea)
c)Originalitatea- ca manifestare a unui stil cognitiv orientat spre nou.
d) Elaborarea - efort intelectual sustinut, necesar finalizarii activ intel.
2. Operatiile Gandirii.
a) ANALIZA -descompunerea mintala a componentelor unui intreg
-compponentele pot fi elem. structurale ale unui ob, faze sau etape ale unui proces si insusiri ale unei Notiuni.
ex: elem struct: Scaun- spatar/sezut/picioare
Faze-fazele perc- delectia/discrim. /identifi / interpreatare
Insusirile-Omul-mamifer/biped/inteligent/sociabil
b) SINTEZA- este oper. opusa analizei care reuneste componentele disparate pt a reface un intreg .
c) ABSTRACTIZAREA- consta in surprindrea a ceea ce este essential, comun, pentru o clasa de obiecte. A abstrage inseamna a scoate factorul comun dintr-o multime. De aceea abstractizarea are doua aspecte: pastrarea insusirilor esentiale, commune, considerate abstracte si eliminarea insusirilor specifice fiecarui obiect, considerate concrete.
d) GENERALIZAREA- este o operatie sintetica ce reuneste insusirile esentiale, commune, ale unei categorii de obiecte intr-un nou model informational care este o noua notiune.
Generalizarea are 2 aspecte:
1)aspectul intensive ce consta in stabilirea intensiunii noii notiuni, adica a insusirilor esentiale.
2)aspectul extensive prin care se stabileste extensiunea noii notiuni, adica numarul de ogiecte la care se refera notiunea.
3)Notiunile si formarea lor:
Def: -Notiunea este un model informational obtinut prin integrarea selectiva a insususirilor comune pentru o categorie de ob/fiinte
-N este intotdeauna abstracta-pe diverse nivele de abstractizare(cele mai aprop. de concret sau cele mai abstracte, unde imaginea intuitive se pierde.
-sunt mereu generale-diverse niv de generalitate
- N e traita in plan subiectiv ca semnifcatie al unui cuvant ce denumeste o categorie. de ob/fiinte
-N cuprinse de sistem cognitive uman.(domeniu al cunoasterii) pot fi reprezentate. printro piramida de concepte
-in aceasta fiecare N are pe verticala un loc fix, fiindca altfel s-ar incalca legi logice (extensiunea N)
- nu sunt izolate ci au relatii intre ele( rapoturi logice de ordonare)
ex: Metale e supraordonat tuturor N/ Fier e subodrdonat & feroaselor & metalelor
2 feluri de N:
a)Empirice-spec.varstei copilariei, ce contin ins generale si insusiri neesentiale, accidentale sau trecatoare
Cauze: -o exper perceptiva redusa
- nedezv oper. intelect.
b)Stiintifice-contin toate ins esentiale , generale, permit intrarea in posesia unei definitii, reflecta legile realitatii si se raport. explicit la realitate
Formarea N are 2 aspecte
a) trecerea d l N. epimirice=> stiintifice
Factori: -imbogatirea exp. percetive / dezv. oper. intel. / comunicarea cu adultii/ instructia scolara / insusirea limbii& culturii
b) trecrea d l N mai apropiate de particular la N mai genrale prin aplic. oper. gandiri (analiza, abstractiz. generaliz.)
4) Intelegerea.
-cu ajut. G. omul desprinde semnif. ob & actiunilor acesta se realizeaza prin raportarea noilor inf la fondul de cunostiinte asimilate
- se gaseste un echivalent pt datele mai noi in bagajul de cunostiinte
- vechile cunostiinte constituie un cod pt decodificarea inf. noi
- O conditie a decodificari- selectia vechilor cunos. necesare intelegeri celor noi
-sarcinile Intel. pot fi:- simpla indentificare / descop. unei cauze / desc unei interdependenzte / detasarea unui principiu functinal / surprinderea unei copelatii intre fen.
dupa grad de dificultate:- intelegere spontana, imediata, distanta mica intre cunos. & necunos.
- inteleg. discursiva, treptata, distanta mare ,decodificarea e multifasica
5) Rezolvarea de probleme
-e domeniul de performanta al G, deoarece sub. se straduieste sa depaseasca obstacolele prin mijloace cog.
- problema apare ca obstacol cog. in relatiile dintre sub. & lumea sa, o dificultate se prez. ca o laguna a cunoasterii
-intai apare situatia problematica cand sub. constata ca nu are mijloacele de a depasi o lacuna a cunoasterii ori de a realiza o sarcina.
DEf: Prob. apare ca im obstacol cognitiv. iar asumarea sarcinii de a depasi obstacolul si demersurile cognitive. intreprinse contureaza domeniul rezolvarii de probl.
ex: Prob. Algoritmice: rezolv. unei ecuatii, un calcul etc.
Prob. Euristica: barca om, vulpe capra varza
Categ. de probleme:
- Dupa grad de struc.
a) bine definite:implica strategii algorotmice( la crearea unei metode=> descoperiri altor antibiotice
-in P complexe intai se fragmenteaza P si se rezolva separat apoi rezul. sunt sintetizate
-rezolv in grup are urmatoa. avantaje:
-posibilit. specializarii
-creste emulatia
-frag. prob. de specialitate
-potential inf & oper mare
rezolv. de P are efecte formative
Memoria
1.definitie si caract.
-impresii, imagini, ganduri si emotii. nu se pierd fara urma din minte ci se sedimenteaza. pt a fi refolosite apoi.
def: M e proc. psihic de intiparire, stocare si reactualizare selectiva a informatiei.
-M e o capacitate. generala a intregii materii, vie sau nevie.
-M e o capacitate psihica absolut necesara.. Fara ea am trai intr-un continuu prezent, doar sub influenta datelor senzoriale, comportamentul ar fi haotic, instabil; fara durabilitate in timp. Totul ar fi nou, necunoscut iar cunoasterea. ar trebui mereu sa fie luate de la capat. Intelegerea, invatarea rezolvarea de probleme n-ar fi posibile.
-prin functiile sale , M asigura continuitatea vietii psihice, sudand elem. Experientei anterioare anteriaore de cele noi.
-M interactioneza cu toate celelalte procese si capacitati psihice:
>materialul stocat de M provine din contactul senzorial cu realitatea concreta.
>materialul memoriei. e restructurat cu ajutorul Gandirii, careia ii ofera necesarul de informatii pentrut operare.
>M implica motivatia si afectivit., intrucat retinerea si pastrarea se fac in coresp. cu trebuintele, aspiratiile, dorintele subiectului.
>M implica un efort voluntar deci vointa
> in realizarea M intervin si trasaturile temperamentale si caracteriale.
- M reda trecutul ca trecut impiedicand producerea halucinatiilor
Caracteristici
-e activa - adica aduce modificari si transformari, atat in subiectul ce memoreaza cat si in materialul de memorat, inform. sunt reorganizate, adaptate la necesitatile de moment, transformate in timp.
-selectiva- retinem si reactualizam doar anumite informatii, conform cu varsta, sexul, cultura, interesele fiecaruia
-situationala- adica e in concordanta cu particularitatile de timp&spatiu ale situatiei, dar si cu starea interna a subiect.(ora, ambianta,stare)
-relativ-fidela- M , nu e o copie foto. retinem cu aproximatoe.
-mijlocita- pentru a efecientiza M folosim mijloace de memorare,. cu ajutorul lor punem stapanire pe propia conduita mnezica (ex idei princ)
-inteligibila- adica presupune intelegerea celor memorate. Materialul e organizat dupa criterii de semnificatie..
2. Procesele si formele M.
-M presupune o desfasurare in timp, in mai multe faze/procese :
A.Memorarea infor.
-denumita si intiparirea, fixarea, e prima faza si de modul ei de realizare depind si celallate faze.
-M nu e un proces pasiv ci dovedeste un carcater activ si selectiv fixand inform. in concordanta cu necesitatile individului.
Forme:
1. dupa prezenta sau absenta scopului, intentiei si efortului voluntar:
a) Memorarea involuntara(neintentionata. Pare simpla, intamplatoare dar e dependenta de particularitaile mai deosebite ale stimulilor care se impun de la sine
-are un rol imens in viata omului, datorindu-i cea mai mare parte din experienta achizitionata.
-nu presupune o mobilizare speciala, depinzand de gradul de interactiune cu activitatea desfasurata
-productivitatea ei depinde de corespondenta inform. cu interesele si necesitatile profesiunii, activitatii.
b)Mem. voluntara e organizata, sistematica, intervenind in activitatile Grele, dificile.
-productiv. sa depinde de stabilirea constienta a scopului, depunerea unui efort voluntary, utilizarea unor procedee speciale de usurare a M (ex.idei princ.)
2. dupa prezenta sau absenta Gandirii a Intelegerii:
a)Memorarea logica - bazata pe intelegere si descifrarea. sensurilor si semnificatiilor materialului.
b) Memorarea mecanica- efectuata in lipsa intelegerii, implica simpla repetare a materialului. Duce la o invatare formala si ineficienta
-uneori pare a avea succes , dar efectele ei sunt fara autenticitate sau durabilitate in timp
-totusi in anumite situatii mem. mecanica e necesare (ex. Retinere de nume, date, numere de telefon, portative muzicale)
-avantaje:
- autenticitate (reunirea organica a formei cu continutul)
- Economicitatea(nr. mic de repetitii)
-Productivitate-eficienta memorarii (ex. retinerea mai buna a frazelor cu sens cu sens decat a cuvintelor izolate)
-concluzii:-nu exista forme necesare sau nenecesare. Fiecare e utila in functie de conditii si nevoi.
-nu exista forme productive sau neproductive ci doar inegal productive.
-intre ele nu e o ruptura ci o onteractiune stransa.
B. Pastrarea inform.
-retinerea , stocarea informatiei pt un anumit timp a celor memorate.
-e un proces activ, dynamic, doarece implica reorganizarea. Inform. memorate, includerea lor in noi relatii cu bagajul propiu de cunostiinte.
-in timpul pastrarii materialul "dospeste" , capata noi valente, datorita legaturilor stabilite in acest timp intre noile informatii si bagajul de cunostinte.
Clasificare: 1.dupa durata: a) pastrare de scurta durata- 8-10 min b) pastrare de lunga durata- de la 1o min- la cativa ani
2.dupa forma pastrari: a)pastrare in forma in care materialul a fost memorat b) pastrare cu modificari ( diminuare/ amplificare)
-durata si forma pastrarii depind de conditiile de memorare si particularitatile materialului memorat.
-materia. cu sens e pastrata mai bine decat ce fara.sens. Se pastreaza diferit dupa forma in care a fost memorat materialul ex -un text sub forma ideilor princ. se pastreaza mai bine decat in forma textuala.
C. Reactualizarea informatiilor.
-Este scoaterea la iveala I infoermatiei memorate si pastrate in vederea folosirii ei.
-Dupa prezenta sau absenta modelului informational, avem doua forme:
a) Recunoasterea presupune prezenta modelului informational cerut si presupune o simpla comparare intre acest model si ce avem in minte. Ex. Testele grila simple.
b) Reproducerea presupune absenta modelului informational cerut si o confruntare mintala a informatiilor detinute pentru a reactualiza informatia corecta.
-Dupa durata reactualizarii, avem doua forme.
a) Reactualizare spontana, exact la cerere.
b) Reactualizarea cu intarziere, datorita insuficientei invatari.
3. Educarea si optimiz. M
-conditia principala . a educabilitatii. M este exercitarea. sistematica si permanenta, in fiecare zi M trebuie antrenata
-M isi optimizeaza. Performantele in functie de urmatori factori:
1. Factori subiectivi
a)-gradul de implicare al subiectului presupune modificarea materialului si depunerea de efort voluntary.
b)dispozitia interna (ex. poz /neg)
c) Sustinerea motivationala, prezenta interesului , coresp cu aspiratiile si dorintele subiectului cu scopurile sale
d) starea de sanatate
2.Fact. obiectivi:
a) natura materialului : intuitiv sau abstract, descriptiv sau explicativ cu sens ori fara.sens. cele intuitive ,descrptive. si cu sens se intiparesc mai bine dacat celalate.
b) Gradul de organizare si sistematizare a materialului - cele structurate logic reformulate pt a fi bine inteelse sunt mai bine memorate.
c) Volumul materialului - cantitatea mare a mat. determina un efort si un timp mai mare de memorare. daca mat. creste in progresie aritmetica, timpul de memorare creste in progresie geometrica.
d) Gradul de noutate - cu cat mat. e mai nou cu atat efortul e mai mare. Noile cunostinte trebuie legate de experienta anterioara.
e) locul si rolul mat. in cadrul activitatii -de scop ,de conditie sau de mijloc. mat. ce indeplineste rolul de scop al activ. se mem. mai bine
f). pozitia mat. in strcutura seriei. mat. de la inceput si sfarsit se retin mai bine decat cele de la mijlocul seriei de continuturi.
g) ambianta- poate fi stimulativa ori inhibitiva => linistea , culorile etc
Procedeele de optimiz. a M:
a)Prelucrarea si ordonarea logica a mat. stabilirea ideilor logice principale , stabilirea asem. si deoseb. , reconstruirea rationamentelor si demonstratilor
b) stabil. unor repere: sublinieri, scheme grafice, sageti, mediatori ce indeplin. functia de aducere aminte
c) stabil. clara a scop. activ. -trebuie stabilite pe langa scopul major al activ. si scopuri variate precum: pt cat timp memoram; cat de precis sa fie mem.; ordinea mem; cand se face reactualiz.
d) recurgerea la procese de sustinerea vigilentei: exercitii de inviorare, comprese reci la ceafa etc
e) Folosirea unor actiuni cognitive. diverse cu eficienta diferita : retinem: ce auzim(20%) citim(10) vedem(30) vedem si auzim (50) spunem(80) spunem si facem(90) -actiunile combinate cresc productiv. M
4.Diferentele individuale si calitatile M
-specializ. M se realiz. la urmatoarele nivele:
1. Niv proceselor sau fazelor Memoriei -intiparire;pastrare; reactualiz.
2.niv organelor . de simt- vizual, auditiv, gustativ,olfactiv.
3. Niv. continutului. activitatii. psihice-
-M verbal-logica(idei,cuv)
-M imaginativa(imag)
-M afectiva (emotii, sentim)
-M motorie (miscari)
-diferentierile se datoreaza unor predispozitii innascute , ori particularitatilor de presonalitate ori experientei de viata, profesiunii etc.
- este bine sa se foloseasca acel tip de M mai avantajos ori sa se dezv. M solicitata de profesiune
Calitatile M:
- Volumul M-cantit. mater. cu care putem opera.
- elasticitatea sau supletea M e capacitatea. de a acumula cunostinte noi reorganizand pe cele vechi.
-rapiditatea intiparirii-economie. de timp in memorare , de repetitii si de efort
-trainicia pastrarii - conmservarea buna pe o perioada lunga de timp
-fidelitatea reactializari, adica acuratetea reactualizarii.
-promptitudinea reactualizarii, adica reactualizarea la cerere, rapid.
5.Mem. si uitare
-uitarea e un fenomen natural, relativ necesar, fara ea mintea s-ar incarca si n-ar mai putea invata cunostinte noi , uitarea fiind o supapa care elimina. informatiile inactuale;
- in raport cu M , Uitarea e un fenomen negativ, dar in raport cu necesitatile practice e un fenomen. pozitiv. , echilibrand sistemul cognitiv, il face suplu
- formele uitari: -
>uitarea totala
> reproducerile. partiale
>lapsusul – uitarea de moment
ce uitam?: > inf. neactuale > detaliile > dar si inf necesare ;
De ce uitam? : oboseala, proasta invatare, suprainvatare .
Ritmul uitarii:
- Uitarea e mare imediat dupa invatare. , apoi mai lenta,. ideile esentiale se retin mai mult.
Combaterea uitarii- mijloace:
>repearea. materialului memorat
>repetarea esalonata, bazata pe separarea in timp a repetitiilor, e mai productiva decat cea comasata, inlatura uniformitatea si oboseala
> Rep. la anumite intervale de timp
> rep. textului cu cuvinte proprii cu inteles e mai productive.
Limbajul:
1. Comunicare si cunoastere
-comunicarea este proces de
transmitere de informatii.
-schema comunicarii intre doua persoane cuprinde:
-emitatorul cel care transmite inform.
-codul, semnele prin care e transmisa inform.
-canalul de comunicare
-mesajul –informatia transmisa
-receptorul –cel care primeste inform.
-conexiunea inverse prin care se face autoreglarea transmisiei.
-codul = sistem de semne prin care se semnifica ceva
def. Limbajul.= activitate de cimunicare interumana, realizata prin intermediul Limbii & a tuturor resurselor ei. Forma de baza, naturala, concreta a Limbajului este vorbirea.
-Vorbirea = activ. de comunicare ce se insuseste treptat se invata si sistematizeaza prin exersari/ expreriente ce incep in copilarie si se extind pe parcursul vietii.
-Limbajul si Gandirea sunt strans legate si se interconditioneaza fara a fi insa fenomene identice.
imbajul are in sistemul psihic uman un rol important, fiind un ax al sistemului psihic uman, ce face posibil fenomenul de constiinta.
2.Functiile Limbajului
-Functia de comunicare, de transmitere de informatii
- Functia cognitiva (de integrare, conceptualizare, elaborare a Gandirii)
- Functia symbolic-reprezentativa, de substituire a unor obiecte, fenomene, relatii, prin formule verbale sau alte semne)
-Functia expresiva (de manifestare a unor idei, imagini, prin cuvinte dar si prin mimica, gestica etc)
-Functia persuasiva (de convingere)
-Functia reglatorie ( de determinare a conduitei sale sau a altei persoane)
- Functia ludica sau de joc
- Functia dialectica ( de formurale si rezolvare a contradictiilor)
3 Formele Limbajului
- Limbajul activ- prococesul de pronuntare a cuvintelor si de fixarea lro in scris.
-Limbajul pasiv- implica receptionarea si intelegera mesajului.
- Limbajul pasiv il precede pe cel activ si e mai bogat
Forme
a) Limbajul Oral- forma fundamentala a Limbajului, este viu si dotat cu un ansamblu de mijloace de expresivitate
tipuri: colocvial, dialogat, monologat
-in imbajul colocvial & dialogat rolul de emitator si receptor alterneaza. Pot interveni prescurtari si comutari de sens.
-poate fi aluziv , indirect , datorita experentei comune a participatilor
-Limbajul monologat e mai dificil, trebuie sa sustii singur firul expunerii, sa ai cursivitate, sa te organizezi bine , sa fii accesibil
-expresivitatea in Limbajul oral realizata maximal. Forme:
-accentul - variatiile de intensitate pun in evidenta anumite idei, relatii.
-intonatia - sau variatiile in registrul de inaltimi al frazelor pronuntate este generatoare si comunicativa de sensuri. Intonatia face ca fraza sa fie corecta, adaptata situatiei si intentiei, modifica sensul comunicarii
-Lungimea frazelor- si modul de stricturare sunt importante Frazele scurte imprima comunicarii ritm si claritate; frazele lungi incarcate de epitete sunt decorative.
-mijloace extralingvistice- gestica, mimica, postura.
-toate mijloacele de expresie trebuie sa fie subordonate continutului de idei, imaginilor, sentimentelor ce se transmit
b) Limbajul scris – este mai pretentios, necesita o activitate de elaborare a frazei in raport cu un plan prealabil si nedispunand de un context situatonal de sustinere prin dialog, de posibilitatea de a reveni prin corecturi & completari.
- in scris L e reglementat mai sever, nu-si permite discontinuitati, erori gramaticale sau licente de expresie.
c) L intern- se desfasoara in sfera lautrica, mintala, si reprezinta chiar arhitectonica acestei lumi subiective. este o vorbire cu sine insusi si pentru sine
-Limbaj asomor, intern, e centrat pe intetesuri, pe indei, imagini, prezetand un maxim de economocitate, uzand de prescurtari, condesnsari, sustituind cuvintele cu imagini si fixandu-se asupra actiunilor si calitatilor.
-reducand succesitivitatea la simultaenitate vadeste o mare viteza de lucru cu mult mai mare decat cea a vorbirii
-Limbajul intern indeplineste Functii de anticipare, proiectare, conducere dinlauntrul si coordonare a Limbajului oral & scris.
- e o rampa de lansare pentru formele de Limbaj extern
-Forme : -automatizata
-pasiva,
-anticipativa, pregateste limbajul oral & scris.
-vorbirea interna.
Imaginatia
1) Definire si caracterizare.
-Def- Imaginatia este un process cognitive superior de elaborare a unor imagini si proiecte noi pe baza conbinarii si transformarii experientei.
-ROL- Imaginatia are un rol important in procesul de adaptare creatoare a omului la situatii noi.
- cu ajutorul imaginatiei, omul depaseste prezentul organizandu-si viata dincolo de indicatorii perceptive.
- Asigura elaborarea mentala a scopurilor activitatii si planului ei de desfasurare.
-RELATII – fata de memorie care are un character reproductive, imaginatia e cu atat mai valoroasa cu cat rezultatele ei se deosebesc mai mult de experienta de la care pleaca.
- memoria ii ofera imaginatiei material pentru combinarile ei, fiind o conditie necesara a imaginatiei.
- daca prin gandire omul cunoaste si intelege ceea ce este essential, necesar, general in realitate ori logic posibil, imaginatia exploreaza nelimitat necunoscutul, viitorul.
- gandirea ghideaza productia imaginative, iar imaginatia contribuie la elaborarea ipotezelor si la gasirea strategiei potrivite in rezolvarea problemei.
-Limbajul- prin cuvant sunt evocate selective ideile, reprezentarile, sunt puse in relatie in raport cu o idee directoare formulate verbal.
- Emotiile stimuleaza evocarea experientei anterioare si combinarile neasteptate ale acestora, emotiile sunt conditii activatoare ale imaginatiei, directionari ale combinarilor imaginative.
-momentele de intense traire afectiva sunt urmate de cresterea productivitatii imaginatiei.
- Motivele, ca si trairile affective, intretin o receptivitate crescuta pentru anumite elemente ale realului, genereaza legaturi si restructurari noi.
- Noul creat de imaginatie implica toate procesele psihice.
- Imaginatia contribuie la formarea trasaturilor de personalitate si exprima intreaga personalitate, originalitatea acesteia.
2) Procedeele imaginatiei.
-def.- procedeul imaginative este un mod de operare mintala ce presupune o succesiune de compuneri si descompuneri ce duc la crearea unor produse originale.
a) – Aglutinare- consta in reunirea unor elemente structurale care au apartinut unor obiecte sau finite diferite, intr-o noua structura. Ex. Sirena, centaur, minotaur, radiocasetofon, videotelefon.
b) – Multiplicarea si omisiunea. Este modificarea numarului de prezente ale unui element structural la un obiect sau la o fiinta pentru a crea un effect nou..
ex.multiplicare: Balaur cu 7 capete, cerber, zeul Shiva, , racheta cu mai multe trepte.
Ex. Omisiune: ciclopi, ochila, calaretul fara cap, monociclu.
c) – Amplificarea si diminuarea– presupun modificarea proportiilor dimensionale ori calitative ale unor finite reale.
Ex. amplificare: uriasi, setila, flamanzila, pasari-lati-lungila.
Ex. diminuare: pitici, liliputani, tom degetel, degetica.
d) Diviziunea- consta in separarea unuielement structural dintr-o structura, studierea principiului functional si reproducerea sa pe cale artificiala.
Ex. Bratul mechanic, calculatorul, roboti, perceptronul, proteze, organe artificiale.
e) Rearanjarea – presupune dispunerea diferita a componentelor unui ansamblu, pentru a obtine efecte noi.
Ex. Automobile cu motor pe stanga sau pe dreapta, automobile cu volan pe stanga sau pe dreapta, rearanjarea mobilei in camera.
f) Schematizarea – consta in selectarea celor mai importante componente ale unui ansamblu si inlocuire lor cu simboluri care apoi alcatuiesc schema acelui ansamblu.
Ex. Schema unui aparat electric, proiectul architectonic, schema iluminarii clasei.
g) Tipizarea – presupune selectarea insusirilor commune unei categorii de personae sau obiecte si reunirea lor intr-un model informational tipic pentru acea categorie.
Ex. Personaje tipice din literature: Catavencu, Hagi tudose, tanase scatiu, vitoria lipan etc, situatii tipice din literature,. Prototipuri ale unor produse industriale.
h) Modificarea – inseamna schimbarea unei insusiri a unui obiect sau unei finite pentru a crea un effect nou. Ex. Laleaua neagra.
i) – Substitutia – presupune schimbarea unui element structural dintr-un ansamblu, cu altul care functioneaza pe baza unui alt principiu functional. Ex. Trenul cu perna magnetica, hidroglisorul.
j) - Empatia – capacitatea transpunerii in starile senzoriale, intelectuale si affective ale altcuiva. Ex. Actorul se transpune in starile personajului, psihologul se transpune in starile celui consiliat, profesorul se transpune in starile intelectuale ale elevului.
3) Formele imaginatiei.
- dupa prezenta intentionalitatii in actele imaginative avem:
a- imaginatie involuntara – visul din somn
- reverie
b- imaginatia voluntara – imaginatia reproductive
- imaginatia creatoare
- visul de perspective
a) Visul din timpul somnului – are loc in timpul unei faze a somnului numita somn paradoxal.
Def.- Visul e o inlantuire de imagini, emotii, reflectii care apar in starea de somn paradoxal, o faza a ciclului de somn si care are un caracter scenic, subiectul fiind ca un spectator, neputand dirija si nici intelege imediat.
-adesea visele sunt legate de dorintele, aspiratiile, asteptarile persoanei, care nu sunt satisfacute in starea de veghe sau chiar sunt inhibate constient si voluntar.
- in stare de somn, cand reglajele slabesc, dorintele apar in prim plan si actualizeaza acele imagini legate de satisfacerea lor.
- visele au un caracter symbolic deoarece continutul psihic e inlocuit cu altceva care este simbolul lui, cand constientul cenzureaza dorintele, ideile considerate imorale, ilicite..Astfel visele pot fi interpretate, descifrate.
- in timpul visului se reorganizeaza materialul psihic, ideile se asociaza din noi perspective si astefel pot aprea solutii la probleme care ne framanta in stare de veghe.
b) Reveria- apare in starea de relaxare profunda cand gandurile tind sa vagabondeze.
Def – Reveria consta in derularea unui plan mintal cu imagini si idei propulsatede dorinte si asteptari. Are o evolutie fantezista iarsubiectul urmareste pasiv inlantuirea de imagini si uneori poate dirija cursul lor.
-Reveria e un experiment mintal privind implinirea dorintelor si reprezinta realizarea lor fictive.
- reveria ocazioneaza combinatii noi, originale si poate duce la solutii inedited.
- excesul de reverie duce la neamplinirea dorintelor in realitate, ele fiind cheltuite, implinite fictive.
c) Imaginatia reproductiva – e o forma active, constienta si voluntara ce consta in construirea mintala a imaginii in present sau in trecut dar care nu mai poate fi perceputa direct. E o imaginatie reconstitutiva, fiind cu atat mai valoroasa cu cat e maai aproape de real.
- permite largirea campului de actiune si usureaza intelegerea unor relatii abstracte.
- Ajuta rezolvarea de probleme construind mintal o figura geometrica sau un experiment fizic sau chimic.
- Stimuleaza atentia in lectura cartilor.
-
d) Imaginatia creatoare- e cea mai complexa si vcaloroasa forma a imaginatiei voluntare.
- are ca produs un proiect mental caracterizat prin noutate, originalitate, si ingeniozitate.
- Combinatorica sa e complexa, desfasurata in mai multe daze si bogata in procedee folosite inedit, valorifica combinatiile neasteptate din inconstient, unifica toate disponibilitatilepersonalitatii si are sustinere afectiv motivationala valoroasa.
- E sustinuta de interesul pentru nou, de atitudini creatoare, de trebuinte de autorealizare, increderea in fotele proprii, curiozitatea, respingerea rutinei, tendinta de a se aventura in necunoscut.
- E implicate in aparitia ipotezelor, inventarea unor noi cai si metode, a unor constructii tehnice, productii artistice.
e) Visul de perspectiva – e o forma active, si voluntara a imaginatiei si consta in proiectarea mentala a propriului drum de dezvoltare in accord cu posibilitatile personale si cerintele sociale.
- asigura motivarea activitatii curente, a optiunilor profesionale si a actiunilor de autoeducare.
1) Def. si caract.
Def: G este proces cognitiv complex care cu ajutorul operatiilor intelectuale, prelucreaza informatii despre relatiile catergoriale sub forma judecatilor, notiunilor si rationamentelor.
-are rol central in psihicul uman deoarece coordoneaza si valorifica toate celalalte preocese si functii psihice
-are ca obiect ceea ce este constant , general in lucruri.
-e discursiva , procesuala fiindca trece prin mai multe secvente pentru a ajunge la produsele sale: concepte, idei, concluzii
-unitatea de baza a G este Notiunea, o reuniune de insusiri esentiale ale unei clase de ob/fiinte
-functia cea mai imp. a G este Intelegerea prin care necunoscutul este transformat in cunoscut cu ajutorul propriului bagaj de cunostinte.
-domeniul de performanta al G este rezolv. problem.
-dupa Guilford -principalele.caracteristici ale gandirii sunt:
a) Flexibilitate-schimbarea prompta a directiei
b)Fluiditatea ( cursivitatea)
c)Originalitatea- ca manifestare a unui stil cognitiv orientat spre nou.
d) Elaborarea - efort intelectual sustinut, necesar finalizarii activ intel.
2. Operatiile Gandirii.
a) ANALIZA -descompunerea mintala a componentelor unui intreg
-compponentele pot fi elem. structurale ale unui ob, faze sau etape ale unui proces si insusiri ale unei Notiuni.
ex: elem struct: Scaun- spatar/sezut/picioare
Faze-fazele perc- delectia/discrim. /identifi / interpreatare
Insusirile-Omul-mamifer/biped/inteligent/sociabil
b) SINTEZA- este oper. opusa analizei care reuneste componentele disparate pt a reface un intreg .
c) ABSTRACTIZAREA- consta in surprindrea a ceea ce este essential, comun, pentru o clasa de obiecte. A abstrage inseamna a scoate factorul comun dintr-o multime. De aceea abstractizarea are doua aspecte: pastrarea insusirilor esentiale, commune, considerate abstracte si eliminarea insusirilor specifice fiecarui obiect, considerate concrete.
d) GENERALIZAREA- este o operatie sintetica ce reuneste insusirile esentiale, commune, ale unei categorii de obiecte intr-un nou model informational care este o noua notiune.
Generalizarea are 2 aspecte:
1)aspectul intensive ce consta in stabilirea intensiunii noii notiuni, adica a insusirilor esentiale.
2)aspectul extensive prin care se stabileste extensiunea noii notiuni, adica numarul de ogiecte la care se refera notiunea.
3)Notiunile si formarea lor:
Def: -Notiunea este un model informational obtinut prin integrarea selectiva a insususirilor comune pentru o categorie de ob/fiinte
-N este intotdeauna abstracta-pe diverse nivele de abstractizare(cele mai aprop. de concret sau cele mai abstracte, unde imaginea intuitive se pierde.
-sunt mereu generale-diverse niv de generalitate
- N e traita in plan subiectiv ca semnifcatie al unui cuvant ce denumeste o categorie. de ob/fiinte
-N cuprinse de sistem cognitive uman.(domeniu al cunoasterii) pot fi reprezentate. printro piramida de concepte
-in aceasta fiecare N are pe verticala un loc fix, fiindca altfel s-ar incalca legi logice (extensiunea N)
- nu sunt izolate ci au relatii intre ele( rapoturi logice de ordonare)
ex: Metale e supraordonat tuturor N/ Fier e subodrdonat & feroaselor & metalelor
2 feluri de N:
a)Empirice-spec.varstei copilariei, ce contin ins generale si insusiri neesentiale, accidentale sau trecatoare
Cauze: -o exper perceptiva redusa
- nedezv oper. intelect.
b)Stiintifice-contin toate ins esentiale , generale, permit intrarea in posesia unei definitii, reflecta legile realitatii si se raport. explicit la realitate
Formarea N are 2 aspecte
a) trecerea d l N. epimirice=> stiintifice
Factori: -imbogatirea exp. percetive / dezv. oper. intel. / comunicarea cu adultii/ instructia scolara / insusirea limbii& culturii
b) trecrea d l N mai apropiate de particular la N mai genrale prin aplic. oper. gandiri (analiza, abstractiz. generaliz.)
4) Intelegerea.
-cu ajut. G. omul desprinde semnif. ob & actiunilor acesta se realizeaza prin raportarea noilor inf la fondul de cunostiinte asimilate
- se gaseste un echivalent pt datele mai noi in bagajul de cunostiinte
- vechile cunostiinte constituie un cod pt decodificarea inf. noi
- O conditie a decodificari- selectia vechilor cunos. necesare intelegeri celor noi
-sarcinile Intel. pot fi:- simpla indentificare / descop. unei cauze / desc unei interdependenzte / detasarea unui principiu functinal / surprinderea unei copelatii intre fen.
dupa grad de dificultate:- intelegere spontana, imediata, distanta mica intre cunos. & necunos.
- inteleg. discursiva, treptata, distanta mare ,decodificarea e multifasica
5) Rezolvarea de probleme
-e domeniul de performanta al G, deoarece sub. se straduieste sa depaseasca obstacolele prin mijloace cog.
- problema apare ca obstacol cog. in relatiile dintre sub. & lumea sa, o dificultate se prez. ca o laguna a cunoasterii
-intai apare situatia problematica cand sub. constata ca nu are mijloacele de a depasi o lacuna a cunoasterii ori de a realiza o sarcina.
DEf: Prob. apare ca im obstacol cognitiv. iar asumarea sarcinii de a depasi obstacolul si demersurile cognitive. intreprinse contureaza domeniul rezolvarii de probl.
ex: Prob. Algoritmice: rezolv. unei ecuatii, un calcul etc.
Prob. Euristica: barca om, vulpe capra varza
Categ. de probleme:
- Dupa grad de struc.
a) bine definite:implica strategii algorotmice(
-in P complexe intai se fragmenteaza P si se rezolva separat apoi rezul. sunt sintetizate
-rezolv in grup are urmatoa. avantaje:
-posibilit. specializarii
-creste emulatia
-frag. prob. de specialitate
-potential inf & oper mare
rezolv. de P are efecte formative
Memoria
1.definitie si caract.
-impresii, imagini, ganduri si emotii. nu se pierd fara urma din minte ci se sedimenteaza. pt a fi refolosite apoi.
def: M e proc. psihic de intiparire, stocare si reactualizare selectiva a informatiei.
-M e o capacitate. generala a intregii materii, vie sau nevie.
-M e o capacitate psihica absolut necesara.. Fara ea am trai intr-un continuu prezent, doar sub influenta datelor senzoriale, comportamentul ar fi haotic, instabil; fara durabilitate in timp. Totul ar fi nou, necunoscut iar cunoasterea. ar trebui mereu sa fie luate de la capat. Intelegerea, invatarea rezolvarea de probleme n-ar fi posibile.
-prin functiile sale , M asigura continuitatea vietii psihice, sudand elem. Experientei anterioare anteriaore de cele noi.
-M interactioneza cu toate celelalte procese si capacitati psihice:
>materialul stocat de M provine din contactul senzorial cu realitatea concreta.
>materialul memoriei. e restructurat cu ajutorul Gandirii, careia ii ofera necesarul de informatii pentrut operare.
>M implica motivatia si afectivit., intrucat retinerea si pastrarea se fac in coresp. cu trebuintele, aspiratiile, dorintele subiectului.
>M implica un efort voluntar deci vointa
> in realizarea M intervin si trasaturile temperamentale si caracteriale.
- M reda trecutul ca trecut impiedicand producerea halucinatiilor
Caracteristici
-e activa - adica aduce modificari si transformari, atat in subiectul ce memoreaza cat si in materialul de memorat, inform. sunt reorganizate, adaptate la necesitatile de moment, transformate in timp.
-selectiva- retinem si reactualizam doar anumite informatii, conform cu varsta, sexul, cultura, interesele fiecaruia
-situationala- adica e in concordanta cu particularitatile de timp&spatiu ale situatiei, dar si cu starea interna a subiect.(ora, ambianta,stare)
-relativ-fidela- M , nu e o copie foto. retinem cu aproximatoe.
-mijlocita- pentru a efecientiza M folosim mijloace de memorare,. cu ajutorul lor punem stapanire pe propia conduita mnezica (ex idei princ)
-inteligibila- adica presupune intelegerea celor memorate. Materialul e organizat dupa criterii de semnificatie..
2. Procesele si formele M.
-M presupune o desfasurare in timp, in mai multe faze/procese :
A.Memorarea infor.
-denumita si intiparirea, fixarea, e prima faza si de modul ei de realizare depind si celallate faze.
-M nu e un proces pasiv ci dovedeste un carcater activ si selectiv fixand inform. in concordanta cu necesitatile individului.
Forme:
1. dupa prezenta sau absenta scopului, intentiei si efortului voluntar:
a) Memorarea involuntara(neintentionata. Pare simpla, intamplatoare dar e dependenta de particularitaile mai deosebite ale stimulilor care se impun de la sine
-are un rol imens in viata omului, datorindu-i cea mai mare parte din experienta achizitionata.
-nu presupune o mobilizare speciala, depinzand de gradul de interactiune cu activitatea desfasurata
-productivitatea ei depinde de corespondenta inform. cu interesele si necesitatile profesiunii, activitatii.
b)Mem. voluntara e organizata, sistematica, intervenind in activitatile Grele, dificile.
-productiv. sa depinde de stabilirea constienta a scopului, depunerea unui efort voluntary, utilizarea unor procedee speciale de usurare a M (ex.idei princ.)
2. dupa prezenta sau absenta Gandirii a Intelegerii:
a)Memorarea logica - bazata pe intelegere si descifrarea. sensurilor si semnificatiilor materialului.
b) Memorarea mecanica- efectuata in lipsa intelegerii, implica simpla repetare a materialului. Duce la o invatare formala si ineficienta
-uneori pare a avea succes , dar efectele ei sunt fara autenticitate sau durabilitate in timp
-totusi in anumite situatii mem. mecanica e necesare (ex. Retinere de nume, date, numere de telefon, portative muzicale)
-avantaje:
- autenticitate (reunirea organica a formei cu continutul)
- Economicitatea(nr. mic de repetitii)
-Productivitate-eficienta memorarii (ex. retinerea mai buna a frazelor cu sens cu sens decat a cuvintelor izolate)
-concluzii:-nu exista forme necesare sau nenecesare. Fiecare e utila in functie de conditii si nevoi.
-nu exista forme productive sau neproductive ci doar inegal productive.
-intre ele nu e o ruptura ci o onteractiune stransa.
B. Pastrarea inform.
-retinerea , stocarea informatiei pt un anumit timp a celor memorate.
-e un proces activ, dynamic, doarece implica reorganizarea. Inform. memorate, includerea lor in noi relatii cu bagajul propiu de cunostiinte.
-in timpul pastrarii materialul "dospeste" , capata noi valente, datorita legaturilor stabilite in acest timp intre noile informatii si bagajul de cunostinte.
Clasificare: 1.dupa durata: a) pastrare de scurta durata- 8-10 min b) pastrare de lunga durata- de la 1o min- la cativa ani
2.dupa forma pastrari: a)pastrare in forma in care materialul a fost memorat b) pastrare cu modificari ( diminuare/ amplificare)
-durata si forma pastrarii depind de conditiile de memorare si particularitatile materialului memorat.
-materia. cu sens e pastrata mai bine decat ce fara.sens. Se pastreaza diferit dupa forma in care a fost memorat materialul ex -un text sub forma ideilor princ. se pastreaza mai bine decat in forma textuala.
C. Reactualizarea informatiilor.
-Este scoaterea la iveala I infoermatiei memorate si pastrate in vederea folosirii ei.
-Dupa prezenta sau absenta modelului informational, avem doua forme:
a) Recunoasterea presupune prezenta modelului informational cerut si presupune o simpla comparare intre acest model si ce avem in minte. Ex. Testele grila simple.
b) Reproducerea presupune absenta modelului informational cerut si o confruntare mintala a informatiilor detinute pentru a reactualiza informatia corecta.
-Dupa durata reactualizarii, avem doua forme.
a) Reactualizare spontana, exact la cerere.
b) Reactualizarea cu intarziere, datorita insuficientei invatari.
3. Educarea si optimiz. M
-conditia principala . a educabilitatii. M este exercitarea. sistematica si permanenta, in fiecare zi M trebuie antrenata
-M isi optimizeaza. Performantele in functie de urmatori factori:
1. Factori subiectivi
a)-gradul de implicare al subiectului presupune modificarea materialului si depunerea de efort voluntary.
b)dispozitia interna (ex. poz /neg)
c) Sustinerea motivationala, prezenta interesului , coresp cu aspiratiile si dorintele subiectului cu scopurile sale
d) starea de sanatate
2.Fact. obiectivi:
a) natura materialului : intuitiv sau abstract, descriptiv sau explicativ cu sens ori fara.sens. cele intuitive ,descrptive. si cu sens se intiparesc mai bine dacat celalate.
b) Gradul de organizare si sistematizare a materialului - cele structurate logic reformulate pt a fi bine inteelse sunt mai bine memorate.
c) Volumul materialului - cantitatea mare a mat. determina un efort si un timp mai mare de memorare. daca mat. creste in progresie aritmetica, timpul de memorare creste in progresie geometrica.
d) Gradul de noutate - cu cat mat. e mai nou cu atat efortul e mai mare. Noile cunostinte trebuie legate de experienta anterioara.
e) locul si rolul mat. in cadrul activitatii -de scop ,de conditie sau de mijloc. mat. ce indeplineste rolul de scop al activ. se mem. mai bine
f). pozitia mat. in strcutura seriei. mat. de la inceput si sfarsit se retin mai bine decat cele de la mijlocul seriei de continuturi.
g) ambianta- poate fi stimulativa ori inhibitiva => linistea , culorile etc
Procedeele de optimiz. a M:
a)Prelucrarea si ordonarea logica a mat. stabilirea ideilor logice principale , stabilirea asem. si deoseb. , reconstruirea rationamentelor si demonstratilor
b) stabil. unor repere: sublinieri, scheme grafice, sageti, mediatori ce indeplin. functia de aducere aminte
c) stabil. clara a scop. activ. -trebuie stabilite pe langa scopul major al activ. si scopuri variate precum: pt cat timp memoram; cat de precis sa fie mem.; ordinea mem; cand se face reactualiz.
d) recurgerea la procese de sustinerea vigilentei: exercitii de inviorare, comprese reci la ceafa etc
e) Folosirea unor actiuni cognitive. diverse cu eficienta diferita : retinem: ce auzim(20%) citim(10) vedem(30) vedem si auzim (50) spunem(80) spunem si facem(90) -actiunile combinate cresc productiv. M
4.Diferentele individuale si calitatile M
-specializ. M se realiz. la urmatoarele nivele:
1. Niv proceselor sau fazelor Memoriei -intiparire;pastrare; reactualiz.
2.niv organelor . de simt- vizual, auditiv, gustativ,olfactiv.
3. Niv. continutului. activitatii. psihice-
-M verbal-logica(idei,cuv)
-M imaginativa(imag)
-M afectiva (emotii, sentim)
-M motorie (miscari)
-diferentierile se datoreaza unor predispozitii innascute , ori particularitatilor de presonalitate ori experientei de viata, profesiunii etc.
- este bine sa se foloseasca acel tip de M mai avantajos ori sa se dezv. M solicitata de profesiune
Calitatile M:
- Volumul M-cantit. mater. cu care putem opera.
- elasticitatea sau supletea M e capacitatea. de a acumula cunostinte noi reorganizand pe cele vechi.
-rapiditatea intiparirii-economie. de timp in memorare , de repetitii si de efort
-trainicia pastrarii - conmservarea buna pe o perioada lunga de timp
-fidelitatea reactializari, adica acuratetea reactualizarii.
-promptitudinea reactualizarii, adica reactualizarea la cerere, rapid.
5.Mem. si uitare
-uitarea e un fenomen natural, relativ necesar, fara ea mintea s-ar incarca si n-ar mai putea invata cunostinte noi , uitarea fiind o supapa care elimina. informatiile inactuale;
- in raport cu M , Uitarea e un fenomen negativ, dar in raport cu necesitatile practice e un fenomen. pozitiv. , echilibrand sistemul cognitiv, il face suplu
- formele uitari: -
>uitarea totala
> reproducerile. partiale
>lapsusul – uitarea de moment
ce uitam?: > inf. neactuale > detaliile > dar si inf necesare ;
De ce uitam? : oboseala, proasta invatare, suprainvatare .
Ritmul uitarii:
- Uitarea e mare imediat dupa invatare. , apoi mai lenta,. ideile esentiale se retin mai mult.
Combaterea uitarii- mijloace:
>repearea. materialului memorat
>repetarea esalonata, bazata pe separarea in timp a repetitiilor, e mai productiva decat cea comasata, inlatura uniformitatea si oboseala
> Rep. la anumite intervale de timp
> rep. textului cu cuvinte proprii cu inteles e mai productive.
Limbajul:
1. Comunicare si cunoastere
-comunicarea este proces de
transmitere de informatii.
-schema comunicarii intre doua persoane cuprinde:
-emitatorul cel care transmite inform.
-codul, semnele prin care e transmisa inform.
-canalul de comunicare
-mesajul –informatia transmisa
-receptorul –cel care primeste inform.
-conexiunea inverse prin care se face autoreglarea transmisiei.
-codul = sistem de semne prin care se semnifica ceva
def. Limbajul.= activitate de cimunicare interumana, realizata prin intermediul Limbii & a tuturor resurselor ei. Forma de baza, naturala, concreta a Limbajului este vorbirea.
-Vorbirea = activ. de comunicare ce se insuseste treptat se invata si sistematizeaza prin exersari/ expreriente ce incep in copilarie si se extind pe parcursul vietii.
-Limbajul si Gandirea sunt strans legate si se interconditioneaza fara a fi insa fenomene identice.
imbajul are in sistemul psihic uman un rol important, fiind un ax al sistemului psihic uman, ce face posibil fenomenul de constiinta.
2.Functiile Limbajului
-Functia de comunicare, de transmitere de informatii
- Functia cognitiva (de integrare, conceptualizare, elaborare a Gandirii)
- Functia symbolic-reprezentativa, de substituire a unor obiecte, fenomene, relatii, prin formule verbale sau alte semne)
-Functia expresiva (de manifestare a unor idei, imagini, prin cuvinte dar si prin mimica, gestica etc)
-Functia persuasiva (de convingere)
-Functia reglatorie ( de determinare a conduitei sale sau a altei persoane)
- Functia ludica sau de joc
- Functia dialectica ( de formurale si rezolvare a contradictiilor)
3 Formele Limbajului
- Limbajul activ- prococesul de pronuntare a cuvintelor si de fixarea lro in scris.
-Limbajul pasiv- implica receptionarea si intelegera mesajului.
- Limbajul pasiv il precede pe cel activ si e mai bogat
Forme
a) Limbajul Oral- forma fundamentala a Limbajului, este viu si dotat cu un ansamblu de mijloace de expresivitate
tipuri: colocvial, dialogat, monologat
-in imbajul colocvial & dialogat rolul de emitator si receptor alterneaza. Pot interveni prescurtari si comutari de sens.
-poate fi aluziv , indirect , datorita experentei comune a participatilor
-Limbajul monologat e mai dificil, trebuie sa sustii singur firul expunerii, sa ai cursivitate, sa te organizezi bine , sa fii accesibil
-expresivitatea in Limbajul oral realizata maximal. Forme:
-accentul - variatiile de intensitate pun in evidenta anumite idei, relatii.
-intonatia - sau variatiile in registrul de inaltimi al frazelor pronuntate este generatoare si comunicativa de sensuri. Intonatia face ca fraza sa fie corecta, adaptata situatiei si intentiei, modifica sensul comunicarii
-Lungimea frazelor- si modul de stricturare sunt importante Frazele scurte imprima comunicarii ritm si claritate; frazele lungi incarcate de epitete sunt decorative.
-mijloace extralingvistice- gestica, mimica, postura.
-toate mijloacele de expresie trebuie sa fie subordonate continutului de idei, imaginilor, sentimentelor ce se transmit
b) Limbajul scris – este mai pretentios, necesita o activitate de elaborare a frazei in raport cu un plan prealabil si nedispunand de un context situatonal de sustinere prin dialog, de posibilitatea de a reveni prin corecturi & completari.
- in scris L e reglementat mai sever, nu-si permite discontinuitati, erori gramaticale sau licente de expresie.
c) L intern- se desfasoara in sfera lautrica, mintala, si reprezinta chiar arhitectonica acestei lumi subiective. este o vorbire cu sine insusi si pentru sine
-Limbaj asomor, intern, e centrat pe intetesuri, pe indei, imagini, prezetand un maxim de economocitate, uzand de prescurtari, condesnsari, sustituind cuvintele cu imagini si fixandu-se asupra actiunilor si calitatilor.
-reducand succesitivitatea la simultaenitate vadeste o mare viteza de lucru cu mult mai mare decat cea a vorbirii
-Limbajul intern indeplineste Functii de anticipare, proiectare, conducere dinlauntrul si coordonare a Limbajului oral & scris.
- e o rampa de lansare pentru formele de Limbaj extern
-Forme : -automatizata
-pasiva,
-anticipativa, pregateste limbajul oral & scris.
-vorbirea interna.
Imaginatia
1) Definire si caracterizare.
-Def- Imaginatia este un process cognitive superior de elaborare a unor imagini si proiecte noi pe baza conbinarii si transformarii experientei.
-ROL- Imaginatia are un rol important in procesul de adaptare creatoare a omului la situatii noi.
- cu ajutorul imaginatiei, omul depaseste prezentul organizandu-si viata dincolo de indicatorii perceptive.
- Asigura elaborarea mentala a scopurilor activitatii si planului ei de desfasurare.
-RELATII – fata de memorie care are un character reproductive, imaginatia e cu atat mai valoroasa cu cat rezultatele ei se deosebesc mai mult de experienta de la care pleaca.
- memoria ii ofera imaginatiei material pentru combinarile ei, fiind o conditie necesara a imaginatiei.
- daca prin gandire omul cunoaste si intelege ceea ce este essential, necesar, general in realitate ori logic posibil, imaginatia exploreaza nelimitat necunoscutul, viitorul.
- gandirea ghideaza productia imaginative, iar imaginatia contribuie la elaborarea ipotezelor si la gasirea strategiei potrivite in rezolvarea problemei.
-Limbajul- prin cuvant sunt evocate selective ideile, reprezentarile, sunt puse in relatie in raport cu o idee directoare formulate verbal.
- Emotiile stimuleaza evocarea experientei anterioare si combinarile neasteptate ale acestora, emotiile sunt conditii activatoare ale imaginatiei, directionari ale combinarilor imaginative.
-momentele de intense traire afectiva sunt urmate de cresterea productivitatii imaginatiei.
- Motivele, ca si trairile affective, intretin o receptivitate crescuta pentru anumite elemente ale realului, genereaza legaturi si restructurari noi.
- Noul creat de imaginatie implica toate procesele psihice.
- Imaginatia contribuie la formarea trasaturilor de personalitate si exprima intreaga personalitate, originalitatea acesteia.
2) Procedeele imaginatiei.
-def.- procedeul imaginative este un mod de operare mintala ce presupune o succesiune de compuneri si descompuneri ce duc la crearea unor produse originale.
a) – Aglutinare- consta in reunirea unor elemente structurale care au apartinut unor obiecte sau finite diferite, intr-o noua structura. Ex. Sirena, centaur, minotaur, radiocasetofon, videotelefon.
b) – Multiplicarea si omisiunea. Este modificarea numarului de prezente ale unui element structural la un obiect sau la o fiinta pentru a crea un effect nou..
ex.multiplicare: Balaur cu 7 capete, cerber, zeul Shiva, , racheta cu mai multe trepte.
Ex. Omisiune: ciclopi, ochila, calaretul fara cap, monociclu.
c) – Amplificarea si diminuarea– presupun modificarea proportiilor dimensionale ori calitative ale unor finite reale.
Ex. amplificare: uriasi, setila, flamanzila, pasari-lati-lungila.
Ex. diminuare: pitici, liliputani, tom degetel, degetica.
d) Diviziunea- consta in separarea unuielement structural dintr-o structura, studierea principiului functional si reproducerea sa pe cale artificiala.
Ex. Bratul mechanic, calculatorul, roboti, perceptronul, proteze, organe artificiale.
e) Rearanjarea – presupune dispunerea diferita a componentelor unui ansamblu, pentru a obtine efecte noi.
Ex. Automobile cu motor pe stanga sau pe dreapta, automobile cu volan pe stanga sau pe dreapta, rearanjarea mobilei in camera.
f) Schematizarea – consta in selectarea celor mai importante componente ale unui ansamblu si inlocuire lor cu simboluri care apoi alcatuiesc schema acelui ansamblu.
Ex. Schema unui aparat electric, proiectul architectonic, schema iluminarii clasei.
g) Tipizarea – presupune selectarea insusirilor commune unei categorii de personae sau obiecte si reunirea lor intr-un model informational tipic pentru acea categorie.
Ex. Personaje tipice din literature: Catavencu, Hagi tudose, tanase scatiu, vitoria lipan etc, situatii tipice din literature,. Prototipuri ale unor produse industriale.
h) Modificarea – inseamna schimbarea unei insusiri a unui obiect sau unei finite pentru a crea un effect nou. Ex. Laleaua neagra.
i) – Substitutia – presupune schimbarea unui element structural dintr-un ansamblu, cu altul care functioneaza pe baza unui alt principiu functional. Ex. Trenul cu perna magnetica, hidroglisorul.
j) - Empatia – capacitatea transpunerii in starile senzoriale, intelectuale si affective ale altcuiva. Ex. Actorul se transpune in starile personajului, psihologul se transpune in starile celui consiliat, profesorul se transpune in starile intelectuale ale elevului.
3) Formele imaginatiei.
- dupa prezenta intentionalitatii in actele imaginative avem:
a- imaginatie involuntara – visul din somn
- reverie
b- imaginatia voluntara – imaginatia reproductive
- imaginatia creatoare
- visul de perspective
a) Visul din timpul somnului – are loc in timpul unei faze a somnului numita somn paradoxal.
Def.- Visul e o inlantuire de imagini, emotii, reflectii care apar in starea de somn paradoxal, o faza a ciclului de somn si care are un caracter scenic, subiectul fiind ca un spectator, neputand dirija si nici intelege imediat.
-adesea visele sunt legate de dorintele, aspiratiile, asteptarile persoanei, care nu sunt satisfacute in starea de veghe sau chiar sunt inhibate constient si voluntar.
- in stare de somn, cand reglajele slabesc, dorintele apar in prim plan si actualizeaza acele imagini legate de satisfacerea lor.
- visele au un caracter symbolic deoarece continutul psihic e inlocuit cu altceva care este simbolul lui, cand constientul cenzureaza dorintele, ideile considerate imorale, ilicite..Astfel visele pot fi interpretate, descifrate.
- in timpul visului se reorganizeaza materialul psihic, ideile se asociaza din noi perspective si astefel pot aprea solutii la probleme care ne framanta in stare de veghe.
b) Reveria- apare in starea de relaxare profunda cand gandurile tind sa vagabondeze.
Def – Reveria consta in derularea unui plan mintal cu imagini si idei propulsatede dorinte si asteptari. Are o evolutie fantezista iarsubiectul urmareste pasiv inlantuirea de imagini si uneori poate dirija cursul lor.
-Reveria e un experiment mintal privind implinirea dorintelor si reprezinta realizarea lor fictive.
- reveria ocazioneaza combinatii noi, originale si poate duce la solutii inedited.
- excesul de reverie duce la neamplinirea dorintelor in realitate, ele fiind cheltuite, implinite fictive.
c) Imaginatia reproductiva – e o forma active, constienta si voluntara ce consta in construirea mintala a imaginii in present sau in trecut dar care nu mai poate fi perceputa direct. E o imaginatie reconstitutiva, fiind cu atat mai valoroasa cu cat e maai aproape de real.
- permite largirea campului de actiune si usureaza intelegerea unor relatii abstracte.
- Ajuta rezolvarea de probleme construind mintal o figura geometrica sau un experiment fizic sau chimic.
- Stimuleaza atentia in lectura cartilor.
-
d) Imaginatia creatoare- e cea mai complexa si vcaloroasa forma a imaginatiei voluntare.
- are ca produs un proiect mental caracterizat prin noutate, originalitate, si ingeniozitate.
- Combinatorica sa e complexa, desfasurata in mai multe daze si bogata in procedee folosite inedit, valorifica combinatiile neasteptate din inconstient, unifica toate disponibilitatilepersonalitatii si are sustinere afectiv motivationala valoroasa.
- E sustinuta de interesul pentru nou, de atitudini creatoare, de trebuinte de autorealizare, increderea in fotele proprii, curiozitatea, respingerea rutinei, tendinta de a se aventura in necunoscut.
- E implicate in aparitia ipotezelor, inventarea unor noi cai si metode, a unor constructii tehnice, productii artistice.
e) Visul de perspectiva – e o forma active, si voluntara a imaginatiei si consta in proiectarea mentala a propriului drum de dezvoltare in accord cu posibilitatile personale si cerintele sociale.
- asigura motivarea activitatii curente, a optiunilor profesionale si a actiunilor de autoeducare.
joi, 22 octombrie 2009
Filozofie
Prezentari filozofi
PICO DELLA MIRANDOLA
Filozof italian din secolul al XV-lea, apartinand scolii neoplatonice numita „Academia” din Florenţa, întemeiata si susţinuta de Casimo de Medici, sub îndrumarea lui Marsillio Ficimo.
Cele mai importante lucrări sunt: „Despre fiinţa si om”, „Despre demnitatea omului” si „900 de teze”
In „900 de teze” a supus disputării tezele platonice, considerate de el invincibile. O parte din tezele susţinute de Pico, au fost poate prea curajoase, fiind interzise de Papa.
Deşi drept-credincios creştin, ca om al Renaşterii, înclinat spre erudiţie, este atras de magie si de cabala, pentru care invata limba ebraica. Studiul sau despre „Kabbalah” a fost prima scriere serioasa a unui invatat creştin.
Lucrarea sa „Despre demnitatea omului” analizează condiţia umana, arătând imensa responsabilitate pe care o are omul, si in acelaşi timp, demnitatea sa intre celelalte fiinţe. După Pico, omul este o specie a intervalului, aflat intre animalitate si angelitate, cu voinţa libera de a se îndrepta spre ceea ce pofteşte. Omul este înzestrat cu existenta dar nu cu fiinţă, căci doar Dumnezeu este ţiinţa. Dar omul poate aspira la îndumnezeire prin propria sa crea?ie (autocreere). Adică omul este ceea ce face el insusi din sine.
BLAISE PASCAL
Important filozof, matematician si om de stiinta francez din secolul XVII
Cele mai importante lucrări sunt: „Cugetări”, „Scrisori provinciale”
Se retrage la mănăstirea jansenista de la Port-Royal, unde se preocupa de filozofie, morala, geometrie si fizica.
Pascal pune accentul pe sfasierea lăuntrica a persoanei umane, intre nobleţea si mizeria condiţiei umane
Considera ca e primejdios sa-l faci pe om sa vadă prea mult, intru-cat e asemenea dobitoacelor, dar trebuie sa-si vadă si măreţia. Este si mai primejdios sa-l laşi sa-si vadă maretia, fara sa-i araţi si josnicia. Trebuie sa i le araţi pe amândouă.
Pascal subliniază mizeria condiţiei umane pentru ca omul sa se îndrepte spre Dumnezeu, sa-si întindă braţele spre Mântuitorul
El insusi insa oscilează, ca orice filozof modern, intre credinţa si îndoiala, intre acceptarea dogmei revelate si nevoia reflecţiei libere.
Declara ca scopul omului e in afara sa, si anume in Dumnezeu, de care ne leagă doar dragostea, gândire in mişcare spre scop.
RENE DESCARTES (RENATUS CARTESIUS)
Filozof, matematician si om de stiinta francez care a trăit in secolul al XVII-lea
Opere: „Meditaţii metafizice”, „Discurs asupra metodei”, „Tratat despre pasiunile sufletului”, „Principiile filozofiei”
Născut in 1596 in provincia Touraine, dintr-o familie înstărita, aparţinând micii nobilimi franceze. După terminarea colegiului urmează studii de drept si calatoreste mult, mai ales in Olanda si Germania. E preocupat de filozofie matematica si fizica. La 23 de ani are o criza mistica, simţindu-se însărcinat de a reforma el singur edificiul stiintelor.
Întreaga epoca, si mai ales secolul XVII, râvnea sa dea o metoda, din nevoia de a înlocui cu ceva autoritatea de sub care ieşeau. Metoda trebuia sa incredinteze gândirea ca nu umbla pe cai greşite. De aici încercarea lui Descartes de a găsi o metoda care sa o înlocuiască pe cea a lui Aristotel, acceptata de scolastica drept cea oficiala.
A încercat sa găsească deci o metoda proprie dar valabila pentru toate minţile, bazata doar pe principiile mintii omeneşti. De aici decurge si raţionalismul sau excesiv, numit cartezianism, care a influenţat filozofia moderna si chiar destinul intelectual al Frantei.
A fost adversarul filozofilor antici, si mai ales al lui Aristotel, a cărui filozofie vroia sa o înlocuiască.
Prin inteaga sa opera, Descartes a dorit sa creeze o „mathesis universalis”, adică o stiinta universala, care sa răspundă la toate problemele mari ale filozofiei si stiintelor. Ea trebuia sa privească ceea ce este comun in toate disciplinele, si mai ales noţiunile de mărime, măsura si ordine. Această cercetare trebuia sa preceadă celelalte stiinte, oferindu-le o metoda de lucru
Filozofia sa isi exprima dezacordul cu autoritatea vremii, dorind ca propia sa concepţie sa devină o autoritate. Urmaşii săi ii preiau metoda si procedează critic la rândul lor cu filozofia carteziana, căutând sa-si impună propia lor metoda.
Descartes a creat o noua concepţie despre existenta lui Dumnezeu si despre nemurirea sufletului, care trebuia sa ramana valabila pentru câteva secole, in timp ce toate celelalte trebuiau sa dispară.
A cultivat îndoiala metodica asupra tuturor cunostintelor, fie senzoriale ori raţionale, si neancrederea in orice autoritate, cu speranţa in găsirea unor adevăruri neandoielnice.
A avut o preocupare speciala pentru gnoseologie, fiind printre reprezentanţii cei mai importanţi ai raţionalismului modern. Criteriul adevărului se afla in raţiune, considerând evidenta (claritatea si distincşia ideilor) drept criteriul adevărului.
HENRI BERGSON
Filozof francez, laureat al premiului Nobel pentru literatura, ce a trăit la sfarsitul secolului XIX – începutul secolului XX
Principalele lucrări au fost: „Evoluţia creatoare”, „Datele imediate ale constiintei”, „Cele doua surse ale moralei si religiei”
De origine evreiasca, se apropie sufleteşte de creştinism, la care s-a convertit din punct de vedere spiritual. Dorinţa sincera de a se boteza a fost inhibata de soarta evreilor in Germania nazista si de presiunile mediilor culturale evreieşti pe fondul antisemitismului european in creştere in anii ’30.
Este preocupat de problema raportului dintre libertate si determinism, de dezvoltarea formelor de viata pe pamant si scopul acestui proces si de probleme moral-religioase.
In problema evoluţiei vieţii, considera ca la baza vieţii se afla un principiu creator numit de Bergson elan vital.
După el, evoluţia vieţii nu e lineara, nu urmează o traiectorie unica, ci jerbe de traiectorii, pe al căror parcurs se desfac noi direcţii divergente. In aceasta consta după Bergson, evoluţia creatoare.
Viata este convertirea unei energii virtuale intr-o energie dinamica. Izvorul universal al energiei este Soarele, a cărui influenta e receptata de plante si transmisa animalelor s.a.m.d.
La început elanul vital a creat instinctul animal, care are o zona de indeterminare, mai mare decât plantele si decât unele insecte
După aceea, elanul vital a experimentat soluţia inteligentei, ca una care este mai capabila sa realizeze intenţia ei creatoare. Caracteristica inteligentei e facultatea de a fabrica unelte, cu ajutorul cărora isi întinde raza acţiunii si puterii eiă
Drumul elanului vital înaintează triumf?tor peste obstacolele pe care i le opune materia. Intre viata si materie exista un antagonism profund. Procesul de creaţie al vieţii e doar de natura spirituala.
Viata străbate cai opuse materiei, utilizând materia. Paradoxul vieţii consta in a insera libertatea ei in determinismul naturii.
Dumnezeu coincide in viziunea lui Bergson cu principiul creaţiei ce străbate natura. Divinitatea bergsoniana nu e o fiinţa inzestrata cu constiinta si inteligenta, de vreme ce acestea sunt atribute ale vieţii practice (coloratura panteista).
Cea mai înalta forma de exprimare a elanului vital, e după el intuiţia si nu inteligenta, care nu poate intelege viata, libertatea si constiinta.
Lucrarea „Evoluţia creatoare” e o vasta evocare a vieţii pe pamant, cu toate direcţiile ei , cu principalul scop de lărgire a „zonei de indeterminare” cu fiecare direcţie si specie animală.
LUCIAN BLAGA
Filozof, poet si dramaturg roman din secolul XX.
Principalele sale opere: „Trilogia culturii”, „Trilogia cunoaşterii”, „Trilogia valorilor” si „Trilogia cosmologica”
A fost creatorul unui sistem filozofic in centrul căruia se afla ideea de mister. Misterul învăluie existenta, fiind un stimul si o frâna a cunoaşterii omeneşti. Prin arta, filozofie sau religie, omul nazuieste spre revelarea misterului.
Principiul absolut in sistemul blagian este „Marele Anonim”, misterul suprem si totodată gardian al misterelor. Căci „Marele Anonim” aseaza ca bariera intre el si omenire „cenzura transcendentală”, ce împiedica cunoaşterea esenţei existentei.
Omul are la dispoziţie doua forme de cunoaştere:
„cunoaşterea paradisiaca”, o cunoaştere conceptuala, empirica, neproblematica, subordonata obiectului făurit (intelectul enstatic)
„cunoaşterea luciferica” e situata in planul misterelor, putând revela existenta autentica. Ea se realizează prin intelectul ecstatic ce depaseste logicul, si scindează obiectul cunoaşterii in partea care dezvăluie („fanicul”) si partea care ascunde („cripticul”).
Astfel, misterul nu se dezvăluie in întregime, „Marele Anonim” ramanand un mister nerevelat.
Omul are doua moduri diferite de existenta:
„Existenta intru imediat si pentru securitate”, ce-l asociază pe om biologicului
„Existenta intru mister si pentru revelare”, face din om fiinăa istorica si creator de valori culturale.
Prima existenta corespunde „omului paradisiac”, iar a doua „omului luciferic”
Specifica omului ii este „existenta intru mister si pentru revelare”
Textul „existenta intru mister si pentru revelare” face parte din „Trilogia culturii”, partea a III-a, „Geneza metaforei si sensul culturii”. Lucrarea se ocupa de filozofia culturii unde aduce interpretări originale. Fenomenul definitoriu al unei culturi e stilul („matricea stilistica”) determinat de factori inconstienti, abisali, cu funcţie formativa ce isi pun pecetea asupra creaţiei unui popor, îi imprima o trainica si autentica identitate.
Cultura romana e determinata de „spaţiul mioritic”, ce descinde din plai („generator al doinei”) si se infatiseaza ca un plan ondulat, cu alternanta deal-vale (generatoare a „dorului” si ale îmbinărilor armonioase intre orizontala si verticala arhitecturii caselor taranesti)
„Geneza metaforei si sensul culturii” studiază creaţia culturala, problematica stilului, destinul creator al omului si singularitatea omului, ultima problema fiind si cea a textului din „Manual”.
JEAN JACQUES ROUSSEAU
Filozof, pedagog, scriitor, iluminist francez ce a trait in secolul al XVIII-lea
OPERA: - „Contractul social”
„Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni”
„Emile sau despre educatie”
„Confesiuni”
„Discurs asupra stiintelor si artelor”
Opera sa a pregatit ideologic revolutia franceza
Dupa el, omul in „stare naturala” e bun, iar civilizatia a avut asupra lui o influenta nociva
Originea inegalitatii era proprietatea privata, care a dus la formarea statului. Intru-cat inegalitatea încalca „contractul social” încheiat la trecerea de la starea naturala la cea civila, trebuie înlaturata.
A fost adeptul suveranitatii poporului si ca idee de stat avea republica patriarhala, in care cetatenii pot schimba direct legile.
A criticat religia si Biserica oficiala. A fost adept al deismului (recunostea existenta unui Dumnezeu – ca o cauza prima impersonala a universului, care nu se amesteca in desfasurarea evenimentelor). Dupa el, religia se bazeaza pe sentiment, ca si morala (temeiul dreptatii).
In gnoseologie a fost un senzualist inconsecvent, sustinand caracterul înnascut al ideilor morale
Lucrarea careia ii apartine textul „Natura si ratiune” este „Discurs asupra originii inegalitatilor dintre oameni”, care e dedicata originii nedreptatii, statului si despotismului.
ARISTOTEL
Filozof , logician si om de stiinta ce a trait in secolul al IV-lea i.Hr.
OPERA: „Metafizica”, „Despre suflet”, „Etica nicomahica”, „Politica”
Este întemeietorul mai multor stiinte, pentru care a scris lucrari fundamentale: Logica – „Organon”; Estetica – „Poetica”; Biologie – „Istoria animalelor”; Fizica – „Fizica”
Este originar din oraselul Stagira din Macedonia. Primeste cea mai aleasa educatie, iar la vârsta adolescentei vine la Atena, unde studiaza vreme de 20 de ani in academia condusa de Platon, pana la moartea acestuia. Apoi calatoreste in Mediterana, dupa care este invitat la curtea regelui Filip al Macedoniei, care ii propune sa devina educatorul fiului sau Alexandru.
Când Alexandru devine rege, Aristotel revine la Atena, unde deschide o scoala filozofica proprie, numit Liceul ori scoala peripatetica(de la „peripatoi”= plopi; discipolii discutau plimbându-se printr-o alee de plopi)
Nu exista domeniu filozofic neatins de reflexia stagirului, fiind preocupat atât de ontologie, cat si de gnoseologie, antropologie ori morala si politica.
METAFIZICA – termenul „metafizica” este creat chiar de Aristotel. Prin metafizica el intelege „prima filozofie”. In greaca veche „meta ta phisika” însemna „dupa cele fizice”, datorita asezarii lucrarilor filozofice supa cele de fizica in asezarea operelor aristoteliciene.
Aristotel lamureste care sunt cele patru principii fundamentale a tot ce exista astfel:
1)FORMA (TO EIDOS, MORPHE), adica esenta rationala a lucrurilor, cauza formala
2)MATERIA (HYLE), cauza materiala sau substratul lucrurilor
3)CAUZA MISCATOARE (eficienta)
4)CAUZA FINALA (teleologica – teleos = scop)
Trei din cauze (forma, cauza eficienta si finala) sunt contopite de Aristotel sub eticheta de FORMA.
Asadar cele doua principii sunt FORMA PURA, lipsita de orice materie sau continut si care este totuna cu Dumnezeu si MATERIA PRIMA, lipsita de orice forma.
Forma pura, gratie miscarii, face ca materia sa primeasca o forma. Deci forma sau Dumnezeu este si „Primul Miscator” al lumii. El nu creeaza lumea, care este eterna, ci numai o ordoneaza. Dumnezeu misca lumea (el ramanand imobil) prin atractia sau simpatia pe care o exercita asupra ei. Prin iubire, lumea e atrasa spre Dumnezeu si orânduita cu ajutorul „formelor” subordonate, ce corespund notiunilor noastre, specii si genuri.
Pentru ca forma sa ordoneze materia, ea trebuie sa fie o forta (energie) ce urmareste un scop anume. Pentru ca forma sa fie activa in materie, aceasta din urma trebuie sa aiba dispozitia de a o primi. De aceea Aristotel mai denumeste materia si VIRTUALITATE (DYNAMIS), POTENTIALITATE, pe care forma o actualizeaz?a
ANTROPOLOGIA – Omul are trei feluri de suflete: SUFLETUL VEGETATIV sau apetitul, comun plantelor, singurul lor suflet, SUFLETUL SENZITIV, simtirea, posedat si de animal, alaturi de cel vegetativ, si SUFLETUL RATIONAL (NOUS) specific omului. Acesta se compune din: intelectul pasiv, senzorial, si intelectul activ, creator de idei generale pentru toti oamenii, care ne e legat de corp ca cel pasiv si este nemuritor.
GNOSEOLOGIA – Cunoasterea începe prin impresiile simturilor, ce primesc, pasiv, „formele” lucrurilor din suflet. Intelectul separa insa din perceptii, tot ce le întuneca „forma pura”, pentru a retine aurul curat al ideii, esenta.
Adevurul este deplina corespondenta a ideilor din noi cu esentele lucrurilor, datorita corespondentei intime dintre gândire si realitate.
MORALA – tinta vietii este fericirea. Dupa el, functia naturala a unei fapturi produce o placere pentru ca se exercita nesilit. Orice om, pe lânga functii individuale legate de meseria sa, mai e daruit cu una generala, ce constituie titlul de noblete al omului: GANDIREA. Deci suprema fericire va fi activitatea cugetarii, contemplarii adevarului.
Chiar Dumnezeu nu poseda decât gândirea, si anume gândirea de sine, caci perfectiunea Sa îl scuteste de cunoasterea vreunui lucru in afara de Sine. Contemplarea interioara produce cea mai intensa stare de beatitudine.
Exercitarea teoretica, practica si tehnica a energiei gândirii e o virtute. Virtutea nu se invata teoretic, ci are nevoie de sprijinul unor anume dispozitii sadite in facultatea de a dori si de a simti si întarite prin deprindere. Moralitatea presupune asadar o natura morala (ethos). Aceasta natura morala trebuie sa asculte de ratiune, adica sa se fereasca de extreme (desfrâu sau ascetism exagerat), urmând calea mijlocie. Intre virtutile etice, DREPTATEA e cea mai importanta. Dar virtutile etice sunt subordonate virtutilor dianoetice, INTELEPCIUNII.
Bunurile gândirii nu pot fi pierdute ca acelea din afara, lumesti (bani, glorie, pozitie sociala)
POLITICA – Este legata la Aristotel de morala, deoarece doar in societate fapta morala isi vadeste puterea si pretul sau.
Statul aristotelic e un institut de educatie morala, o comunitate de virtuosi.
Aristotel cere ca fiecare cetatean, potrivit cu vârsta si capacitatile sale, sa împlineasca o slujba politica in „Stat”, sub conducerea celor virtuosi, care alcatuiesc o aristocratie morala si intelectuala. Cetateanul trebuie sa fie eliberat de grija materiala, si de aceea munca trebuie lasata pe seama sclavilor. Asadar, doar oamenii liberi primesc o educatie stiintifica si artistica.
Statul aristotelic e o îmbinare de aristocratie, monarhie si democratie, cele trei forme de guvernamânt la care scopul este interesul obstesc urmarit fie de un conducator (monarhie), fie de mai multi (aristocratie) sau de tot poporul (democratie). Acestora le opune trei forme vicioase in care fie un singur conducator (tiranie), fie cativa (oligarhie), fie toti (timocratie) pun interesul statului in slujba intereselor egoiste.
PICO DELLA MIRANDOLA
Filozof italian din secolul al XV-lea, apartinand scolii neoplatonice numita „Academia” din Florenţa, întemeiata si susţinuta de Casimo de Medici, sub îndrumarea lui Marsillio Ficimo.
Cele mai importante lucrări sunt: „Despre fiinţa si om”, „Despre demnitatea omului” si „900 de teze”
In „900 de teze” a supus disputării tezele platonice, considerate de el invincibile. O parte din tezele susţinute de Pico, au fost poate prea curajoase, fiind interzise de Papa.
Deşi drept-credincios creştin, ca om al Renaşterii, înclinat spre erudiţie, este atras de magie si de cabala, pentru care invata limba ebraica. Studiul sau despre „Kabbalah” a fost prima scriere serioasa a unui invatat creştin.
Lucrarea sa „Despre demnitatea omului” analizează condiţia umana, arătând imensa responsabilitate pe care o are omul, si in acelaşi timp, demnitatea sa intre celelalte fiinţe. După Pico, omul este o specie a intervalului, aflat intre animalitate si angelitate, cu voinţa libera de a se îndrepta spre ceea ce pofteşte. Omul este înzestrat cu existenta dar nu cu fiinţă, căci doar Dumnezeu este ţiinţa. Dar omul poate aspira la îndumnezeire prin propria sa crea?ie (autocreere). Adică omul este ceea ce face el insusi din sine.
BLAISE PASCAL
Important filozof, matematician si om de stiinta francez din secolul XVII
Cele mai importante lucrări sunt: „Cugetări”, „Scrisori provinciale”
Se retrage la mănăstirea jansenista de la Port-Royal, unde se preocupa de filozofie, morala, geometrie si fizica.
Pascal pune accentul pe sfasierea lăuntrica a persoanei umane, intre nobleţea si mizeria condiţiei umane
Considera ca e primejdios sa-l faci pe om sa vadă prea mult, intru-cat e asemenea dobitoacelor, dar trebuie sa-si vadă si măreţia. Este si mai primejdios sa-l laşi sa-si vadă maretia, fara sa-i araţi si josnicia. Trebuie sa i le araţi pe amândouă.
Pascal subliniază mizeria condiţiei umane pentru ca omul sa se îndrepte spre Dumnezeu, sa-si întindă braţele spre Mântuitorul
El insusi insa oscilează, ca orice filozof modern, intre credinţa si îndoiala, intre acceptarea dogmei revelate si nevoia reflecţiei libere.
Declara ca scopul omului e in afara sa, si anume in Dumnezeu, de care ne leagă doar dragostea, gândire in mişcare spre scop.
RENE DESCARTES (RENATUS CARTESIUS)
Filozof, matematician si om de stiinta francez care a trăit in secolul al XVII-lea
Opere: „Meditaţii metafizice”, „Discurs asupra metodei”, „Tratat despre pasiunile sufletului”, „Principiile filozofiei”
Născut in 1596 in provincia Touraine, dintr-o familie înstărita, aparţinând micii nobilimi franceze. După terminarea colegiului urmează studii de drept si calatoreste mult, mai ales in Olanda si Germania. E preocupat de filozofie matematica si fizica. La 23 de ani are o criza mistica, simţindu-se însărcinat de a reforma el singur edificiul stiintelor.
Întreaga epoca, si mai ales secolul XVII, râvnea sa dea o metoda, din nevoia de a înlocui cu ceva autoritatea de sub care ieşeau. Metoda trebuia sa incredinteze gândirea ca nu umbla pe cai greşite. De aici încercarea lui Descartes de a găsi o metoda care sa o înlocuiască pe cea a lui Aristotel, acceptata de scolastica drept cea oficiala.
A încercat sa găsească deci o metoda proprie dar valabila pentru toate minţile, bazata doar pe principiile mintii omeneşti. De aici decurge si raţionalismul sau excesiv, numit cartezianism, care a influenţat filozofia moderna si chiar destinul intelectual al Frantei.
A fost adversarul filozofilor antici, si mai ales al lui Aristotel, a cărui filozofie vroia sa o înlocuiască.
Prin inteaga sa opera, Descartes a dorit sa creeze o „mathesis universalis”, adică o stiinta universala, care sa răspundă la toate problemele mari ale filozofiei si stiintelor. Ea trebuia sa privească ceea ce este comun in toate disciplinele, si mai ales noţiunile de mărime, măsura si ordine. Această cercetare trebuia sa preceadă celelalte stiinte, oferindu-le o metoda de lucru
Filozofia sa isi exprima dezacordul cu autoritatea vremii, dorind ca propia sa concepţie sa devină o autoritate. Urmaşii săi ii preiau metoda si procedează critic la rândul lor cu filozofia carteziana, căutând sa-si impună propia lor metoda.
Descartes a creat o noua concepţie despre existenta lui Dumnezeu si despre nemurirea sufletului, care trebuia sa ramana valabila pentru câteva secole, in timp ce toate celelalte trebuiau sa dispară.
A cultivat îndoiala metodica asupra tuturor cunostintelor, fie senzoriale ori raţionale, si neancrederea in orice autoritate, cu speranţa in găsirea unor adevăruri neandoielnice.
A avut o preocupare speciala pentru gnoseologie, fiind printre reprezentanţii cei mai importanţi ai raţionalismului modern. Criteriul adevărului se afla in raţiune, considerând evidenta (claritatea si distincşia ideilor) drept criteriul adevărului.
HENRI BERGSON
Filozof francez, laureat al premiului Nobel pentru literatura, ce a trăit la sfarsitul secolului XIX – începutul secolului XX
Principalele lucrări au fost: „Evoluţia creatoare”, „Datele imediate ale constiintei”, „Cele doua surse ale moralei si religiei”
De origine evreiasca, se apropie sufleteşte de creştinism, la care s-a convertit din punct de vedere spiritual. Dorinţa sincera de a se boteza a fost inhibata de soarta evreilor in Germania nazista si de presiunile mediilor culturale evreieşti pe fondul antisemitismului european in creştere in anii ’30.
Este preocupat de problema raportului dintre libertate si determinism, de dezvoltarea formelor de viata pe pamant si scopul acestui proces si de probleme moral-religioase.
In problema evoluţiei vieţii, considera ca la baza vieţii se afla un principiu creator numit de Bergson elan vital.
După el, evoluţia vieţii nu e lineara, nu urmează o traiectorie unica, ci jerbe de traiectorii, pe al căror parcurs se desfac noi direcţii divergente. In aceasta consta după Bergson, evoluţia creatoare.
Viata este convertirea unei energii virtuale intr-o energie dinamica. Izvorul universal al energiei este Soarele, a cărui influenta e receptata de plante si transmisa animalelor s.a.m.d.
La început elanul vital a creat instinctul animal, care are o zona de indeterminare, mai mare decât plantele si decât unele insecte
După aceea, elanul vital a experimentat soluţia inteligentei, ca una care este mai capabila sa realizeze intenţia ei creatoare. Caracteristica inteligentei e facultatea de a fabrica unelte, cu ajutorul cărora isi întinde raza acţiunii si puterii eiă
Drumul elanului vital înaintează triumf?tor peste obstacolele pe care i le opune materia. Intre viata si materie exista un antagonism profund. Procesul de creaţie al vieţii e doar de natura spirituala.
Viata străbate cai opuse materiei, utilizând materia. Paradoxul vieţii consta in a insera libertatea ei in determinismul naturii.
Dumnezeu coincide in viziunea lui Bergson cu principiul creaţiei ce străbate natura. Divinitatea bergsoniana nu e o fiinţa inzestrata cu constiinta si inteligenta, de vreme ce acestea sunt atribute ale vieţii practice (coloratura panteista).
Cea mai înalta forma de exprimare a elanului vital, e după el intuiţia si nu inteligenta, care nu poate intelege viata, libertatea si constiinta.
Lucrarea „Evoluţia creatoare” e o vasta evocare a vieţii pe pamant, cu toate direcţiile ei , cu principalul scop de lărgire a „zonei de indeterminare” cu fiecare direcţie si specie animală.
LUCIAN BLAGA
Filozof, poet si dramaturg roman din secolul XX.
Principalele sale opere: „Trilogia culturii”, „Trilogia cunoaşterii”, „Trilogia valorilor” si „Trilogia cosmologica”
A fost creatorul unui sistem filozofic in centrul căruia se afla ideea de mister. Misterul învăluie existenta, fiind un stimul si o frâna a cunoaşterii omeneşti. Prin arta, filozofie sau religie, omul nazuieste spre revelarea misterului.
Principiul absolut in sistemul blagian este „Marele Anonim”, misterul suprem si totodată gardian al misterelor. Căci „Marele Anonim” aseaza ca bariera intre el si omenire „cenzura transcendentală”, ce împiedica cunoaşterea esenţei existentei.
Omul are la dispoziţie doua forme de cunoaştere:
„cunoaşterea paradisiaca”, o cunoaştere conceptuala, empirica, neproblematica, subordonata obiectului făurit (intelectul enstatic)
„cunoaşterea luciferica” e situata in planul misterelor, putând revela existenta autentica. Ea se realizează prin intelectul ecstatic ce depaseste logicul, si scindează obiectul cunoaşterii in partea care dezvăluie („fanicul”) si partea care ascunde („cripticul”).
Astfel, misterul nu se dezvăluie in întregime, „Marele Anonim” ramanand un mister nerevelat.
Omul are doua moduri diferite de existenta:
„Existenta intru imediat si pentru securitate”, ce-l asociază pe om biologicului
„Existenta intru mister si pentru revelare”, face din om fiinăa istorica si creator de valori culturale.
Prima existenta corespunde „omului paradisiac”, iar a doua „omului luciferic”
Specifica omului ii este „existenta intru mister si pentru revelare”
Textul „existenta intru mister si pentru revelare” face parte din „Trilogia culturii”, partea a III-a, „Geneza metaforei si sensul culturii”. Lucrarea se ocupa de filozofia culturii unde aduce interpretări originale. Fenomenul definitoriu al unei culturi e stilul („matricea stilistica”) determinat de factori inconstienti, abisali, cu funcţie formativa ce isi pun pecetea asupra creaţiei unui popor, îi imprima o trainica si autentica identitate.
Cultura romana e determinata de „spaţiul mioritic”, ce descinde din plai („generator al doinei”) si se infatiseaza ca un plan ondulat, cu alternanta deal-vale (generatoare a „dorului” si ale îmbinărilor armonioase intre orizontala si verticala arhitecturii caselor taranesti)
„Geneza metaforei si sensul culturii” studiază creaţia culturala, problematica stilului, destinul creator al omului si singularitatea omului, ultima problema fiind si cea a textului din „Manual”.
JEAN JACQUES ROUSSEAU
Filozof, pedagog, scriitor, iluminist francez ce a trait in secolul al XVIII-lea
OPERA: - „Contractul social”
„Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni”
„Emile sau despre educatie”
„Confesiuni”
„Discurs asupra stiintelor si artelor”
Opera sa a pregatit ideologic revolutia franceza
Dupa el, omul in „stare naturala” e bun, iar civilizatia a avut asupra lui o influenta nociva
Originea inegalitatii era proprietatea privata, care a dus la formarea statului. Intru-cat inegalitatea încalca „contractul social” încheiat la trecerea de la starea naturala la cea civila, trebuie înlaturata.
A fost adeptul suveranitatii poporului si ca idee de stat avea republica patriarhala, in care cetatenii pot schimba direct legile.
A criticat religia si Biserica oficiala. A fost adept al deismului (recunostea existenta unui Dumnezeu – ca o cauza prima impersonala a universului, care nu se amesteca in desfasurarea evenimentelor). Dupa el, religia se bazeaza pe sentiment, ca si morala (temeiul dreptatii).
In gnoseologie a fost un senzualist inconsecvent, sustinand caracterul înnascut al ideilor morale
Lucrarea careia ii apartine textul „Natura si ratiune” este „Discurs asupra originii inegalitatilor dintre oameni”, care e dedicata originii nedreptatii, statului si despotismului.
ARISTOTEL
Filozof , logician si om de stiinta ce a trait in secolul al IV-lea i.Hr.
OPERA: „Metafizica”, „Despre suflet”, „Etica nicomahica”, „Politica”
Este întemeietorul mai multor stiinte, pentru care a scris lucrari fundamentale: Logica – „Organon”; Estetica – „Poetica”; Biologie – „Istoria animalelor”; Fizica – „Fizica”
Este originar din oraselul Stagira din Macedonia. Primeste cea mai aleasa educatie, iar la vârsta adolescentei vine la Atena, unde studiaza vreme de 20 de ani in academia condusa de Platon, pana la moartea acestuia. Apoi calatoreste in Mediterana, dupa care este invitat la curtea regelui Filip al Macedoniei, care ii propune sa devina educatorul fiului sau Alexandru.
Când Alexandru devine rege, Aristotel revine la Atena, unde deschide o scoala filozofica proprie, numit Liceul ori scoala peripatetica(de la „peripatoi”= plopi; discipolii discutau plimbându-se printr-o alee de plopi)
Nu exista domeniu filozofic neatins de reflexia stagirului, fiind preocupat atât de ontologie, cat si de gnoseologie, antropologie ori morala si politica.
METAFIZICA – termenul „metafizica” este creat chiar de Aristotel. Prin metafizica el intelege „prima filozofie”. In greaca veche „meta ta phisika” însemna „dupa cele fizice”, datorita asezarii lucrarilor filozofice supa cele de fizica in asezarea operelor aristoteliciene.
Aristotel lamureste care sunt cele patru principii fundamentale a tot ce exista astfel:
1)FORMA (TO EIDOS, MORPHE), adica esenta rationala a lucrurilor, cauza formala
2)MATERIA (HYLE), cauza materiala sau substratul lucrurilor
3)CAUZA MISCATOARE (eficienta)
4)CAUZA FINALA (teleologica – teleos = scop)
Trei din cauze (forma, cauza eficienta si finala) sunt contopite de Aristotel sub eticheta de FORMA.
Asadar cele doua principii sunt FORMA PURA, lipsita de orice materie sau continut si care este totuna cu Dumnezeu si MATERIA PRIMA, lipsita de orice forma.
Forma pura, gratie miscarii, face ca materia sa primeasca o forma. Deci forma sau Dumnezeu este si „Primul Miscator” al lumii. El nu creeaza lumea, care este eterna, ci numai o ordoneaza. Dumnezeu misca lumea (el ramanand imobil) prin atractia sau simpatia pe care o exercita asupra ei. Prin iubire, lumea e atrasa spre Dumnezeu si orânduita cu ajutorul „formelor” subordonate, ce corespund notiunilor noastre, specii si genuri.
Pentru ca forma sa ordoneze materia, ea trebuie sa fie o forta (energie) ce urmareste un scop anume. Pentru ca forma sa fie activa in materie, aceasta din urma trebuie sa aiba dispozitia de a o primi. De aceea Aristotel mai denumeste materia si VIRTUALITATE (DYNAMIS), POTENTIALITATE, pe care forma o actualizeaz?a
ANTROPOLOGIA – Omul are trei feluri de suflete: SUFLETUL VEGETATIV sau apetitul, comun plantelor, singurul lor suflet, SUFLETUL SENZITIV, simtirea, posedat si de animal, alaturi de cel vegetativ, si SUFLETUL RATIONAL (NOUS) specific omului. Acesta se compune din: intelectul pasiv, senzorial, si intelectul activ, creator de idei generale pentru toti oamenii, care ne e legat de corp ca cel pasiv si este nemuritor.
GNOSEOLOGIA – Cunoasterea începe prin impresiile simturilor, ce primesc, pasiv, „formele” lucrurilor din suflet. Intelectul separa insa din perceptii, tot ce le întuneca „forma pura”, pentru a retine aurul curat al ideii, esenta.
Adevurul este deplina corespondenta a ideilor din noi cu esentele lucrurilor, datorita corespondentei intime dintre gândire si realitate.
MORALA – tinta vietii este fericirea. Dupa el, functia naturala a unei fapturi produce o placere pentru ca se exercita nesilit. Orice om, pe lânga functii individuale legate de meseria sa, mai e daruit cu una generala, ce constituie titlul de noblete al omului: GANDIREA. Deci suprema fericire va fi activitatea cugetarii, contemplarii adevarului.
Chiar Dumnezeu nu poseda decât gândirea, si anume gândirea de sine, caci perfectiunea Sa îl scuteste de cunoasterea vreunui lucru in afara de Sine. Contemplarea interioara produce cea mai intensa stare de beatitudine.
Exercitarea teoretica, practica si tehnica a energiei gândirii e o virtute. Virtutea nu se invata teoretic, ci are nevoie de sprijinul unor anume dispozitii sadite in facultatea de a dori si de a simti si întarite prin deprindere. Moralitatea presupune asadar o natura morala (ethos). Aceasta natura morala trebuie sa asculte de ratiune, adica sa se fereasca de extreme (desfrâu sau ascetism exagerat), urmând calea mijlocie. Intre virtutile etice, DREPTATEA e cea mai importanta. Dar virtutile etice sunt subordonate virtutilor dianoetice, INTELEPCIUNII.
Bunurile gândirii nu pot fi pierdute ca acelea din afara, lumesti (bani, glorie, pozitie sociala)
POLITICA – Este legata la Aristotel de morala, deoarece doar in societate fapta morala isi vadeste puterea si pretul sau.
Statul aristotelic e un institut de educatie morala, o comunitate de virtuosi.
Aristotel cere ca fiecare cetatean, potrivit cu vârsta si capacitatile sale, sa împlineasca o slujba politica in „Stat”, sub conducerea celor virtuosi, care alcatuiesc o aristocratie morala si intelectuala. Cetateanul trebuie sa fie eliberat de grija materiala, si de aceea munca trebuie lasata pe seama sclavilor. Asadar, doar oamenii liberi primesc o educatie stiintifica si artistica.
Statul aristotelic e o îmbinare de aristocratie, monarhie si democratie, cele trei forme de guvernamânt la care scopul este interesul obstesc urmarit fie de un conducator (monarhie), fie de mai multi (aristocratie) sau de tot poporul (democratie). Acestora le opune trei forme vicioase in care fie un singur conducator (tiranie), fie cativa (oligarhie), fie toti (timocratie) pun interesul statului in slujba intereselor egoiste.
joi, 15 octombrie 2009
PSIHOLOGIE
SENZAŢIILE
1 -DEF. SI CARACTERIZARE
-Definiţie – Senzaţiile sunt procese senzoriale elementare şi imagini simple ce semnalizează separat insuşirile concrete ale obiectelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra organelor de simţ.
-Caracreristici:
-Senzaţiile sunt imagini simple deoarece redau o singură însuşire a obiectului separata de celelalte însuşiri.
-senzaţiile sunt imagini primare deoarece semnalizează însuşirile obiectelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra organelor de simţ.
-Senzaţiile au o anumită intensitate ce depinde de intensitatea stimulilor si de sensibilitatea organului de simţ.
-senzaţiile au o anumita durata ce depinde de durata stimulului.
-senzaţiile au o anumita calitate ce depinde de claritatea stimulului, de sensibilitatea analizatorilor si de condiţiile de mediu.
-senzaţiile au o tonalitate afectiva ce depinde de caracterul placut sau neplăcut al stimulilor.
-senzaţiile pure nu exista decat în conditii de laborator deoarece asocierea ei intr-o percepţie se realiyeaya intr-un timp insesizabil constient.
-senzaţiile au atributul conştientizării, deoarece stimulul e asociat unui operator logic care ii conferă sens.
-senzatiile au o valoare informaţională deoarece sunt prima poarta de intrare a informaţiilor în psihicul uman.
2- Analizatorul, mecanismul de producere a senzatiilor
-Senzaţiile sunt rezultatul stimulării analizatorului, adică a organului de simţ.
-Analizatorul este un ansamblu functional care face posibilă producerea senzaţiilor.
-Componente:
-a- receptorul are rolul de a transforma energia excitanţilor externi (stimulii, lumina, sunet etc.) in impuls nervos.
-de ex. Retina conţine conuri de rodopsină, o substanţă ce are proprietatea de a se descompune selectiv în prezenţa luminii. Astfel se formează biocurenţi nervoşi care merg către creier.
-b- calea de conducere este formată din fibre nervoase senzitive care are rolul de a transmite impulsul nervos către cortex. Ea trece prin centrii subcorticali care au rolul de a selecta stimulii importanţi pebtru subiect.
-c- zona corticală este veriga centrală a analizatorului şi are rolul de a transforma impulsul nervos in imagine psihică. Fiecare analizator are o zonă corticala pe scoarţa cerebrală, unde se produc senzaţiile psihice.
-d- conexiunea inversă este o legătura intre zona corticală şi receptor sau grupe de muşchi pentru autoreglarea analizatorului.
3- LEGILE SENSIBILITĂŢII
A) Legea pragurilor senzoriale
-Pragul senzorial este o intensitate la care un stimul poate produce o senzatie specifică unui analizator.
-Pragurile senzoriale sunt de 2 feluri, absolute şi diferenţiale.
-Pragul senzorial absolut se refera la registrul de intensităti în care stimulul produce o senzatie specifică.
-De accea avem un prag absolut minim, adică intensitatea minimă la care stimulul produce senzatia. Dacă stimulul este sub intensitatea minimă, el nu este receptat.
-Pragul absolut maxim este cea mai mare intensitate a unui stimul la care se mai produce o senzaţie specifica acelui organ de simţ. Daca pragul maxim e depăşit, stimulul nu mai produce o senzaţie specifică ci o senzaţie de durere, disconfort, sau chiar afectarea negativă a acelui organ de simţ.
-Pragul diferenţial este acea parte de intensitate care adăugată la o stimulare anterioară face posibilă distingerea că cei doi stimuli sunt diferiti.
-Pragul operaţional este de câteva ori mai mare decât cel diferenţial pentru a sesiza mai uşor distinctia dintre stimuli.
B) Legea contrastului senzorial.
-Prin contrast senzorial se înţelege punerea reciprocă în evidenţă a doi stimuli cu caracteristici opuse. Ex alb/negru, dulce/acru.
-contrastul senzorial este de două feluri, simultan şi succesiv.
-Contrastul simultan este atunci cand stimulii apar în acelaşi timp. Ex. Alb-negru.
-Contrastul succesiv este atunci când stimulii apar unul după altul. Ex. Sunete, gus-turi.
-Legea contrastelor se aplică în industria alimentară şi în psihologia industrială.
C) Legea adaptării
-Este modificarea sensiblităţii analizatorilor sub influenţa acţiunii repetate a stimulului. Are două sensuri, ascendent si descendent. Dacă se repetă un stimul de intensitate mică, sensibilitatea analizatorului creşte, iar dacă se repetă un stimul de intensitate mare, sensibilitatea analizatorului scade.
-ex. Intr-o zi de iarnă cu zăpadă şi soare, când ieşim afară din casă avem privirea afectat si vederea slabă. Cu timpul sensibilitatea analizatorului scade si vederea se îmbunătăţeşte. E face trecerea de la vederea cu ajutorul bastonaşelor de pe retină la vederea cu ajutorul conurilor care au o fineţe mai mică.
Stăm intr-o cameră luminoasă şi apoi intrăm într-o cameră întunecată. Iniţial nu vedem nimic dar cu timpul sensibilitatea analizatorului vizual creşte si începem să zărim câte ceva.
D) Lgea semnificaţiei
-Semnificaţia mare a unui stimul face să crească sensibilitatea analizatorului pentru acest stimul. Există semnificaţie biologică, iar la om şi semnificaţie socioculturală.
E) Legea interacţiunii analizatorilor
-Stimularea unui analizator poate modifica senzaţiile produse în alt analizator care a fost şi el stimulat. Ex. vederea unei culori reci ne face să simţim eronat temperatura mediului ambiant, simţind-o mai rece decât e in realitate, la fel pentru culorile calde, dar invers. Consumarea de substanţe dulci acrişoare măreşte adaptarea vizuală la trecerea de la lumină la întuneric.
-sinestezia, e un caz particularde interacţiune a analizatorilor. Stimularea unui analizator produce senzaţii specifice altui analizator care nu a fost stimulat. Ex. culori dulci, sunete catifelate, etc.
PERCEPTIA
1-Definire si caracterizare.
def- Perceptia este un proces senzorial complex si imagine unitara si integrala ce semnalizeaza toate insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor.
Caracteristici-
-perceptia este un proces senzorial complex.
-perceptia este o imagine primara deoarece se formeaza doar in conditiile actiunii directe ale stimulilor asupra analizatorilor.
-perceptia este o imagine intuitiva deoarece semnalizeaza doar insusiri concrete ale ob. ce ni se ofera mintii imediat, direct, fara a fi nevoie de alte mecanisme intermediare.(gandire, imaginatie)
-perceptia are o anumita intensitate ce depinde de taria stimulului si de sensibilitatea analizatorului.
-perceptia are o calitate ce depinde de calitatea stimulului, conditiile de mediu, sensibilitatea analizatorului.
-perceptia are o anumita durata ce depinde de durata actiunii stimulului.
-Perceptia are o tonalitate afectiva pentru ca e insotita de stari placute sau neplacute.
-perceptia este bogata in continut deoarece reda toate insusirile unui obiect, atat cele principale, cat si cele de detaliu, de font sau de context.
-perceptia are un rol important in activitate deoarece ajuta la orientarea in mediu si coordoneaza miscarile, in activitati precum scrisul, cititul, vorbitul, manipularea obiectelor.
-perceptia e o imagine obiectualadeoarece reda un obiect anume cu toate insusirile acestuia.
-daca un obiect este integrat intr-o activitate, el esteredat mai clar si mai precis deoarece devine centrul campului perceptiv care e mai bine redat.
-perceptia are un rol informational deoarece ofera informatii despre insusirile ob.
2 -Fazele perceptiilor.
-perceptia are o desfasurare procesuala in patru faze:
a-detectia-consta in sesizarea si constientizarea prezentei stimulului in campul perceptiv, fara a sti ce caracteristici are. minimum visibile
b-discriminarea- consta in stabilirea caracteristicilor oboectului. stimulul se detaseaza de fond si se deosebeste de altti stimului. minimum discernabile.
c-identificarea- presupune integrarea tuturor insusirilor obiectului intr-o imagine unitara si integrala, pe care se proiecteaza apoi schema perceptiva a categoriei din care ob. face parte. astfel subiectul recunoaste ceea ce percepe. e un fapt cognitiv ce face apel la memorie si gandire. minimum discernabile
d-interpretarea- presupune urmatoarele operatii:
-stabilirea semnificatiei(intelesului) imaginii perceptive- se face legatura cu notiune
-integrarea verbala a imaginii perceptive-acordarea unui nume.
-stabilirea unei utilizari a obiectului
interpretarea depaseste planul sensorial si apeleaza la intelect(gandire, limbaj, memorie.)
3-Legile Perceptiilor.
a- Legea integralitatii imaginii perceptive. Daca senzatia reda o singura insusire a obiectelor, separata de celelalte insusiri, Perceptia reda toate insusirile obiectului, pe cele principale, secundare, de detaliu, de fond si de context, intr-o imagine unitara si integrala.. daca obiectul e vazut doar partial, subiectul recunoaste ob. ca si cand ar fi vazut in intregime, datorita memoriei acelui obiect sat acelei categorii de ob.
b-Legea structuralitatii imaginii perceptive. Intr-o imagine perceptiva, nu toate insusirile sunt la fel importante. unele sunt principale, altele secundare si altele de detaliu, pe mai multe nivele de importanta. Imaginea perceptiva e structurata ierarhic.
c-Legea selectivitatii perceptive. Nu toti stimuluii din mediu produc senzatii, sunt selectati, ci doar doar cei care respecta urmatorii factori:
-Interesul deosebit al subiectului pentru un anumit obiect;
-contrastul senzorial dintre stimul si fondul pe care apare;
-miscarea obiectului cautat pe un camp de stimuli ficsi.
-apelarea verbala prealabila a subiectului privind prezentaunui obiect;
-conturarea speciala a obiectului;
-actualizarea schemei perceptive a obiectului perceput.
d-Legea constantei perceptive. Cresterea distantei dintre obiect si dubiect modifica imaginea retiniana a obiectului.
-constanta marimii- cu cat creste distanta dintre subiect si obiectul perceput, imaginea retiniana se micsoareaza. ex. intr-o imagine fotografica, ob. din departare apar mici iar cele apropiate apar mari.
-in cazul ochiului uman micsorarea imaginii retiniene este compensata prin urmatoarele mecanisme:
-modificarea curburii cristalinului, o curbura mai mare creste imaginea pe retina.
-modificarea unghiului de convergenta oculara(unghiul format de cei doi ochi cand converg in acel punct reprezentatde obiect).
-experienta perceptiva anterioara a subiectului cu acel obiect/
-experienta tactilo-chinestezica.
-constanta formei. se realizeaza prin mecanisme asemanatoare.
-constanta culorii. la distante mari culorile isi pierd detaliile si tind spre cenusiu datorita straturilor de aer care se interpun. experienta anterioara insa ne spune ca un obiect are o anumita culoare.
e-Legea semnificatiei. Tot ce are semnificatie pentru noi se impune in campul nostru perceptiv si este mai bine perceput.
f-Legea proiectivitatii imaginii perceptive. Daca d.p.d.v. neuropsihic imaginea perceptiva se realizeaza la nivel cortical(in zona corticala a fiecarui analizator), d.p.d.v psihic ea este proiectata asupra obiectului de unde a plecat stimulul. proiectia se face prin mecanisme neuropsihice si oculare.
4-Observatia si spiritul de observatie.
-Relatia cu limbajul, gandirea si activitatea explica trecerea de la formele simple, spontane ale perceptiei, la cele complexe si la observatie.
-def. - Observatia e o activitate perceptiva intentionata, orientata spre scop, reglata de cunostinte, organizata si condusa in mod sistematic, constient si voluntar.
-scopul e important, da o semnificatie elementelor aparute si stimuleaza concentrarea activitatii perceptive si activizarea mecanismelor discriminative.
-Obs. presupune explorarea perceptiva in timp, are faze si un plan de desfasurare cu rol de pregatire si control.
-In observatie un rol important il au mecanismele verbale astfel:
-a) limbajul stabileste scopul observatiei si planul de desfarurare.
-b)indicatorii verbali ajuta la scoaterea in evidenta a alementelor semnificative pentru scopul observatiei.
-c)cuvantul actualizeaza cunostinte necesare in observatie.
-d)cuvantul fixeaza rezultatele observatiei.
-e)simbolurile verbale ajuta generalizarea schemelor logice ale activitatii perceptive.
- Diferenta dintre perceptia spontana si observatie se reflecta in expresiile verbale diferite:
-perceptia: a vedea, a auzi, a simti un miros
-observatia: a privi, a asculta, a mirosi
-Spiritul de observatie- este aptitudinea de a sesiza cu usurinta, rapiditate si precizie, ceea ce este slab, ascuns, dar semnificativ pentru scopurile omului.
-5- Iluziile perceptive. sunt deformari, denaturari, ale unor aspecte ale perceptiei.
-cauze, forme:
-a) efectele de camp. unele componente ale campului perceptiv, care actioneaza concomitent cu obiectul perceptiei si determina in plan neurofunctional procese inductive pozitive sau negative care influenteaza receptionarea lor, supraestimand sau subestimand unele aspecte ale subiectului.
-b) relatiile de contrast intre excitanti. ex. o persoana de statura mijlocie poate parea inalta langa persoane marunte, si mica pe langa persoane inalte. iluzia plecarii trenului din gara, in lipsa reperelor. iluziile opticogeometrice(vezi manual).
REPREZENTARILE
1- Def. si caract.
-def. Reprezentarile – process senzorial cognitiv ce semnalizeaza sub forma unor imagini unitare dar schematice, insusirileconcrete si caracteristice ale ob. Si fenom. In absenta actiunii stimulilor asupra analizatorilor.
Carecterizare:
-Reprez. Sunt procese psihice cognitive.
-Reprez. Sunt imagini intuitive figurative deoarece semnalizeaza insusiri concrete ale ob.
-Reprez. Sunt imagini secundare deoarece se produc in absenta actiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor.
-Reprez. Sunt imagini unitare dar schematice deoarece redau intregul obiect, dar numai cu insusirile importante.
-Desi se formeaza pe baza perceptiilor au o valoare de cunoastere mai mare deoarece implica mai mult operatiile intelectuale.
-Reprez. Au o dubla natura, una intuitive figurative si alta operational-intelectiva.
- Astfel reprezentarile fac trecerea de la procesele senzoriale la procesele cognitive(de cunoastere).
-pentru a se forma, reprezentarile au nevoie de urmatoarele conditii:
-a)-bogatia experientei perceptive anterioare cu acel obiect.
-b)-dezvoltarea operatiilor intelectuale.
-c)-activitatea practica cu obiectul favorizeaza formarea mai rapida si mai clara a reprez.
-functia reglatoare a cuvantului – cuvantul evoca reprez. deja formate
- dirijeaza formarea imaginilor.
- prin incarcatura sa de generalitate ajuta generalizarea intuitive
-e)-memoria. Pastreaza imagini perceptive pe baza carora se formeaza reprez.
2- Calitatile perceptiilor
a) Daca perceptiiloe redau toate insusirile obiectului, reprez. sunt unitare (redau tot obiectul) dar schematice, redand doar insusirile cele mai importante ale ob.
b) Daca perceptiile redau toate detaliile cromatice ale ob. Reprez. sunt mai sterse, redand doar culorile fundamentale.
c) Chiar daca au o intensitate mai slaba decat perceptiile, reprez. scot in evidenta mai bine elementele structurale importante. De ex la un arbore reprez. nu reda detaliile frunzisului dar reda mai pregnant radacina, tulpina si coroana.
d) Daca perceptiile redau numai aceleinsusiri ale obievtelor ce pot fi observate in functie de pozitia pe care subiectul o are fata de obiect, reprez. e o imagine panoramica a ob. Ce reda toate insusirile importante ale ob. Simultan. De ex reprez. unui motor reda atat informatii despre exterior cat si despre structura interna si modul de functionare.
e) Daca perceptia reda imaginea ob. Impreuna cu elemente de fond si de context, reprez. reda obiectul fara informatii despre fond si context si e proiectata pe un ecran intern uniform si intunecat.
f) Daca perceptia e acum si aici, se produce intr-un loc si moment anume, reprez. poate fi actualizata oricand si oriunde.
g) Toate calitatile reprez. arata nivelul inalt de generalizare intuitive al reprezentarii.
3)- Rolul reprezentarilor in activitatea mintala.
a) reprez. au un rol de prezentare, adica de readucere in minte a inform. Despre insusirile ob. In absenta lor pentru a fi prelucrate de gandire,
b) reprez. sunt sprijin intuitiv in construirea sensului cuvintelor. Reprez poate oferi o imagine a ob. La care se refera cuvantul atunci cand lipseste notiunea (intelesul).
c) Reprez. pregatesc si usureaza generalizarea deoarece reprez. generale contin insusirile commune pentru o categorie de ob.
d) Reprez. constituie punct de plecare si support intuitiv in desfasurarea unui sir de rationamente si in rezolvarea de probleme. De ex rezolvarea unei probleme de geometrie este usurata daca se construieste mental corect figura geometrica: o problema de fizica sau chimie poate debuta cu reprezentarea corecta a experimentului de laborator la care se refera problema.
e) Reprez. ajuta imaginatia deoarece ii ofera ca material imagini, insusiri pe care imaginatia le combina.
Tema: ideile principale din clasificarea reprezentarilor. Din manual.
duminică, 23 noiembrie 2008
Cele trei lumi în Taoism
Roşca Viorel
Cele trei lumi în Taoism
Ca în toate celelalte tradiţii autentice, şi în taoism cosmosul este intuit pe trei nivele
ontologice care au acelaşi izvor. În tradiţia chineză, arată René Guénon[1],
apare mai întâi diada cer (Tien)-pământ (Ti), care însă nu pierd din vedere principiul superior din care derivă, adică Marea Extremă, Tai-ki, în care cei doi sunt indisolubil uniţi, în stare nedivizată şi indistinctă anterioară oricărei diferenţieri şi care este Fiinţa pură, identificată cu Marea Unitate, Tai-i ce rezidă simbolic în steaua polară care este vârful cerului şi ca atare al întregului cosmos. Marea Unitate presupune ea însăşi un alt principiu Wou-ki, Nefiinţa sau zeroul metafizic; însă aceasta nu poate intra în niciun fel de relaţie cu vreun termen al vreunui ternar. Avem asadar, un ternar de un prim gen format din Tai-ki, Tien şi Ti, apoi un ternar de al doilea gen format din Tien, Ti şi Jen desemnat ca Marea Triadă.
Din acţiunea Cerului şi Pământului apar cele zece mii de lucruri, adică lumea creată. Jen este omul, termenul intermediar, fiul Cerului şi al Pământului, ce simbolizează aici planul spiritual. Numai în om se poate da acea luptă spirituală care trebuie să conducă la divinizarea omului. Acest al doilea tip de ternar, Marea Triadă, fomează cele trei nivele ale cosmosului de care tocmai vorbeam mai sus.
Cerul corespunde lumii divine, planului supraindividual, Pământul corespunde lumii terestre, planul material, iar Omul reprezintă planul spiritual, intermediar. Cei doi ternari au în comun, aşa cum se vede, cele două principii reciproc complementare şi sunt simbolizate prin două triunghiuri inversate, care au aceeaşi bază, ceea ce duce la formarea unui cuaternar.
Pe planul median al cuaternarului apar cei doi termeni complementari, care principial sunt conţinuţi în primul termen (Tai-ki), astfel încât naturile lor sunt rezultatul unei diferenţieri a Princiupiului comun, care reuneşte naturile lor, ceea ce face ca opoziţia să nu pară atât de radicală. În primul ternar, cei doi termeni polari iau naştere din Principiu tocmai prin polarizarea lor. În al doilea ternar, cei doi termeni complementari produc prin mişcare centripetă ultimul termen al cuaternarului, care îi şi uneşte. Astfel, apare pe verticală o opoziţie între Tai-ki şi Jen, ceea ce implică şi o ierarhizare între cei doi termeni complementari, Tien şi Ti, Cerul şi Pământul, care deşi sunt simetrici şi complementari, unul Tien, e superior iar celălalt, Ti eate inferior.
Cerul simbolizat printr-un cerc şi pământul simbolizat printr-un pătrat sunt Esenţa şi Substanţa universală, cei doi poli ai manifestării şi unul este deasupra, iar celălalt dedesubtul întregii existenţe. Manifestarea se situează în întregime între cei doi poli, iar omul care face parte din manifestare constituie chiar centrul ei simbolic, sintetizând-o în integralitatea sa. Omul, situat între cer şi pământ trebuie considerat ca produsul şi rezultanta influenţelor lor reciproce, apoi prin dubla sa natură ce ţine de ambii poli, devine termenul median sau mediator care le uneşte şi care este conform acestui simbolism podul dintre ele.
Cerul acoperă, Pământul suportă, aceasta este formula tradiţională ce determină rolurile acestor două principii complementare şi care defineşte simbolic situările lor, relativ superioară şi inferioară în raport cu cele zece mii de fiinţe , adică cu intreg ansamblul manifestării universale. Astfel sunnt indicate caracterul non-acţionant al activităţii Cerului şi pasivitatea pământului care este propriu-zis un teren sau un suport de manifestare, aşadar un plan de rezistenţă şi de oprire pentru forţele şi influenţele cereşti ce acţionează în sens descendent.
În Universal, şi văzute din perspectiva principiului lor comun, Cerul şi Pământul se asimilează perfecţiunii active Khien şi perfecţiunii pasive Khouen, niciuna nefiind de altfel Perfecţiunea în sens absolut, căci există deja o distincţie ce implică obligatoriu o limitare; văzute doar din perspectiva manifestării ele reprezintă Esenţa şI Substanţa.
În acelaşi timp Cerul şi Pământul sunt principiul masculin şi principiul feminin, alt complementarism atât de prezent în cultura chineză. Sfera şi cubul sunt sibolurile lor, ca şi cercul şi pătratul. De acest simbolism amintesc mesele chineze, rotunde cu un orificiu pătrat în mijloc, ca şi monezile lor tradiţionale folosite în divinaţia din Yi Jing.
Dao de Jing[ii] în versetul 42 spune că Dao dă naştere Unului (Tai-ki), Unul naşte Diada(Cer-Pămant), Diada naşte Triada(Cer, Pământ, Om), iar Triada toate fiinţele astfel:
Dao a născut Unul,
Unul a născut doi,
Doi a născut trei,
Trei naşte cele zece mii de lucruri.
Cele zece mii de lucruri
Pe Yin în spate îl poartă
Şi pe Yang din faţă îl îmbrăţişează.
Dao este dincolo de orice capacitate de exprimare şi înţelegere, principiul absolut al existenţei, Unul este Tai-Ki, Marele Început, haosul primordial, doi este Cerul şi pământul, polaritate de care am amintit iniţial, dar şi polaritatea Yin-Yang produsă de Cer şi de Pământ ca sufluri ale lor.
Privind semnificaţia lui Unu din versetul 42 s-au iscat numeroase comentarii. Max Kaltenmark[iii] crede că din supremul Dao provin Wu şi You, adică Nevăzutul şi Vizibilul, iar apoi cele zece mii de fiinţe. Ori Wu reprezintă natura naturata iar You, Cerul şi Pămantul. După Zhouang Zi “La început, exista nevăzutul Wu, nu exista nici un nume. Atunci s-a ivit Unul. A existat o unitate dar ea nu avea formă.” Aşadar înaintea haosului este imaginat un soi de vid absolut pe care Zhouang Zi îl numeşte Wu, adică acel Dao care poate fi numit. Toate marile metafizici îndepărtează Principiul într-o zonă a neantului ce nu poate fi numit sau conceput. Aşa este în esoterismul ebraic, unde deasupra arborelui sephirotic ce simbolizează lumile avem pe Ain Sof Aor, apoi pe Ain Sof şi la urmă pe Ain, neantul divin pe care gandirea discursivă nu-l poate concepe, Abisul Tatălui din patristica răsăriteană. Unele interpretări l-ar identifica pe Unul cu Femela misterioasă, cu spiritul văii[iv] din versetul 6:
Spiritul văii e fără de moarte
Şi se cheamă misterioasa femelă,
Poarta misterioasei femele se cheamă
Rădăcina Cerului şi a Pământului,
Necurmat, necontenit,
El pare că există
Şi folosit, nicicând nu istoveşte.
Dao simbolizat de o femelă nu e o fiinţă ca atare ci o entitate solitară. Această femelă primeşte calificativul de Xuan, tainică, mistică, ea e spiritul Vidului pe care îl simbolizează valea, Shen, care este definită în Yi Jing ca reprezentând ceva a cărei natură e nedeterminată şi împărtăşeşte natura nediferenţiată a lui Dao. Pe de altă parte evocă şi ideea de fecunditate. Ar reprezenta o putere maternă, o matrice din care s-a ivit lumea vizibilă.
Alt verset din Dao de Jing[v] spune:
Ceea ce se află între Cer şi pământ
Se aseamănă cu foalele fierarului,
Gol pe dinăuntru dar nesecat,
În mişcare dar şi mai mult
Aruncând în afară.
Ceea ce se află între cer şi pământ este vid şi înăuntrul său suflarea vieţii chi, în armonie pluteşte încoace şi încolo. Astfel cele zece mii de lucruri se nasc de la sine. Foalele mai descriu şi starea de golire interioară a înţeleptului, o condiţie a mersului pe calea spirituală cum vom vedea mai încolo.
Chiar atunci când cosmologic vorbeşte de distincţiile ce apar din Dao, înţelepciunea chineză nu uită că toate provin dintr-un principiu comun nedefinit şi indescriptibil ca în versetul 25[vi].
A existat ceva haotic, neâmplinit
Înainte de Cer şi pământ născut,
Fără sunet, fără formă,
Singur stă şi nu se supune schimbării
În cerc învârtindu-se, niciodată secat,
Poate fi socotit mama Cerului şi a pământului.
Eu nu îi ştiu numele, de aceea Dao îi spun
Şi silit să-l numesc i-aş zice cel mare,
Cel mare, adică mereu înaintând,
Mereu înaintând, adică îndepărtare,
Îndepărtare, adică întoarcere.
Zouang Zi interpretează prin Dao, o stare de fuziune primordială a universului, anterioară divizării şi apoi a ordonării lui coerente în formele variate ale celor zece mii de lucruri. O asemenea stare poate fi numită împlinită în măsura în care unitatea este dimensiunea sa fundamentală, iar potenţialitatea devenirii caracteristica sa principală. Mereu înaintând semnifică îndepărtarea de centru într-un proces de expansiune şi avansare continuă, pentru a manifesta cosmosul, iar prin întoarcere are loc resorbţia finală a cosmosului, la sfârşitul marelui ciclu, în Principiul din care a apărut. Învârtirea în cerc a lui Dao simbolizează rotirea Dragonului în jurul Polului, Dragonul reprezentând la chinezi Principiul.
În China sunt bine cunoscute două obiecte de jad care sunt simbolurile Cerului şi Pământului, ce erau întrebuinţate în cadrul ritualului imperial[vii] al venerării Cerului şi Pământului. Simbolul Cerului Pi era un disc sau un cilindru perforat sau o piatră-inel. Simbolul pământului Ts’ung era un cub tubular la interior. Prin cele două pietre de jad trecea Axis Mundi, calea pe unde Dao trecea în sus şi în jos nestingherit. Ori jadul semnifica la chinezi nemurirea, jadul era simbol al perfecţiunii, al vieţii veşnice. Prin tubulatura celor două pietre trecea un ax dintr-o substanţă pur spirituală, pneumatică, nefăcut de mâini. De acest simbolism pare să glăsuiască versetul 11 din Dao de jing:”Treizeci de spiţe se îmbină în butuc, şi-n gol şi-n plin se află folosul carului.” Adesea, Pi avea forma butucului de car prin centrul căruia trecea axis mundi.
Mai exista paractica rituală a celor şase jaduri[viii] de şase culori, albastru, galben, verde, roşu, alb, negru, reprezentând Cerul, Pământul, Estul, Sudul, Vestul şi Nordul, Ts’ung fiind aşezat pe abdomen, adică în centru, nordul şi sudul sunt capul şi picioarele, iar estul şi vestul, mâinile stângă şi dreaptă, trupul fiind orientat spaţial, astfel încât întregul corp este circumscris în ceea ce se numeşte cubul strălucitor. Intenţia evidentă este aceea de a înzestra decedatul cu un nou trup cosmic, diamantin, de lumină. În tradiţia taoistă omul nou, născut prin iniţiere este numit Trupul de Diamant, iniţiere prefigurând transformarea, reală şi veşnică, ce survine odată cu moartea.
Ca şi în alte tradiţii, cosmosul se oglindeşte în fiinţa umană, fiecare nivel răsunând în om, în centrii săi subtili ce corespund structurii cosmice, întregii ei ţesături. La fel şi în taoism, unde Omul este împărţit în trei Câmpuri de cinabru[ix]. Câmpul superior era localizat în creier, al doilea în zona inimii şi al treilea sub ombilic, numit şi oceanul de energie.
Isabelle Robinet[x] oferă detalii mai exacte . După exemplul universului, corpul este împărţit in trei părţi, fiecare având în centru numit câmp de cinabru unde vin să locuiască fiecare dintre ipostazele lui Unu primordial. În vintre, la două-trei degete sub buric, spun textele, se situează câmpul de cinabru inferior, numit Poarta Destinului ming (ce desemnează şi forţa vitală). Campul de cinabru median se află în inimă şi este denumit Palatul Stacojiu, iar câmpul de cinabru superior este un palat situat la nivelul capului numit niwan. În aceste trei campuri, sălăşuisc trei viermi, principii de natură htoniană, distrugători. Aşadar cele trei câmpuri poartă totodată izbăvirea şi moartea, zeii celeşti şi demonii tereştri. Aceste trei câmpuri, corespund axei verticale a lunii, iar cele cinci zang (receptacole) care sunt ficatul, inima, splina, plămânii şi rinichii, reprezintă punctele predilecte ale raportului dintre om şi cosmos, când omul e considerat în plan orizontal, adică guvernat de cei cinci agenţi. Aceştia, ordonează viaţa şi echilibrul fiinţei umane, prin intermediul celor cinci zang, fiecare potrivit propriului mijloc de acţiune şi în conformitate cu timpul său, ora din zi şi anotimp. Cei cinci zang sunt replica celor cinci planete şi totodată receptacolul forţelor spirituale, care sunt: sufletele Yang şi celeste, spiritul, voinţa, sufletele yin şi terestre şi esenţa seminală. Mai mult, corpul este locuit de doăzecişipatru de spirite luminoase, cunoscute şi de maeştrii celeşti dar sub alte nume, care care corespund celor 24 de perioade tropice solare sau sufluri ale anului.
O lumină aruncă asupra acestor probleme cartea Secretul Florii de Aur[xi] apărută în China la 1920 şi tradusă prima oară în Europa la 1929 de către Richard Wilhelm, cu un comentariu de Carl Gustav Jung. Cartea a avut o influenţă deosebită asupra lui Jung, asupra lui Heinrich Zimmer, şi a altor cercetători, deoarece era un text clar privind practicile de meditaţie taoiste, care oferea o înţelegere profundă asupra înţelepciunii chineze.
După acest text, în corpul omenesc sălăşuiesc trei centri subtili extreme de importanţi în alchimia taoistă: Spiritul Originar ce sălăşuieşte în zona dintre şi dinlăuntrul celor doi ochi, Spiritul Conştient ce sălăşuieşte în inimă, ce are înfăţişarea unei piersici uriaşe (acoperită de aripile plămânilor şi susţinută energetic de către ficat) şi Inima inferioară, centrul subtil de sub ombilic, ce dispreţuieşte pe stăpânul ceresc, un uzurpator al acestuia. La cele două extreme se găsesc Spiritul Necorporal, numit şi Spiritul Originar sau Ancestral şi Spiritul Corporal, care, cum am văzut sunt Yang şi respectuv Yin, şi provin de la Cer şi de la Pământ ca sufluri ale acestora.
Cei trei centri mai sunt denumiţi, în ordine de sus în jos, Pământul-Gând, Focul-Spirit şi Apa-Sămânţă. Apa-Sămânţă este adevărata energie a cerului prenatal, Focul-Spirit este Lumina , Pământul-Gând este Inima Cerească din centrul locaşului dintre şi dindărătul ochilor. Pământul-Gând e substanţa, Focul-Spirit e acţiunea iar Apa-Sămânţă e fundamentul energetic. Sufletul Corporal înrâureşte Conştiinţa, originea ei fiind Sufletul Corporal. Sufletul Corporal Yin este substanţa Conştiinţei. Atâta timp cât Conştiinţa nu este întreruptă, Sufletul Corporal continuăsă se nască din generaţie în generaţie şi metamorfozele lor nu încetează. Concentrarea Sufletului Necorporal este produsă prin Circulaţia luminii, şi astfel Spiritul este protejat, Sufletul Corporal este subjugat şi conştiinţa este izolată. Astfel se reduce Sufletul Corporal Yin, se împlineşte Sufletul Necorporal Yang. Astfel, cu ajutorul Circulaţiei Luminii, discipolul se reîntoarce la Creator.
Sufletul Necorporal este Inima Cerească şi are natura luminii. Sufletul Corporal are natura Întunericului şi obscurităţii, este legat de inima trupească. Sufletul Necorporal iubeşte viaţa, pe când Sufletul corporal caută moartea. Toate dorinţele senzuale şi impulsurile mâniei sunt produse de Sufletul Corporal. Dacă adeptul practică circulaţia luminii timp îndelungat, pe lângă trupul natural i se dezvoltă şi un trup spiritual. Floarea de aur, Jinhua este elixirul vieţii. Toate prefacerile spirituale depind de această inimă. Inima cerească este germenele Marii Căi. Daxă poţi fi absolut liniştit, imperturbabil, inima cerească se va manifesta absolut spontan, de la sine..
Spiritul Originar sau Ancestral se află dincolo de opoziţiile polare. Acesta este locul de unde Cerul şi Pământul îşi iau fiinţa. Atunci când discipolii înţeleg să pună stăpânire pe Spiritul Originar, ei domină opoziţia polară dintre Lumină yang şi întuneric yin, şi nu mai zăbovesc mult timp între Cele Trei Lumi. Dar numai cel care a privit Faţa Originară a Naturii Umane este în stare s-o facă. Când lumea exterioară nu mai provoacă agitaţie şi tulburare în interior apare Mişcarea Cerului. Când nu apare nici un gând atunci apare Adevăratul Gând. Când lucrurile sunt liniştite şi eşti cu desăvârşire neclintit, iar desfacerea Cerului mişcă pe neaşteptate, nu este aceasta o mişcare fără scop.
Această perspectivă asupra realizării spirituale taoiste, dar cu o evidentă influenţă budhistă apare la Lu K’uan Yu[xii], un cercetător din secolul XX care a încercat să ofere occidentului, la îndemnul lui Jung, o sinteză a înţelepciunii şi practicii meditative chineze. Conform acestei lucrări adeptul trebuie mai întâi să-şi oprească procesul de gândire. Apoi, după ce şi-a reglementat trupul şi mintea se aşează cu faţa spre est cu picioarele încrucişate. Îşi ajustează inspiraţia şi expiraţia şi îşi pune mâna dreaptă peste cea stângă, trăgându-le aproape de pântecele inferior, dedesubtul ombilicului. El trebuie să lase Dragonul Roşu (limba) să stârnească marea (cerul gurii) de 36 de ori, direcţionându-şi ochii inchişi pentru a-i urmări mişcările. Apoi îşi lasă limba să atingă palatul, calmându-şi mintea şi numărând respiraţiile de 360 de ori. Când gura i se umple de apă Divină o înghite de câteva ori şi apoi practică cele patru Acte, trăgând în sus anusul pentru a asigura trecerea liberă a Principiului Vital în canalul Ren Mo şi apoi prin canalul Do Mo (echivalente cu nadisurile Ida şi Pingala la hinduşi, cele două nadisuri care trec prin chakre din coccis pană în creştetul capului), prin coccis şi prin Poarta Mijlocie din dreptul şalelor (echivalentă cu Pitri Yana la hinduşi) şi de acolo de-a lungul şirei spinării în sus. Apoi adeptul închide ochii întorcând-ui în sus şi inspiră încet pe nări fără a expira, până ce Perna de Jad (ceafa, echivalentă cu Svayamatrnna, adică Poarta Cerului, Ianua Coeli) este străpunsă de chi. Apoi acesta se ridică prin Canalul Central (echivalent cu shushuma la hinduşi) , înconjoară Culmea Kunlun (creştetul capului) şi coboară spre Podul Coţofenei (limba) si Principiul Vital ajunge la Palatul strălucitor (inima), înainte de a reveni la Oceanul Pranei (pântecele inferior). Se repetă acest exerciţiu de douaă ori . Aceasta se numeşte curgerea inversă a Curentului Ceresc. Este evidentă asemănarea cu Secretul Florii de aur, chiar şi dacă ar fi doar menţionarea celor trei centri subtili interiori ori circulaţia energiei prin inversarea ei de la Pântecele Inferior, la Palatul Strălucitor (inima) şi apoi la Culmea Kunlun. Aici mai apar şi cele doua porţi de trecere între cele trei câmpuri de Cinabru, Poarta Oamenilor şi Poarta Cerului, prezente în toate tradiţiile şi legate de cele două solstiţii, cel de vară şi cel de iarnă, cand evoluţia energiei Yang marchează cele două perioade ale anului, de creştere (de la solstiţiul de iarnă la cel de vară) şi de descreştere (de la solstiţiul de vară la cel de iarnă). În cele două perioade ale anului Cerul şi Pământul domină pe rând lumea, ca şi cele două energii fundamentale ce emană din Cer şi din Pământ, Yang şi Yin, hotărâtoare pentru realizarea spirituală. În religia populară, cele două momente ale anului aveau o importanţă deosebită, indicând creşterea şi descreşterea soarelui, principala sursă de energie Yang. Mai ales la Solstiţiul de vară, cand se deschiode Poarta Oamenilor şi influenţele inferioare Yin cresc, avea o importanţă specială deoarece oamenii trebuiau să se pregătească special pentru perioada nefastă a anului, prin rituluri care cereau protecţia zeilor celeşti. Celor trei centri le corespund trei esenţe sau sufluri: ching, partea eterică, opusă părţii trupeşti, chi este elanul vital asemenea aerului iar shen, spiritul animal, mintea. Fiinţele sunt rezultatul combinării celor trei elemente. Numai omul le posedă pe toate trei.
Un alt text fundamental taoist[xiii] constată corepondenţa dintre cele trei nivele ale cosmosului şi alcătuirea internă a omului, arătând nevoia de armonizare în om a cestora, adică conducerea lor după Dao. Dar Cerul şi Pământul îşi menţin mai departe contactul originar, şi urmează în toate mişcările lor, mişcarea lui Dao. Însă omul, nu urmează impulsurile lui Dao ci propriile dorinţe conducându-şi sidtemele administrative, educaţionale şi ceremoniale fără să-i pese de Dao. Astfel el pierde contactul cu realitatea şi crează un mod de viaţă artificial, în care armonia este pierdută.
Informaţii asemănătoare ne oferă şi alte texte clasice[xiv] chinezeşti, precum şi Alan Watts[xv], un fin cunoscător al orientului, care a contribuit la înţelegerea de către occident a înţelepciunii orientale şi despre care voi vorbi mai mult când voi încheia capitolul despre gândirea chineză. Din cele de mai sus reiese legătura dintre cosmologie, antropologie şi practicile de meditaţie şi tripartiţia cosmosului şi a omului, scopul lucră
[1] Rene Guenon, Marea Triada, ed. Herald ,Buc. P 45-56.
[ii] Lao Zi Dao de Jing Ed. Humanitas 1003 p. 201
[iii] Max Kaltenmark Lao zi şi daoismul Ed. Symposion 1994 p.53-58
[iv] op.cit. p. 63
[v] op. Cit. P 58
[vi] op.cit p. 126
[vii] Ananda Coomaraswamy Svayamatrnna-Ianua Coeli, Revista Zalmoxis nr. III 1939p 261-262
[viii] Van der Osten Ancient Oriental Seals in the Newell Collection p. 109
[ix] Mircea Eliade Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică
[x] Isabelle Robinet Istoria Daoismului Ed. Herald 2005 p. 120-121
[xi] Secretul Florii de Aur Ed. Herald 2005
[xii] Lu K’uan Yu Secretele maditaţiei chineze Ed. Herald 2005
[xiii] Huai Nan Zi Dao Marele Luminător, Ed. Herald 2006
[xiv] Calea neştiutului Dao Ed. Herald
[xv] Alan Wattts Dao calea ca o curgere de apă, Ed. Humanitas 1996
Abonați-vă la:
Postări (Atom)